Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

mai 21, 2024

Sfințirea Bisericii „Buna Vestire” – Londra, 2024

Una dintre cântările Utreniei Învierii spune așa: „Această numită și sfântă zi, una a Sâmbetelor, Împărăteasă și Doamnă, al Praznicelor Praznic și sărbătoare a sărbătorilor.” Suntem, astfel, în interiorul celei mai mari sărbători ale Bisericii Ortodoxe, iar Sfinții Părinți, insuflați de Duhul Sfânt, au rânduit ca în această duminică să se aducă aminte de acele femei care, purtând mir, au venit la mormântul Domnului duminică, dis-de-dimineață. Istoria înmormântării Mântuitorului Iisus Hristos a fost istorisită de către toți cei patru eveangheliști. Deși legea romană prevedea ca trupurile să rămână pe Cruce spre a servi hrană păsărilor cerului, pentru a nu fi […]
septembrie 7, 2022

Duminica a șaptea după Rusalii – Rădășeni, 2022

În data de 22 aug /4 sept, a șaptea duminică după Rusalii, a avut loc un eveniment de o importanță majoră atât pentru credincioșii de stil vechi din parohia Rădășeni, cât și pentru întreaga comunitate de creștini drept-slăvitori din România.  Astăzi au fost sfințite Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și  și paraclisul de vară al parohiei ce-l va avea ca și ocrotitori spirituali pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Dublul eveniment a fost realizat cu binecuvântarea IPS Arhipiscop și Mitropolit Demosten, în prezența PS Episcopi Sofronie Suceveanul, Iosif Botoșăneanul, Flavian Ilfoveanul, Glicherie Ieșeanul, Dionisie Gălățeanul, Evloghie Sibianul […]
iulie 31, 2022

Duminica a VII-a după Rusalii – Roșiori, 2022

În a șaptea duminică după Pogorârea Sfântului Duh, Sfinții Părinți au rânduit să fie citită pericopa evanghelică în care Mântuitorul a vindecat doi orbi și un mut în cetatea Capernaum. Tot în această zi, au fost prăznuiți și sfinții părinți de la al patrulea Sinod Ecumenic care s-a ținut în Calcedon, care s-a ocupat de unele aspecte privind Firea (Natura) și Ipostasul (Persoana) Mântuitorului Hristos și de organizarea văzută a Bisericii. Această zi de bucurie duhovnicească este marcată de două evenimente importante atât pentru Mănăstirea ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din Roșiori, cât și pentru întreaga noastră Biserică și anume: slujirea […]
noiembrie 1, 2021

Sfințirea Paraclisului „Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian” – Săcărești, 2021

În a 20-a duminică după Rusalii, 18/31 octombrie, a avut loc sfințirea paraclisului din satul Săcărești, comuna Cucuteni, județul Iași, al cărui hram este „Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian”. Atât slujba de sfințire cât și Sfânta Liturghie săvârșită imediat după aceasta, au fost prezidate de către PS Glicherie Ieșeanul, alături de care au participat PS Sofronie Suceveanul, PS Iosif Botoșăneanul, PS Antonie Băcăuanul și PS Dionisie Gălățeanul și un sobor de preoți și psalți. Cu acest prilej, episcopul Iașilor a hirotonit în treapta diaconiei pe psaltul Petru Constantinescu, marcând astfel continuitatea apostolică a Bisericii. Credincioșii sunt așteptați […]
Show Buttons
Hide Buttons