În a 11-a zi a lunii martie, Biserica prăznuiește unul din patriarhii Ierusalimului și anume, Sfântul Ierarh Sofronie, care a compus o serie de rugăciuni ce se folosesc și astăzi în slujbele Bisericii și alte multe cuvinte și învățături folositoare precum viața câtorva sfinți, printre care și a Sfintei Maria Egipteanca.
În această zi, chiriarhul Sucevei și-a serbat patronul spiritual, alături de care s-au adunat în rugăciune PS Teodosie Brașoveanul, PS Iosif Botoșăneanul, PS Antonie Băcăuanul , PS Glicherie Ieșeanul, PS Dionisie Gălățeanul și PS Evloghie Sibianul și un sobor de preoți atât din eparhia Sucevei, cât și din restul eparhiilor din țară. În cuvântul de învățătură al PS Dionisie Gălățeanul, acesta a exemplificat aportul pe care Sfântul Sofronie l-a adus Bisericii, după care l-a felicitat pe PS Sofronie Suceveanul pentru munca pe care acesta o depune pentru Biserica lui Hristos urându-i totodată sănătate și mulți ani de arhipăstorie.
Cu acest prilej, transmitem și noi gândurile noastre bune către eparhul nostru, iar Sfântul Ierarh Sofronie, patriarhul Ierusalimului, să ne fie rugător tuturor, în veci, Amin!