Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

septembrie 26, 2016

Nașterea Maicii Domnului

Primul mare praznic împărătesc este cel al Nașterii Maicii Domnului. Rod al făgăduinței și al rugăciunii necontenite, Pururea Fecioara Maria se naște din părinți înaintați în vârstă, din drepții Ioachim și Ana, spre a fi Maica Ziditorului tuturor făpturilor și să hrănească cu lapte pe Cel ce ține toate cu mâna. PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de Preasfințitul Episcop Iosif Botoșăneanul, la Mănăstirea Brădățel, Suceava, cu ocazia hramului bisericii vechi.
mai 12, 2016

Izvorul tămăduirii și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Una dintre sărbătorile cele mai iubite ale Maicii Domnului o reprezintă Izvorul tămăduirii, care se prăznuiește în fiecare an, în Vinerea din Săptămâna Luminată. Această sărbătoare preamărește pe Preasfânta Fecioară, căci ea este Împărăteasa cerului și a pământului și are îndrăzneală către Fiul său, rugându-se pentru cei ce cu credință se roagă ei. În mod tradițional, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, se săvârșește slujba Aghiazmei celei mici, credincioșii gustând din această apă spre tămăduirea bolilor trupești și sufletești. În această zi s-a prăznuit și pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, care a mărturisit credința creștinească pe timpul împărăției […]
ianuarie 22, 2016

Soborul Maicii Domnului

A doua zi după Nașterea Domnului, Biserica Ortodoxă sărbătorește Soborul Maicii Domnului. Cu ocazia acestui praznic al Împărătesei cerului și a pământului, PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Brădățel.
noiembrie 27, 2015

Sfântul Ioan Gură de Aur

Acest Sfânt are o semnificație aparte pentru cel mai în vârstă arhiereu al Bisericii noastre. În anul 1981, Preotul Demosten este ridicat la rangul de arhiereu de către Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul, pe atunci Mitropolit și de către PS Episcopi Silvestru Onofrei și Cozma Lăstun. Acum, după 34 de ani, patru arhierei: PS Episcopi Sofronie Suceveanul, Teodosie Brașoveanul, Iosif Botoșăneanul și Dionisie Gălățeanul au venit la Mănăstirea Brădățel pentru a-i ura tradiționalul „Întru mulți ani, Stăpâne!” Preasfințitului Demosten, cel care la onorabilă vârstă de 89 de ani a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Show Buttons
Hide Buttons