Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

noiembrie 9, 2022

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Brădățel, 2022

A 26-a zi a lunii octombrie este marcată de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, considerat unul din cei mai bravi și vrednici mucenici. În această zi de bucurie de duhovnicească, marea majoritate a Sfântului Sinod s-a întrunit în rugăciune în cadrul Mănăstirii Brădățel pentru a serba hramul mic al acesteia. Sfânta Liturghie a fost prezidată de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Demosten, alături de care au participat PS Episcopi Sofronie Suceveanul, Teodosie Brașoveanul, Iosif Botoșăneanul, Flavian Ilfoveanul, Antonie Băcăuanul, Dionisie Gălățeanul, Evloghie Sibianul și David Nemțeanul, un sobor numeros de preoți, diaconi, psalți și popor binecredincios. Din cuvântul […]
august 23, 2022

Schimbarea la Față a Domnului – Slătioara, 2022

Vineri, 6/19 august, în istoria Mitropoliei Slătioara s-a mai scris o filă. Numeroși pelerini din toate colțurile țării, dar și din diasporă au venit la sfânta noastră mitropolie cu ocazia hramului principal al mănăstirii. Cu o zi înaintea sărbătorii a fost oficiată slujba de priveghere, formată din vecernia mare unită cu litia, utrenia și ceasul I. Sfânta Liturghie s-a desfășurat în paraclisul de vară al chinovei, serviciul religios fiind oficiat de un sobor format din IPS Arhiepiscop și Mitropolit Demosten, PS Episcopi Sofronie Suceveanul, Teodosie Brașoveanul, Iosif Botoșăneanul, Flavian Ilfoveanul, Antonie Băcăuanul, Dionisie Gălățeanul, Evloghie Sibianul și David Nemțeanul, zeci […]
august 10, 2022

Duminica a 8-a după Rusalii – Focșani, 2022

În duminica a 8-a după Rusalii, PS Episcop Sofronie Suceveanul a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Focșani, slujind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de PS Episcop Teodosie Brașoveanul și de un sobor restrâns de preoți, diaconi și psalți. Cuvântul de învățătură, rostit la sfârșitul sfintei slujbe, a fost axat pe pericopa evanghelică rostită astăzi și anume, înmulțirea celor cinci pâini și doi pești.
iulie 7, 2022

Duminica a treia după Cincizecime – Măgura, 2022

După cum bine cunoașteți, prima duminică după sărbătoarea Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul, serbăm hramul mănăstirii noastre. Motivul pentru care s-a ales această decizie este că nu s-a dorit suprapunerea hramurilor mănăstirii Slătioara și Măgura, pentru ca cei ce au nădejde și râvnă la Sfântul Ierarh Glicherie să se poată ruga atât în locul în care a trăit cât și în locul în care s-a nevoit o bună perioadă de timp. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu și a sfântului nostru iubit, și în acest an am avut parte de un sobor numeros de arhierei, preoți slujitori, psalți și creștini din marea majoritate […]
Show Buttons
Hide Buttons