Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

mai 12, 2016

Izvorul tămăduirii și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Una dintre sărbătorile cele mai iubite ale Maicii Domnului o reprezintă Izvorul tămăduirii, care se prăznuiește în fiecare an, în Vinerea din Săptămâna Luminată. Această sărbătoare preamărește pe Preasfânta Fecioară, căci ea este Împărăteasa cerului și a pământului și are îndrăzneală către Fiul său, rugându-se pentru cei ce cu credință se roagă ei. În mod tradițional, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, se săvârșește slujba Aghiazmei celei mici, credincioșii gustând din această apă spre tămăduirea bolilor trupești și sufletești. În această zi s-a prăznuit și pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, care a mărturisit credința creștinească pe timpul împărăției […]
mai 2, 2016

Lunea luminată

În a doua zi a Praznicului Învierii Mântuitorului Hristos, PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Eroilor „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Fălticeni.
mai 1, 2016

Învierea Domnului

HRISTOS A ÎNVIAT! Marele Praznic al Învierii Mântuitorului Hristos, Învierea, aduce în inimile tuturor credincioșilor acea bucurie nespusă, bucurie pe care și Ucenicii, Mironosițele femei și Maica Domnului au simțit atunci când L-au văzut pe Mântuitorul înviat. Jertfa cea de bună voie, patimile nespuse și grele ale Domnului, au făcut ca cei ce îl așteptau în iad să fie izbăviți din întuneric, iar lumina pe care Mântuitorul a arătat-o celor osândiți a scos pe cei care credeau în El și i-a întors în Rai, după cum a făgăduit, la începutul lumii. PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit în Sfânta și […]
mai 1, 2016

Denia Prohodului Domnului Iisus Hristos

Una dintre cele mai ample compoziții bisericești ca dogmatism o reprezintă lucrarea Sfântului Teodor Studitul, Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos. Această lucrare se cântă în fiecare vineri de dinaintea Învierii Mântuitorului și reprezintă plângerea pe care o aduc Maica Domnului, Ucenicii, Mironosițele și Sfinții Iosif cel din Arimateea și Nicodim, în momentul în care este coborât trupul mort al Mântuitorului Hristos de pe Cinstita Cruce. Din punct de vedere al Tipicului Bisericesc, Prohodul Domnului se cântă în cadrul Utreniei Sâmbetei celei Mari, imediat după „Dumnezeu este Domnului”, fiind însoțit de Catisma a XVII-a din cadrul Psaltirii. PS Episcop Sofronie Suceveanul […]
Show Buttons
Hide Buttons