Una dintre cele mai ample compoziții bisericești ca dogmatism o reprezintă lucrarea Sfântului Teodor Studitul, Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos. Această lucrare se cântă în fiecare vineri de dinaintea Învierii Mântuitorului și reprezintă plângerea pe care o aduc Maica Domnului, Ucenicii, Mironosițele și Sfinții Iosif cel din Arimateea și Nicodim, în momentul în care este coborât trupul mort al Mântuitorului Hristos de pe Cinstita Cruce. Din punct de vedere al Tipicului Bisericesc, Prohodul Domnului se cântă în cadrul Utreniei Sâmbetei celei Mari, imediat după „Dumnezeu este Domnului”, fiind însoțit de Catisma a XVII-a din cadrul Psaltirii. PS Episcop Sofronie Suceveanul […]