Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

septembrie 21, 2022

Nașterea Maicii Domnului – Brădățel, 2022

A 8-a zi a lunii septembrie este marcată de unul din cele mai importante praznice de peste an și anume, Nașterea Maicii Domnului, care este totodată și prima sărbătoare cu ținere din anul bisericesc. În această zi de bucurie duhovnicească, PS Sofronie Suceveanul a slujit sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica principală din cadrul Mănăstirii Brădățel, al cărei hram secundar este astăzi. Sfânta slujbă a fost prezidată de IPS  Arhiepiscop și Mitropolit Demosten, care, deși împovărat de greutățile vârstei înaintate, dar cu o credință de fier, demnă de urmat, a ținut să participe activ la slujirea sfintei liturghii. Alături de […]
septembrie 7, 2022

Duminica a șaptea după Rusalii – Rădășeni, 2022

În data de 22 aug /4 sept, a șaptea duminică după Rusalii, a avut loc un eveniment de o importanță majoră atât pentru credincioșii de stil vechi din parohia Rădășeni, cât și pentru întreaga comunitate de creștini drept-slăvitori din România.  Astăzi au fost sfințite Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și  și paraclisul de vară al parohiei ce-l va avea ca și ocrotitori spirituali pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Dublul eveniment a fost realizat cu binecuvântarea IPS Arhipiscop și Mitropolit Demosten, în prezența PS Episcopi Sofronie Suceveanul, Iosif Botoșăneanul, Flavian Ilfoveanul, Glicherie Ieșeanul, Dionisie Gălățeanul, Evloghie Sibianul […]
august 30, 2022

Procesiunea în cinstea Adormirea Maicii Domnului – Fălticeni, 2022

În ziua binecuvântatului praznic al Adormirii Maicii Domnului, în cadrul eparhiei Sucevei a avut loc un eveniment important de mărturisire a credinței și de rugăciune către Maica Domnului nostru Iisus Hristos.  La inițiativa și cu binecuvântarea PS Sofronie Suceveanul, cu organizarea părintelui protopop Sebastian Mogârzan și a unui grup numeros de credincioși din eparhia Sucevei, după Sfânta Liturghie și slujba de pomenire a celor adormiți s-a oficiat procesiunea în cinstea Maicii Domnului, ca o manifestare de credință și ca o modalitate aparte de închinare și rugăciune. Alături de eparhul Sucevei, s-au alăturat și PS Iosif Botoșăneanul și PS David Nemțeanul, […]
august 30, 2022

Adormirea Maicii Domnului – Râșca, 2022

Praznicul Adormirii Maicii Domnului a adunat și în acest an pelerini din parohiile sucevene, care au participat la slujba arhierească săvârșită cu acest prilej în parohia din Râșca. Așadar, PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia hramului principal al bisericii parohiei ortodoxe de stil vechi din Râșca în biserica nouă a acesteia, alături de un sobor restrâns de slujitori și psalți. În cuvântul de învățătură al ierarhului Sucevei acesta i-a îndemnat pe creștini să nădăjduiască în ajutorul nemărginit pe care Maica Domnului îl oferă celor care nădăjduiesc în ea.
Show Buttons
Hide Buttons