Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

mai 10, 2024

Izvorul Tămăduirii – Brădățel, 2024

În vinerea săptămânii luminate este prăznuit Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului ce are la bază o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. În această zi de mare încărcătură duhovnicească, PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de PS Episcopi David Nemțeanul(cel care a prezidat sfînta slujbă), Iosif Botoșăneanul și Dionisie Gălățeanul și de un sobor de slujitori din regiunea Moldovei în Mănăstirea „Izvorul Tămădurii” din Brădățel, Suceava, cu ocazia serbării hramului principal al acesteia. După Sfânta Liturghie, atât slujitorii cât și credincioșii au ieșit în incinta mănăstirii pentru a săvârși rânduiala sfințirii Aghesmei Mici.
mai 7, 2024

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Drăgușeni, 2024

În acest an, a doua zi de Paști s-a suprapus cu sărăbătoarea purtătorului de biruință, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Cu această ocazie, PS Episcop Sofronie a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drăgușeni, alături de un sobor de preoți și psalți din Eparhia Sucevei. Predica rostită de Episcopul sucevean a avut ca și temă principală lupta pe care a dus-o Sfântul Mucenic Gheorghe cu cei care l-au muncit pentru mărturisirea Hristosului celui înviat și, desigur, sfaturi pe care creștinul din ziua de azi le poate aplica pentru a fi următor atât Mântuitorului Hristos, […]
aprilie 22, 2024

Duminica a 5-a Marelui Post – Suceava, 2024

A cincea duminică a Sfântului și Marelui Post este dedicată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, un exemplu excepțional de viață isihastă. În această zi, la invitația preacucernicului părinte Constantin Mercore, PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.  În cuvântul de învățătură, Eparhul Sucevei  a oferit exemplul sfintei cuvioase spre a fi pildă creștinilor care vor să-și lucreze mântuirea, corelând virtuțile pe care aceasta le-a dobândit cu virtuțile pe care orice creștin le poate lucra și dobândi în viața de zi cu zi, evidențiind puterea pe care o are […]
aprilie 15, 2024

Clevetirea – veninul cu care se hrănește omul modern

„Demonii încearcă în tot chipul să ne facă să păcătuim. Însă atunci când nu izbutesc, ne împing să-i judecăm pe cei ce păcătuiesc.”(Sf. Ioan Scărarul) Știm cu toții că epoca aceasta în care trăim aproape că ne impune zilnic să judecăm aproapele. Și poate că în unele cazuri este chiar necesar, de pildă în cazul alegerii regimului politic, că tot este un an în care vor fi multe alegeri electorale. De asemenea, tot ce ține de actele juridice au ca și fundament judecata. De asemenea, oriunde există examene există și judecată. Dar să fim cu luare aminte, căci chiar dacă […]
Show Buttons
Hide Buttons