„Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta!”.

             Mântuitorul Hristos vine în chip smerit, ca un Prunc, în Betleemul Iudeei, dându-ne astfel pildă de umilință și de iubire de oameni. Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, vine, la deplinătatea vârstei, spre patima Sa cea de bunăvoie. Fără de păcat fiind, este răstignit în mijlocul a doi tâlhari, judecat de Pilat, osândit de către bătrânii și arhiereii poporului iudeu și bătut fără milă de păgânii soldați romani. Dar iată că acel semn al rușinii, al batjocurii și al morții celei mai josnice, Crucea, se dovedește a fi exact ceea ce multe lucruri închipuiau în Vechiul Testament: Moise face semnul crucii cu toiagul peste Marea Roșie, despărțind-o și iarăși unind-o. Tot el aruncă lemnul în lacul numit Mara, iar apele aceluia se îndulcesc, potolind setea poporului. Șarpele înălțat în văzul tuturor iudeilor închipuia din nou înălțarea Cinstitei Cruci și, precum atunci mântuia pe cei care erau mușcați de șerpi veninoși, acum mântuiește pe cei mușcați de șarpele cel nevăzut, de diavol. Iată că semnul ocării devine semn al binecuvântării.

             Dar sărbătoarea acesta are o însemnătate aparte. Pentru că iudeii, încercând să ascundă lumina, au îngropat semnul biruinței în pământ. Dar prin lucrarea lui Dumnezeu cea nevăzută, după aproape trei secole de încercări aduse credinței creștinești, Sfinții Împărați Constantin și Elena aduc pace peste întreg poporul. Iar după 22 ani de la Edictul de la Milano, în 335, Sfânta Împărăteasă Elena dorește să caute Crucea pe care S-a răstignit Mântuitorul Hristos. Cu adevărat, Crucea Sfântă a fost găsită, alături de celelalte două cruci pe care au fost răstigniți și tâlharii. Neștiind care este cea a Mântuitorului, Patriarhul Macarie a poruncit să aducă o femeie moartă și să fie atinsă de cele trei cruci. Dacă la primele două nu s-a întâmplat nimic, atingându-se femeia moartă de cea de-a treia, îndată a înviat și toți au cunoscut că aceea era cea pe care a fost pironit Domnul. Datorită acestui fapt, Crucea a primit denumirea „de viață făcătoare”. Patriarhul Macarie a ales un loc înalt unde să ducă Sfânta Cruce și a înălțat-o în văzul tuturor în ziua de 14 septembrie.

             Ziua de 14 septembrie marchează cea mai veche sărbătoare închinată Lemnului Sfânt. Tot în această zi, după încă alte trei veacuri, pe timpul Împăratului Iraclie, în anul 629, Sfânta Cruce a fost readusă în Țara Sfântă și depusă în Biserica Sfântului Mormânt, după ce, în prealabil, a fost capturată de păgânii perși.

             La invitația părintelui protoiereu Sebastian, PS Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni, biserică care își serbează în această zi hramul mic. La slujbă au participat și PS Dionisie Gălățeanul și PS Evloghie Sibianul. Episcopii au fost înconjurați de un sobor de preoți de la parohiile învecinate și de un număr mare de credincioși.