Sfânta noastră mănăstire, după cum se știe, este închinată Sfântului Ierarh Mărturisitor Glicherie de la Slătioara, iar slujba de hram se oficiază tot timpul în prima duminică de după prăznuirea din calendar a sfântului.
În acest an, în duminica a treia după Cincizecime, am serbat hramul mănăstirii noastre, prilej cu care Sfântul Sinod, prezidat de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Evloghie Nica a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de un număr consistent de clerici, psalți și mireni, care și-au dovedit dragostea față de sfântul nostru iubit.
Cuvântul de învățătură al IPS Miropolit Evloghie s-a axat pe istoria Bisericii Ortodoxe Române de stil vechi, actualizând necesitatea luptei sfinte pe care trebuie să o continuăm noi, urmașii Sf. Glicherie și ai Părintelui David Bidașcu, pentru a păstra Ortodoxia nealterată.
După săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, a avut loc procesiunea cu sfintele moaște în jurul Bisericii mănăstirii.