BISERICA ORTODOXĂ DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA EPARHIA SUCEVEI LUPTA NEVĂZUTĂ ÎMPOTRIVA BISERICII LUI HRISTOS După cuvântul Sfântului Apostol Pavel, Mântuitorul S-a născut când a venit „plinirea vremii” (Gal. 4, 4), când lumea era adică pregătită pentru venirea Lui. Importantul eveniment al Întrupării şi Naşterii lui Iisus Hristos din Fecioara Maria a fost precedat de pregătirea lumii în mijlocul căreia avea să-şi desfăşoare activitatea pământească Mântuitorul. Creştinismul îşi datorează apariţia Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, Care, ca Fiu al lui Dumnezeu, S-a născut mai înainte de veci, dar ca Om S-a întrupat […]