Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

octombrie 27, 2022

Sfânta Cuvioasă Parascheva – Rădășeni, 2022

În ziua celebrării Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, la invitația părintelui paroh Ioan Onofrei, PS Episcop Sofronie Suceveanul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de un sobor de preoți, diaconi și  psalți, înconjurați de credincioși din parohie și din localități învecinate, cu ocazia hramului mic al Bisericii. Cuvântul de învățătură al eparhului Sucevei s-a axat pe viața sfintei și minunile pe care aceasta le-a săvârșit de-a lungul timpului, sfătuind credincioșii să-i urmeze exemplul si să se roage acesteia cu credință pentru a primi ajutor ori de câte ori au nevoie.
septembrie 27, 2022

Înălțarea Sfintei Cruci – Fălticeni, 2022

Cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălțarea Sfintei Cruci, prăznuită la data de 14 septembrie. Cu acest prilej, PS Sofronie Suceveanul a fost prezent în mijlocul creștinilor din parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni atât la slujba privegherii cât și la slujirea sfintei liturghii cu ocazia serbării hramului mic al parohiei. Alături de acesta, au participat la sfintele slujbe și 2 din arhiereii Bisericii Ortodoxe de Răsărit din România și anume, PS Antonie Băcăuanul și PS David Nemțeanul, plus un număr impresionant de preoți, psalți și creștini dreptslăvitori din parohiile […]
septembrie 21, 2022

Nașterea Maicii Domnului – Brădățel, 2022

A 8-a zi a lunii septembrie este marcată de unul din cele mai importante praznice de peste an și anume, Nașterea Maicii Domnului, care este totodată și prima sărbătoare cu ținere din anul bisericesc. În această zi de bucurie duhovnicească, PS Sofronie Suceveanul a slujit sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica principală din cadrul Mănăstirii Brădățel, al cărei hram secundar este astăzi. Sfânta slujbă a fost prezidată de IPS  Arhiepiscop și Mitropolit Demosten, care, deși împovărat de greutățile vârstei înaintate, dar cu o credință de fier, demnă de urmat, a ținut să participe activ la slujirea sfintei liturghii. Alături de […]
septembrie 7, 2022

Duminica a șaptea după Rusalii – Rădășeni, 2022

În data de 22 aug /4 sept, a șaptea duminică după Rusalii, a avut loc un eveniment de o importanță majoră atât pentru credincioșii de stil vechi din parohia Rădășeni, cât și pentru întreaga comunitate de creștini drept-slăvitori din România.  Astăzi au fost sfințite Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și  și paraclisul de vară al parohiei ce-l va avea ca și ocrotitori spirituali pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Dublul eveniment a fost realizat cu binecuvântarea IPS Arhipiscop și Mitropolit Demosten, în prezența PS Episcopi Sofronie Suceveanul, Iosif Botoșăneanul, Flavian Ilfoveanul, Glicherie Ieșeanul, Dionisie Gălățeanul, Evloghie Sibianul […]
Show Buttons
Hide Buttons