Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov – Mihăiești, 2022
noiembrie 9, 2022
Sfântul Mare Mucenic Mina – Roșiori, 2022
noiembrie 25, 2022
Arata tot

În data de 9/22 noiembrie, anul curent, PS Episcop Sofronie Suceveanul a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Suceava cu ocazia celebrării hramului mic al acesteia. Alături de eparhul Sucevei s-au alăturat în rugăciune și un sobor de preoți, psalți și popor bine-credincios atât din parohiile învecinate cât și din vecinătatea județului Suceava.

La sfârșitul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii s-a săvârșit și Taina Sfântului Maslu, având în vedere că Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina este cunoscut ca vindecător de boli trupești, dar și sufletești, asemenea sfinților doctori fără de arginți. 

Comments are closed.

Show Buttons
Hide Buttons