Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

octombrie 31, 2023

Sfânta Cuvioasă Parascheva – Rădășeni, 2023

În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iași, PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiască Liturghie în parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rădășeni cu ocazia celebrării celui de-al doilea hram al acesteia. Alături de preasfințitul episcop au fost preacucernicii părinți Ioan și Nicolae Onofrei, parohii acestei enorii, un sobor de preoți, diaconi, psalți și popor bine-credincios atât din Eparhia Sucevei cât și din cele învecinate. În cuvântul de învățătură, rostit după obicei, la sfârșitul liturghiei, PS Sofronie a accentuat virtuțile pe care trebuie să le urmăm, deprinse și exemplificate din viața Sfintei Parascheva. […]
octombrie 27, 2022

Sfânta Cuvioasă Parascheva – Rădășeni, 2022

În ziua celebrării Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, la invitația părintelui paroh Ioan Onofrei, PS Episcop Sofronie Suceveanul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de un sobor de preoți, diaconi și  psalți, înconjurați de credincioși din parohie și din localități învecinate, cu ocazia hramului mic al Bisericii. Cuvântul de învățătură al eparhului Sucevei s-a axat pe viața sfintei și minunile pe care aceasta le-a săvârșit de-a lungul timpului, sfătuind credincioșii să-i urmeze exemplul si să se roage acesteia cu credință pentru a primi ajutor ori de câte ori au nevoie.
octombrie 29, 2021

Sfânta Cuvioasă Parascheva – Valea Roșie, 2021

În a 14-a zi a lunii octombrie biserica ortodoxă face prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, ocrotitoarea Moldovei. În această zi de bucurie sufletească, PS Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica mănăstirii de maici cu hramul „Buna Vestire” din Valea Roșie. Sfânta slujbă a fost prezidată de PS Flavian Ilfoveanul, alături de care au mai participat și PS Antonie Băcăuanul, PS Evloghie Sibianul și un sobor de preoți și psalți. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către PS Evloghie, având ca tematică principală viața sfintei cuvioase Parascheva, sfătuind credincioșii să mediteze asupra acesteia și […]
octombrie 27, 2019

Sfânta Cuvioasă Parascheva – Iași 2019

PS Sofronie Suceveanul alături de Ps Antonie Băcăoanul, Ps Dionisie Gălățeanul și Ps Glicherie Ieșeanul au slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia din orașul Iași. Această parohie și-a serbat astăzi, 14/27 octombrie, pe protectoarea ei, Sfânta Cuvioasă Parascheva. Alături de episcopii mai sus menționati, au mai fost părtași la slujbă și un număr mare de preoți și credincioși aparținând parohiilor din jurul iașilor.
Show Buttons
Hide Buttons