Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

august 10, 2021

Sfintire Paiseni, 2021

În a șaptea duminică de după Rusalii, un eveniment important a avut loc în cadrul eparhiei Sucevei și anume, sfințirea Bisericii din cadrul mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” Păiseni. Acesta s-a petrecut cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop și Mitropolit Vlasie Mogârzan și a episcopilor prezenți la sfânta slujbă a târnosirii bisericii celei noi, PS Sofronie Suceveanul, PS Iosif Botoșăneanul, PS Antonie Băcăuanul, PS Glicherie Ieșeanul, PS Dionisie Gălățeanul și PS Evloghie Sibianul. Atât Sfânta Liturghie, cât și slujba sfințirii noului locaș au fost prezidate de către episcopul Sucevei, alături de care s-au alăturat preasfințiții episcopi menționați anterior și un sobor generos de […]
iulie 7, 2021

Duminica a 2-a după Cincizecime – Măgura, 2021

În a 2-a duminică de după Rusalii, sfinții părinți au așezat pericopa evanghelică în care ni se vorbește despre trimiterea sfinților apostoli în misiunea apostolatului. După cum bine știm, mănăstirea noastră îl are ca patron spiritual pe Sfântul Ierarh Glicherie, însă, s-a rânduit ca serbarea hramului mănăstirii să se țină în prima duminică după celebrarea sfântului ierarh. Iată că și în acest an, cu ajutorul Lui Dumnezeu și al Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul, am putut să participăm liberi, în pace, la Sfânta Priveghere și Sfânta Liturghie oficiate cu ocazia hramului principal al mănăstirii. Au participat un sobor de episcopi printre […]
mai 31, 2021

Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) – Roșiori, 2021

În a 5-a duminică a parcursului duhovnicesc de după Învierea Domnului, sfinții părinți au așezat prăznuirea întâlnirii dintre Hristos și o femeie samarineancă la fântâna patriarhului Iacov.  Zi de mare bucurie atât pentru viețuitorii Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Mina din Roșiori, cât și pentru credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în această zi, deoarece i-au avut în mijlocul acestora pe PS Sofronie Suceveanul și pe PS Iosif Botoșăneanul, care s-au adunat în rugăciune pentru a sărbători unul din hramurile secundare ale sfântului locaș. Cuvântul de învățătură al episcopului Sucevei a avut ca și temă principală „apostolatul” samarinencei săvârșit […]
martie 25, 2021

Sfântul Ierarh Sofronie – Măgura, 2021

În a 11-a zi a lunii martie, Biserica prăznuiește unul din patriarhii Ierusalimului și anume, Sfântul Ierarh Sofronie, care a compus o serie de rugăciuni ce se folosesc și astăzi în slujbele Bisericii și alte multe cuvinte și învățături folositoare precum viața câtorva sfinți, printre care și a Sfintei Maria Egipteanca. În această zi, chiriarhul Sucevei și-a serbat patronul spiritual, alături de care s-au adunat în rugăciune PS Teodosie Brașoveanul, PS Iosif Botoșăneanul, PS Antonie Băcăuanul , PS Glicherie Ieșeanul, PS Dionisie Gălățeanul și PS Evloghie Sibianul și un sobor de preoți atât din eparhia Sucevei, cât și din restul […]
Show Buttons
Hide Buttons