Astăzi 19 iunie biserica dreptslăvitoare face pomenirea unuia din stâlpii Ortodoxiei proslăvit în veacul al XX-lea, Sfântul Ioan Maximovici.
Provenind dintr o familie descendentă din familia regală rusească, acesta a fost nevoit să ia de timpuriu calea exilului. Astfel ajunge pe rând în Serbia, China și în cele din urma în Lumea Nouă (SUA) propovăduind credința dreptslăvitoare .
În aceasta zi PS Sofronie Suceveanul a sărbătorit 25 de ani de la hirotonia întru arhiereu. Preasfinția sa a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul alături de PS Dionisie Gălățeanul și un sobor de preoți. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-l dăruiască Sfintei Sale Biserici întreg, cinstit, sănătos, în pace, drept învățând cuvântul adevărului.
Întru mulți și binecuvântați ani, Preasfințite Stăpâne!