Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

februarie 9, 2022

Despre adevărata pocăinţă şi despre milostivirea lui Dumnezeu asupra oamenilor

  „Tată, greşit-am la cer şi înaintea Ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău. Primeşte-mă ca pe unul din argaţii Tăi…”   Amintindu-ne de pilda fiului risipitor, citată anterior, concluzionăm că mare şi nemărginită este milostivirea lui Dumnezeu faţă de cei păcătoşi care se întorc către El din toată inima şi cu toată smerenia şi hotărîrea de a-şi îndrepta viaţa! Pentru a întări aceasta, ne aducem aminte de un fragment din Slujba Sfințirii Aghiazmei Mari: „Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!„. Știm cu […]
februarie 8, 2022

Ucenicul Sfântului Ierarh Glicherie, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Demosten

ALEGEREA ȘI ÎNTRONIZAREA ÎNALTPREASFINȚITULUI ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT DEMOSTEN Zi de bucurie pentru creștinii ascultători și iubitori de Hristos, bucurie în Cer și pe pământ! Ne umplem de nădejde, știind că avem la cârmă un păstor asemeni celor de demult! Ne spune Mântuitorul în Evanghelie că „Păstorul cel bun, sufletul său își pune pentru oi”(Ioan 10:11). Acest cuvânt a fost împlinit o viață întreagă de IPS Mitropolit Demosten. De mic copil a auzit de la părinți că vremurile de pe urmă sunt aproape și principalul scop al său trebuie să fie mântuirea sufletului. Om radical și hotărât din fire, nu a […]
februarie 8, 2022

Întronizarea Înaltpreasfințitului Demosten Ioniță – Slătioara, 2022

În data de 25 ian/07 feb 2022 a avut loc întrunirea Adunării Naționale Bisericești a Asociației Religioase „Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România” în catedrala mitropolitană din Slătioara. Din varii motive care nu-și au rostul a fi menționate aici, deși nu s-a dorit acest lucru, evitându-se pe cât posibil, aceasta a hotărât demiterea definitivă din funcție a IPS Arhiepiscop și Mitropolit Vlasie Mogârzan. În urma votului liber al participanților, s-a hotărât întronizarea în rangul de Arhiepiscop și Mitropolit al Mitropoliei Slătioara a Preasfințitului Episcop Demosten Neamțeanul. Deși nu și-a dorit niciodată această funcție, precum știm din istoria Bisericii când […]
ianuarie 31, 2022

Sfântul cuvios Antonie cel Mare

În ziua a 17-a lunii ianuarie, Biserica Ortodoxă serbează pomenirea unuia din cei mai de seamă sfinți cuvioși și anume, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Iată că în această zi de bucurie duhonicească, PS Sofronie Suceveanul a fost prezent în mănăstirea „Sfânta Treime” din Cucova. Alături de acesta au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie PS Teodosie Brașoveanul, PS Flavian Ilfoveanul, PS Antonie Băcăuanul, PS Glicherie Ieșeanul și PS Dionisie Gălățeanul și un sobor de preoți și popor. Totodată, prezența preasfințitului episcop este marcată și de faptul că episcopul Bacăului, PS Antonie Băcăuanul,  și-a serbat ocrotitorul spiritual al acestuia, motiv […]
Show Buttons
Hide Buttons