Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

aprilie 3, 2017

Duminica a cincea a Postului Mare

La invitația Pr Constantin Mercore, PS Episcop Sofronie Suceveanul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava. La cuvântul de învățătură, PS Sofronie a vorbit despre însemnătatea postului, despre cum trebuie să postim, ce să facem pentru a primi Învierea lui Hristos. De asemenea, pentru că în a cincea Duminică a Postului Mare Biserica a rânduit ca să se facă pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, PS Sofronie a vorbit și despre viața îmbunătățită a plăcutei lui Dumnezeu. După încheierea cuvântului, PS Episcop a citit dezlegarea de păcate, din cadrul Molitfei de mărturisire. 
aprilie 26, 2016

Duminica a cincea din Postul Mare

În Duminica a cincea a Postului Mare se face pomenirea Preacuvioasei Maici Maria Egipteanca. Această femeie, de la desfrânare a ajuns la desăvârșire, iar în momentul în care se ruga, se înălța de la pământ. Pilda acestei mari femei a Ortodoxiei este relatată pe larg în cadrul Deniei Canonului celui Mare, din miercurea săptămânii a cincea din post. PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sf. Ioan cel Nou”, din Municipiul Suceava.
Show Buttons
Hide Buttons