A doua duminică a Sfântului și Marelui Post este dedicată Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, unul dintre cei mai profunzi și originali teologi ai Bisericii Ortodoxe. În această zi, la invitația părintelui protopop Sebastian Mogârzan, PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni. În cuvântul de învățătură, Eparhul Sucevei a evidențiat faptul că lipsa clevetirii și a judecării aproapelui este una din virtuțile de căpătâi, prin care creștinul se poate desăvârși și desigur, prin care se poate mântui, încurajând astfel credincioșii să înceapă să lucreze și să-și asume […]