„Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă.” (Luca 8, 10)

Fie că suntem copii, adolescenți sau oameni trecuți de a doua tinerețe, suntem cu toții supuși unui bombardament al tehnologiei. Odată cu apariția telefoniei, s-au scurtat distanțierea între oameni, aceștia putând să se audă din puncte opuse ale planetei. Telefonul mobil, însă, și-a continuat dezvoltarea nu numai pe planul acesta audio, ci a devenit o unealtă pe care majoritatea oamenilor o folosesc și pentru alte scopuri: aparat de fotografiat/filmat, ascultat de muzică, citirea de e-mail-uri, rețele sociale etc. Toate acestea vin într-un dispozitiv pe care îl putem ține în mână și care, din ce în ce mai mult și din nefericire, își face loc în viața noastră. Deși, în esență, telefonul este un dispozitiv benefic, el crează un soi de dependență și poate cauza, pe termen lung sau chiar mai scurt, probleme de natură comportamentală.

Tot mai multe studii ne indică efecte groaznice pe care aceste dispozitive le au asupra corpului sau comportamentului. Oficiul Poștal din Marea Britanie a comandat un studiu, încă din anul 2008, referitor la dependența de telefonul mobil. A fost inventat și un termen „nomofobie”, care indică faptul că o persoană devine îngrijorată sau panicată în momentul în care nu își găsește telefonul mobil, sau când acesta rămâne fără baterie/semnal. Din cei peste 2100 de adulți care au participat la studiu, 53% au prezentat dependență de telefon, adică nomofobie.

Un alt studiu, în 2015, a identificat patru dimensiuni ale acestei dependențe: neputința de a comunica cu ceilalți, senzația generală de deconectare, incapacitatea de a accesa informații, lipsa unui confort psihologic. Aceste patru dimensiuni, întrepătrunse, conduc la neliniște, lispă de concentrare, anxietate și, mai grav, depresie, care din punct de vedere duhovnicesc este asemănătoare cu deznădejdea, un păcat extrem de grav.

Dr. Robert Rosenbergen, de la Institutul de Tehnologie din Georgia, afirmă: „Prin obișnuința corporală, telefonul tău devine, de fapt, o parte din tine”. Toate aceste studii au reliefat o concluzie destul de îngrijorătoare: nevoia de social media și de cunoaștere provoacă dependență.

Mai îngrijorător este faptul că cei mici utilizează de la vârste din ce în ce mai scăzute aceste dispozitive. Ecranele luminoase și pline de culori sunt foarte atractive. Jocurile și personajele din filme și desene animate atrag pe copii precum un magnet. Dar trebuie să avem mare atenție: radiațiile, deși mici pentru un om adult, sunt foarte periculoase pentru ochii tineri, fragezi. Ar trebui să aducem în discuție și faptul că mulți părinți, pentru „a avea liniște”, înmânează telefoane copiilor, fără să îi intereseze ce vizionează, ce jocuri au sau cu cine discută. Astfel, copii de 2-3 ani, în loc să învețe ceva ce îi ajută în dezvoltarea personalității, a minții, a imaginației, stau ore în șir în fața ecranelor, fără să le pese de cei din jur.

Tinerii socializează mai ușor prin diferite aplicații, decât dacă ar face-o prin viu grai. Ba încă și mai mult, oamenii în vârstă sunt acaparați de tot felul de rețele de socializare și, fără să își dea seama, petrec mai mult timp în fața telefonului decât ar fi necesar.

Iată că omul ajunge, din punct de vedere duhovnicesc, să fie robit de aceste tehnologii și, de multe ori, preferă să lase rugăciunea și să urmeze pagină după pagină pe diferite rețele de socializare, pierzând astfel timpul pe care ni l-a dat Dumnezeu pentru a lucra cele necesare mântuirii.

Din punct de vedere duhovnicesc, semnalul de alarmă este tras în următoarele aspecte:

• Prin aceste rețele de socializare se dezvoltă, de multe ori, păcate: când vezi pe cineva că se laudă pe pagina lui personală că și-a luat mașină, te poți confrunta cu invidia, când vezi pe altcineva că a plecat într-o vacanță într-un loc mai luxos, te confrunți cu judecata aproapelui. Când apare o reclamă cu tentă sexuală ești vizat de păcatul curviei. Și exemplele pot continua.
• Se pierde timp făcând lucruri nefolositoare din punct de vedere spiritual. În loc de rugăciune, se petrec ore pe Facebook sau alte rețele. În loc să faci bine aproapelui tău, cercetându-l, ajungi să nu mai te intereseze, că ai de văzut ceva pe internet sau că trebuie să-ți citești e-mail-urile.
• Dependența de telefon dezvoltă anxietate, depresie. Parcă ești tot timpul dorit să primești notificări. Parcă te superi când cineva nu îți scrie. Te uiți de multe ori pe zi pe adresa de email, sperând să primești un nou mesaj. Ai tot timpul impresia că telefonul vibrează și ești contactat. Nu mai vorbim de jocuri, ce au o putere malefică asupra creierului uman, exact cum ne avertiza și Dr. Rosenbergen.
• Putem considera telefonul și un obiect de autoflagelare. Razele cu lumină albastră pe care le emite un telefon sunt nocive și afectează văzul. De ce să ne batem joc de ochii pe care Dumnezeu ni i-a dat? Nu este asta oare o greșeală pe care o facem înaintea Ziditorului nostru?

Și dacă tot vorbeam de faptul că omul nu își mai face rugăciunea cuvenită, folosind timpul acela al pravilei în cu totul alt scop, o să tragem un semnal de alarmă pentru a vedea importanța rugăciunii.

Omul, încă de la izgonirea sa din grădina Raiului, a avut nevoie de rugăciune. Primii oameni născuți pe acest pământ, Cain și Abel, au adus rugăciuni și jertfă din ceea ce lucrau. Tot în „Facere” citim despre Avraam, care primește poruncă de la Dumnezeu să plece din pământul său și, după ce privește pământul pe care Domnul avea să i-l dea, a zidit jertfelnic și s-a închinat Domnului.

În a doua carte a Vechiului Testament, Ieșirea, aflăm că poporul s-a închinat lui Dumnezeu, după ce Moise le spune cum să pregătească Paștile, înainte de a ieși ei din poporul egiptenesc. Și în această carte, dar și în „Levitic” și în „Deuteronom” aflăm multe tipuri de rugăciuni și jertfe pe care Dumnezeu le-a descoperit lui Moise, cu scopul de a învăța poporul cum să se roage, ce au voie și ce nu au voie să săvârșească.

În prima carte „Judecători”, Ghedeon s-a închinat Domnului, după ce primește porunca de a conduce pe Israil. Oare mai avem ceva de spus despre Împăratul și Psalmistul David? Toți psalmii scriși de acesta sunt rugăciuni către Dumnezeu.

Mai aproape de noi, în Noul Testament, rugăciune făcea Însuși Mântuitorul Hristos, că adeseori mergea în Muntele Măslinilor să se roage. Exemplul Mântuitorului a fost preluat și de Ucenici: Sfântul Apostol Petru s-a rugat pe acoperișul casei din Iope (Fapte 10, 9), Sfinții Apostoli Pavel și Sila s-au rugat în temniță (Fapte 16, 25), Sfântul Arhidiacon Ștefan se ruga pentru cei ce-l ucideau cu pietre și exemplele sunt nenumărate, mai ales la sfinții cuvioși care și-au dedicat viața lui Dumnezeu, devenind, astfel, mari călugări.

Dacă vom citi în Filocalie, vom descoperi o definiție a rugăciunii: „rugăciunea este ridicarea minții și voii noastre către Dumnezeu” (Evagrie Monahul). Se cuvine, așadar, să alungăm, în momentul în care ne rugăm lui Dumnezeu, toate grijile noastre lumești. În „Învățătura de credință creștină ortodoxă” vom găsi următorul paragraf: „cugetul să gândească la El, ținerea de minte (memoria) să uite toate cele pământești, iar inima, vorbind cu El, să salte de bucurie și de dragoste”.

Scriem aceste rânduri, în contextul în care, în ziua de azi, rugăciunea începe să își piardă din consistență. Și își pierde din consistență nu numai pentru faptul că se face mai rar și mai superficial,
dar și din cauza faptului că, de multe ori, preferăm să ascultăm o slujbă la televizor sau pe internet, în transmisiune directă. Nu vrem să criticăm pe acei care, fiind în țări îndepărtate, nu au posibilitatea să ajungă fizic la biserică, la sfintele privegheri sau Liturghii. Vrem doar să tragem un semnal de alarmă, privind pericolul care se ivește, odată cu folosirea în mod necorespunzător a tehnologiei.

Cea mai mare problemă o regăsim, însă, la participarea on-line a slujbelor bisericești. Pandemia a fost o perioadă de restricții, o perioadă care a afectat activitatea bisericească, în sensul în care era limitat numărul de participanți la slujbele din interior. Unii dintre slujitori au găsit o „soluție”, aceea a trasmiterii on-line a slujbelor bisericești. Spunem soluție între ghilimele, fiindcă mediul on-line, pe lângă partea pozitivă, a creat și o stare de trândăvie în rândul credincioșilor: „De ce să mai merg până la biserică, dacă pot auzi slujba de aici, de pe telefon sau tabletă, din confortul casei mele?” Așadar, după încheierea pandemiei, mulți au renunțat să meargă în mod constant la biserică, tocmai pe principiul menționat mai sus.

Pentru acei care cred că se roagă mai bine acasă, avem mai multe argumente care să demonteze această gândire: apa se găsește peste tot în aer, în stare gazoasă, însă trebuie să mergi la izvor ca să îți potolești setea. Așa și cu Sfânta Liturghie: o poți asculta acasă, însă vei primi binecuvântare de la Dumnezeu doar în biserică, participând activ. De asemenea, ascultând pe telefon slujba, puterea acestuia de manipulare te va face ca în timpul slujbei să mai citești un mesaj, să te mai uiți la o notificare, să mai accesezi adresa de e-mail sau chiar să primești și un apel telefon etc., disturbând așa-zisa rugăciune. Rugăciunea făcută cu mintea întreagă înseamnă gând neîmpărțit. În același fel putem spune și atunci când îi este cuiva foame: acea persoană va alerga la farfuria cu bucate, nu va sta cu ochii în telefon la fotografii cu mâncare și se va sătura. Iată că și hrana duhovnicească nu se regăsește decât în Biserică și nu pe telefon. La Taina Sfântului Maslu se unge cu untdelemn sfințit cel ce suferă de boală. Cum poți să fii uns cu untdelemn, când tu privești doar niște imagini? La rugăciunea de tămăduire de boală, conform cuvintelor Mântuitorului Hristos, preotul pune mâinile peste cei ce pătimesc: „peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.” (Marcu 16, 18), rugând pe Dumnezeu să îi tămăduiască. Cum poți fi atins de preot cu mâinile când tu stai pe telefon, departe de Casa Domnului?

Revenind iarăși la „Învățătura de credință”, aceasta ne învață că biserica este un loc hotărât pentru rugăciune: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema” (Matei 21, 13). „Rugăciunile făcute în biserică sunt negreșit mai bine primite, fiindcă aici nu suntem singuri. Sfinții, ale căror icoane sunt zugrăvite pe pereți, ne întovărășesc în rugăciune și duc la picioarele Celui Prea Înalt rugile noastre. […] Deci, cei ce zic că nu este nevoie să mergem să ne rugăm în biserică, deoarece lumea întreagă este Biserica lui Dumnezeu, nu numai că greșesc, dar nici nu știu ce este rugăciunea. Pentru că cel de bună credință nu se roagă numai în biserică, ci se roagă mult și stăruitor și în alt loc, unul ca acela se va duce negreșit și la biserică”.
Să ne aducem aminte că Îngerul păzitor numără pașii noștri care duc spre biserică. Să ne amintim că întreaga Sfântă Liturghie prezintă viața Mântuitorului Iisus Hristos. Ascultăm aici citirea din Apostol și din Evanghelie, mergem la Vohod împreună cu Domnul Hristos care a plecat din Betania către Ierusalim, mărturisim credința prin rostirea Crezului, ne arătăm iubirea unuia față de altul, ne răstignim patimile și ne unim cu Hristos prin Sfânta Euharistie. Când ești singur acasă, poți oare face aceste lucruri? Preotul sau episcopul îi mulțumește lui Dumnezeu: „mulțumim Ție și pentru Liturghia aceasta pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deși stau înaintea Ta mii de arhangheli și zeci de mii de îngeri”. Iată că îngerii, în biserică, stau împreună cu noi și noi împreună cu ei: „În Biserica slavei Tale stând, în cer mi se pare a sta”. Iar la sfârșitul slujbei, Episcopul sau preotul binecuvântează poporul cu binecuvântarea Domnului, poporul ducând această binecuvântare la casele lor, unde ar trebui să se continue rugăciunea, mai ales în zilele de duminică și de sărbătorile mari de peste an.

Prin rugăciune se poate dobândi orice dar. „Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi” (Matei 21, 22). Dumnezeu, însă, va înlesni doar cele de folos pentru noi și nu împlinește rugăciunile atunci când cerem ceva păgubitor, sau ne rugăm pentru răul aproapelui nostru.

În concluzie, pe lângă aspectele pozitive pe care le au aceste dispozitive în zilele noastre, este absolut necesar să facem o cernere a modului în care le utilizăm și să nu lăsăm ispitele să ne contropească sufletul și să ne fure din timp. Să nu uităm că Biserica ne învață să facem pravila de zi cu zi, să ne antrenăm din punct de vedere duhovnicesc pentru lupta împotriva patimilor și a vrăjmașilor celor nevăzuți, să menținem mintea noastră pururea alături de Dumnezeu; toate acestea pentru a umple timpul nostru cu cele duhovnicești, ca, la momentul când vom da seama în fața Dreptului Judecător, să auzim acele cuvinte ale Domnului: „Veniți binecuvântații Părintelui Meu de moșteniți Împărăția cea gătită vouă!” Amin!

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu înțelepciune și cu chibzuință, astfel încât să puteți trece peste toate aceste încercări, având înălțată mintea către Dumnezeu. Să profităm de timpul pe care Ziditorul ni l-a dat, mai ales în aceste zile de libertate, ascultând de cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.” (I Cor 14, 15)

Cu arhierești binecuvântări,
+ Episcop Sofronie Suceveanul