Una dintre cântările Utreniei Învierii spune așa: „Această numită și sfântă zi, una a Sâmbetelor, Împărăteasă și Doamnă, al Praznicelor Praznic și sărbătoare a sărbătorilor.” Suntem, astfel, în interiorul celei mai mari sărbători ale Bisericii Ortodoxe, iar Sfinții Părinți, insuflați de Duhul Sfânt, au rânduit ca în această duminică să se aducă aminte de acele femei care, purtând mir, au venit la mormântul Domnului duminică, dis-de-dimineață.

Istoria înmormântării Mântuitorului Iisus Hristos a fost istorisită de către toți cei patru eveangheliști.

Deși legea romană prevedea ca trupurile să rămână pe Cruce spre a servi hrană păsărilor cerului, pentru a nu fi pângărită legea iudaică, trebuia ca trupurile celor răstigniți să fie date jos de pe cruci, pentru a nu-i prinde ziua sâmbetei, zi de odihnă la evrei și pentru a nu spurca praznicul că „era mare ziua Sâmbetei aceleia”. Mai mult, fariseii vroiau ca să se șteargă orice urmă care putea să amintească poporului de Iisus. Se zdrobesc, astfel, fluierele picioarelor celor doi tâlhari, iar Domnul Hristos cu sulița a fost împuns în coastă, dezvăluindu-ne nouă taina Botezului și taina Euharistiei, prin curgerea sângelui și a apei. Iosif și cu Nicodim, ucenici în ascuns ai Domnului, îndrăznesc să ceară de la Pilat trupul Domnului, primesc aprobare și Îl coboară de pe lemn.

Conform rânduielii mosaice, celui mort trebuia să i se aplice o rânduială specifică: se spăla trupul, era înfășurat cu giulgiu, era turnat un amestec de smirnă și aloe și uns cu mir. Toate acestea au fost făcute conform rânduielii, exceptând partea cu mirul, deși Mântuitorul fusese uns în chip profetic de femeia păcătoasă ce purta acel alabastru cu mir și care a spălat cu părul capului ei picioarele Domnului. Femeile nu au apucat să se pregătească în acest sens, deoarece se apropia praznicul Paștilor. Astfel, ele au gândit să completeze acea rânduială duminică, dis-de-dimineață.
A fost pus Domnul în mormânt nou, săpat în stâncă, unde nimeni altcineva nu mai fusese îngropat, iar pe intrarea în acea scorbură a fost prăvălită o piatră mare. Bătrânii poporului și arhiereii l-au rugat pe Pilat să aducă strajă la mormânt ca „nu cumva Ucenicii Lui noaptea venind, să fure trupul lui Iisus”.

Și, „pe când răsărea soarele”, Maria Magdalena și celaltă Marie (adică Maica Domnului) au mers la mormânt să ungă trupul lui Iisus. Mirarea cea mare a fost când au văzut piatra mormântului prăvălită („că era mare foarte”) și acel glas al îngerului ce avea „privirea ca fulgerul”. Au simțit acel cutremur, au primit acel cuvânt de îmbărbătare de la înger „Nu vă temeți” și, pe când mergeau să spună ucenicilor despre Înviere, au fost întâmpinate de Însuși Hristos Iisus. Apropiindu-se de Domnul, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat. Ele au fost primele femei care au ajuns la mormântul Domnului. Însă, citind în Sfânta Scriptură, cunoaștem numele a mai multe dintre ele: în afară de Maica Domnului și de Maria Magdalena (din care Domnul scosese șapte demoni), auzim despre Salomeea (mama lui Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu), Ioana (soția lui Huza, ispravnicul casei lui Irod), Maria și Marta (surorile lui Lazăr), Maria lui Cleopa și Suzana. Cert este că erau mai multe femei care L-au urmat și au venit la mormântul Său să ungă trupul Lui cu mir. Ele nu au venit toate deodată, ci în mai multe rânduri împreună, nu aceleași de fiecare dată, dar toate dis de dimineață.

Astfel, aceste femei au devenit, prin curajul lor, un fel de apostoli ai Domnului, propovăduind pretutindeni această uimitoare minune, Învierea Domnului Iisus Hristos. Biserica Ortodoxă prăznuiește această sărbătoare de obște a femeilor purtătoare de mir, pentru a ne aduce aminte de faptul că pentru credința adevărată trebuie să lepădăm frica, să îmbrățișăm nădejdea către Dumnezeu, cerându-i ajutor și protecție împotriva uneltirilor vrăjmașului. Se spune, de altfel, că această duminică este, de fapt, ziua tuturor femeilor creștine, care ar trebui să urmeze modelului femeilor mironosițe.

Spuneam la început despre acea cântare „sărbătoare a sărbătorilor”. Cu adevărat, pentru noi, creștinii Parohiei Buna-Vestire, Sărbătoarea cea mare a Învierii s-a contopit cu sărbătoarea cea mare a târnosirii unei biserici, adică a slujbei de sfințire a ei.

Această rânduială are obârșia încă în Vechiul Testament, când Moise primește poruncă de la Dumnezeu să creeze un cort, Cortul Mărtuiriei, în care să se poată ruga poporul ales, în perindarea acestuia prin pustiul Sinai, de la pământul robiei – Egipt și până la pământul făgăduinței – Canaan. După ce primește indicații precise despre dimensiuni, despre materialele folosite, despre meșterii care să lucreze cele trebuincioase, și despre modul în care va arăta jertfelnicul și cele necesare slujirii, în momentul în care au fost gata toate, Dumnezeu a binecuvântat Cortul Mărturiei, învăluindu-l într-un nor care a umplut cortul de „slava Sa”.

În zilele noastre, slujba de sfințire a unei biserici presupune binecuvântarea mesei pe care se va săvârși Sfânta Liturghie. Această masă va purta întotdeauna moaște ale Sfinților Mucenici, pentru că pe mărturia lor credința a fost păstrată în vremurile de prigoană. De altfel, în primele veacuri creștine, Sfintele Altare erau construite pe mormintele martirilor. În Piciorul Sfintei mese se așază moaștele martirilor, împreună cu documentul de sfințire. După ce se așează placa pe piciorul Sfintei Mese, aceasta este spălată, stropită cu mirodenii și unsă cu Sfântul și Marele Mir, primind astfel Harul Sfântului Duh. Sunt așezați evangheliștii în cele patru colțuri, apoi este îmbrăcată într-un giulgiu și sigilată cu ștampila Eparhiei. Se așază apoi toate cele necesare pentru slujirea sfintelor slujbe. Pereții bisericii sunt și ei stropiți cu agheasmă și unși și ei cu Sfântul și Marele Mir. Spre deosebire de alte biserici locale, în România se permite tuturor creștinilor ortodocși (de parte bărbătească și femeiească) să intre în Sfântul Altar și să sărute cele patru colțuri ale Sfintei Mese, pentru a primi binecuvântare de la Dumnezeu.

Fiindcă astăzi este o “sărbătoare a sărbătorilor” pentru comunitatea noastră, se cuvine să facem cunoscut un mic istoric al acesteia. Cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii de Stil Vechi din România, PS Episcop Sofronie Suceveanul a închegat o comunitate românească pe meleagurile britanice, încă de acum aproximativ 20 de ani. O frumoasă și fructuoasă muncă de misionarism a fost depusă de către Preasfinția sa, cu scopul de a nu-i lăsa pe creștinii noștri lipsiți de rânduiala bisericii. În posturi se adunau prin casele creștinilor, făcându-se Sfântul Maslu, spovedania și alte molifte necesare. Când nu putea veni, era trimis un preot care să poate oferi cele necesare din punct de vedere duhovnicesc. Odată cu intrarea României in Uniunea Europeană, lucrurile au fost puțin mai ușoare pentru creștinii noștri din punct de vedere al călătoriilor spre Marea Britanie, dar mai ales fiindcă s-au descoperit două locașuri unde se putea sluji Sfânta Liturghie – unul în Londra și altul în afara orașului. Astfel, credincioșii se puteau bucura si de o sfântă slujbă și să se împărtășească cu Sfintele Taine. Fiindcă a crescut numărul credincioșilor, era necesar să se înființeze o parohie și să fie instalat un preot care să aibă grijă de comunitate. Se hotărăște astfel înființarea Parohiei Buna-Vestire, ce avea să aibă sediu temporar Mănăstirea de maici Buna-Vestire din Brondesbury Park, Londra, lucru înfăptuit în februarie 2018. Peste două luni a avut loc și o hirotonie întru preoție a diaconului Nicolae, de către PS Episcop Sofronie Suceveanul, fiind de față PS Episcop Iosif Botoșăneanul, iar din partea Bisericii de Stil Vechi din Grecia – PS Episcop Ambrozie de Methoni. Slujba a avut loc la Mănăstirea „Sf. Mc. și Rege al Angliei Edward”, din Brookwood.

Slujbele de duminică aveau loc la Mănăstirea de maici Buna-Vestire din Londra, precum și la Mănăstirea Sf. Edward din Brookwood. Între timp, a fost înființată o asociație – The Old Calendar Orthodox Parish of Annunciation Trust” la sfârșitul anului 2018. În anul 2019, cu binecuvântarea PS Episcop Sofronie Suceveanul, s-a început o căutare a unui locaș pentru comunitatea noastră, deoarece spațiul de la mănăstirea de maici era unul nu foarte generos. A fost găsit acest locaș, care fusese scos la licitație de către biserica methodistă și, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am câștigat licitația. Atât maicile de la Mănăstire, cât și călugării de la Brookwood ne-au împrumutat cu bani, pentru a putea achiziționa acest locaș. Cheile au fost primite în 7 noiembrie 2019 și, timp de o lună, am fost nevoiți să facem multe modificări pentru a putea săvârși Sfânta Liturghie. De ziua Sf. Mare Mucenițe Ecaterina a fost prima slujbă, condusă de PS Episcop Sofronie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din România și Anglia.

Iată că, la aproximativ 5 ani de zile, Dumnezeu a rânduit ca acest locaș să fie sfințit și să primim cu toții binecuvântarea cerească de la Arhiereul cel veșnic.

Încheiem acest discurs, nu înainte însă de a-I mulțumi Bunului și Mult-milostivului Dumnezeu pentru purtarea de grijă pe care o are pentru noi, fiii Săi. De asemenea, se cuvine să aducem mulțumiri Preacuratei Stăpâne, care este patroana acestui Sfânt Lăcaș, dar și tuturor sfinților pentru ajutorul lor cel minunat.

Mulțumim ÎnaltPreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Demosten, pentru binecuvântarea acordată, de a sfinți acest locaș. De asemenea, așa cum este normal, aducem mulțumiri Preasfințitului Episcop Sofronie Suceveanul, episcopul nostru și cel sub a cărui oblăduire noi ne-am format ca o parohie și comunitate frumoasă.

În numele Preasfințitului Episcop Sofronie, al meu, ca preot paroh dar și al tuturor celor din parohia noastră, se cuvine să aducem cuvinte de mulțumire și Preasfințiților Episcopi Teodosie Brașoveanul, Iosif Botoșăneanul, Antonie Băcăuanul, Glicherie Ieșeanul și Dionisie Gălățeanul pentru efortul depus și dragostea arătată, așijderea și Preacuvioșilor și Preacucernicilor preoți și diaconi care au lăsat mănăstirile și parohiile lor pentru a putea să ne împărtășim împreună din Potirul dragostei.

Alte mulțumiri se îndreaptă către ÎnaltPreasfințitul Mitropolit Ambrozie de Methoni, Pr. Arhimandrit Alexie de la Mănăstirea „Sf. Mc. Edward, regele Angliei” precum și maicilor (chiar dacă astăzi nu mai sunt fizic printre noi), fiindcă, prin mijlocirea lor și milostivirea arătată, am reușit de am cumpărat acest locaș. Fără aceste persoane, noi nu am fi avut acest privilegiu de a avea locașul nostru.

Fiindcă o slujbă nu este la fel de frumoasă fără cântările de la strană, mulțumim psalților care s-au dedicat acestei slujiri și care ne-au bucurat inimile și urechile cu alesele cântări bisericești.

Mulțumim, de asemenea, tuturor creștinilor care au participat la replătirea datoriilor și la lucrările de modificare a locașului. Unii dintre ei s-au retras în România și, poate, nu au avut posibilitatea să ajungă azi aici. Le mulțumim și lor și Îl rugăm pe Dumnezeu să le răsplătească însutit pentru tot efortul și binefacerile ce au fost îndreptate către acest locaș.

Nu în ultimul rând, aducem mulțumiri tuturor frățiilor voastre pentru dragostea arătată: domnului Senator Mândruță, tuturor celor care au venit de peste hotare: din România, din Irlanda, din Belgia și din alte țări.

Chiar dacă ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să săvârșim lucrarea de sfințire a locașului acestuia, să nu uităm că avem datoria morală și creștinească de a continua procesul de înapoiere a împrumutului înfăptuit acum 5 ani de zile în urmă.

Fie ca Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți și să ne facă parte alături de toți sfinții, fiindcă Lui I se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!

PC Părinte Paroh Nicolae Căpitanu