Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

martie 8, 2017

Duminica Ortodoxiei

Duminica Ortodoxiei este prima duminică a Posului Mare, în care se face pomenirea cinstirii sfintelor icoane: „Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare păcatelor noastre, Hristoase Dumnezeule”. Se numește „a Ortodoxiei” pentru că ne arată calea care duce către mântuire, calea dreptei credințe.  PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Eroilor „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni. După sfârșitul Sfintei Liturghii, s-a citit rânduiala mărturisirii după Sfântul Munte, iar PS Episcop Sofronie a făcut dezlegarea cea arhierească de păcate. 
ianuarie 16, 2017

Tăierea împrejur a Domnului, Sf Vasile cel Mare

Supunându-Se Legii pe care Însuși a dat-o, Mântuitorul Hristos Se taie împrejur a opta zi după Nașterea Sa, dând astfel dovadă de smerenie, de iubire de oameni și de supunere. Totodată, prin tăierea împrejur, Mântuitorul a dovedit faptul că S-a născut cu trup asemenea nouă, închizând astfel gurile ereticilor ce contestau acest fapt și învățau greșit și pe alții. În aceeași zi se prăznuiește și unul dintre marii ierarhi ai Ortodoxiei, Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, luptător împotriva ereticilor și scriitor de canoane și cărți teologice. Este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele și care se săvârșește […]
ianuarie 2, 2017

Sfântul Ierarh Modest al Ierusalimului, Sf. Mc. Sebastian

PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia sărbătoririi Sfinților Modest, Patriarhul Ierusalimului și Sebastian Mucenicul la Catedrala Eroilor „Sfinții Împărați”. După Sfânta Liturghie, PS Episcop Sofronie a urat părintelui Protoiereu Sebastian tradiționala urare „La mulți ani!” și a săvârșit și slujba Aghiazmei celei mici.
decembrie 19, 2016

Sfântul Cuvios Sava cel sfințit

PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Eroilor „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni, în a treia duminică din Postul Nașterii Domnului, când s-a făcut și pomenirea Cuviosului Părinte Sava cel Sfințit. După cuvântul de învățătură, PS Episcop Sofronie a citit și dezlegarea cea mare de păcate. 
Show Buttons
Hide Buttons