Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

aprilie 22, 2024

Duminica a 5-a Marelui Post – Suceava, 2024

A cincea duminică a Sfântului și Marelui Post este dedicată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, un exemplu excepțional de viață isihastă. În această zi, la invitația preacucernicului părinte Constantin Mercore, PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.  În cuvântul de învățătură, Eparhul Sucevei  a oferit exemplul sfintei cuvioase spre a fi pildă creștinilor care vor să-și lucreze mântuirea, corelând virtuțile pe care aceasta le-a dobândit cu virtuțile pe care orice creștin le poate lucra și dobândi în viața de zi cu zi, evidențiind puterea pe care o are […]
aprilie 15, 2024

Clevetirea – veninul cu care se hrănește omul modern

„Demonii încearcă în tot chipul să ne facă să păcătuim. Însă atunci când nu izbutesc, ne împing să-i judecăm pe cei ce păcătuiesc.”(Sf. Ioan Scărarul) Știm cu toții că epoca aceasta în care trăim aproape că ne impune zilnic să judecăm aproapele. Și poate că în unele cazuri este chiar necesar, de pildă în cazul alegerii regimului politic, că tot este un an în care vor fi multe alegeri electorale. De asemenea, tot ce ține de actele juridice au ca și fundament judecata. De asemenea, oriunde există examene există și judecată. Dar să fim cu luare aminte, căci chiar dacă […]
aprilie 8, 2024

Duminica a 3-a a Marelui Post – Londra, 2024

A treia duminică a Sfântului și Marelui Post este dedicată cinstirii sfintei și de viață facătoarei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos. În acest an, această zi s-a suprapus și cu marele praznic al Bunei Vestiri. Cu această ocazie, PS Episcop Sofronie Suceveanul a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia „Buna Vestire” din Londra, care au sărbătorit hramul acesteia. În cuvântul de învățătură, Episcopul Sucevei i-a încurajat pe credincioși să parcurgă cât mai curat cu putință urcușul duhovnicesc al Postului Mare, precum și Hristos a trăit puținii ani pe pământ, asumându-și de bunăvoie patimile și moartea pe cruce, pentru […]
aprilie 1, 2024

Duminica a 2-a a Marelui Post – Fălticeni, 2024

A doua duminică a Sfântului și Marelui Post este dedicată Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, unul dintre cei mai profunzi și originali teologi ai Bisericii Ortodoxe. În această zi, la invitația părintelui protopop Sebastian Mogârzan, PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni.  În cuvântul de învățătură, Eparhul Sucevei  a evidențiat faptul că lipsa clevetirii și a judecării aproapelui este una din virtuțile de căpătâi, prin care creștinul se poate desăvârși și desigur, prin care se poate mântui, încurajând astfel credincioșii să înceapă să lucreze și să-și asume […]
Show Buttons
Hide Buttons