BISERICA ORTODOXĂ DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

EPARHIA SUCEVEI

 

PREDICA DE DUMINICĂ A UNUI PREOT, LA ACEASTĂ VREME

 

După ce face Otpustul (sfârșitul slujbei), cu durere în suflet văzând biserica dezbrăcată de cei ce trebuiau să o îmbrace prin prezența lor, conștiincios de datoria sa și însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, uitându-se împrejurul său și înălțându-și ochii pe bolta bisericii, preotul începe predica sa:

Spuneți voi, îngerilor, proorocilor, apostolilor, mucenicilor, cuvioșilor și tuturor sfinților: cum de Milostivul Dumnezeu nu ne-a lipsit și de voi? Cu dreptate cele drepte au venit asupra noastră, dar încă de iubește Mântuitorul: ne-a lăsat Casa Sa, ne-a lăsat Trupul și Sângele Său și ne-a lăsat și ajutorul vostru.

Și au început mai-marii Voievozi ai oștilor cerești să spună: „Cu adevărat așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său L-a dat ca preț de răscumpărare pentru om. Eu am fost ales de a sluji la taina întrupării, eu am binevestit Preacuratei Fecioare bunăvoința Lui de a Se zămisli în pântecele Ei. Eu am fost ajutător și povățuitor poporului ales al lui Dumnezeu, dar nemulțumitorul om de câte ori nu L-a amărât pe El? Se mânia pe ei cerescul Împărat, slobozea pedepse asupra lor, iar atunci ei Îl căutau și mânecau la Dânsul. Oare nu a arătat milostivirea Sa și vouă, oamenilor, care v-ați arătat , la fel ca și poporul cel ce era scos oarecând din robia lui Faraon și hrănit cu mană în pustie, cârtitori și nemulțumitori? V-a slobozit Dumnezeu din robia și legăturile comuniste, dar oare v-ați făcut mai buni?Ați văzut lumina și v-ați închinat ei, a venit libertatea și a luat-o ca dumnezeul vostru, nu mai vreți să fiți fii ai Celui ce v-a creat. Ați vrut să deveniți un „om nou”, fără Dumnezeu și fără credință; să nu știți de unde veniți și unde mergeți – și aproape ați reușit. Vă mustră judecătorul suprem – conțtiința voastră – pentru aceasta l-ați dat deoparte pe Dumnezeu ca să puteți lucra toată fărădelegea și cele ce animalele necuvântătoare nu le săvârșesc, voi cu poftă să le lucrați; fărădelegea să o faceți lege, iar păcatul să fie virtute.

De nu ar fi mijlocit Împărăteasa cerului și a pământului, de mult v-ar fi pierdut Dumnezeu. Oare nu ați văzut chipul Preasfinției Sale de multe ori și în multe locuri plângând și vărsând mir? Se ruga către Fiul său să mai îndelunge pedeapsa cea dreptă care era pornită pentru păcatele noastre. Și voi ce ați făcut? Și mic și mare, tânăr, bătrân, sărac sau bogat, cu toții v-ați hrănit cu răutatea ca și cu o mâncare și băutură, petrecând în vrajbă, ură, zavistie, și în toată fărădelegea care nu se poate închipui în mintea omenească.

Om, fiind alcătuit din trup și suflet, cum poți să primești în mintea și în inima ta acele lucruri pe care diavolul le lucrează? Dar așa cum spune Proorocul David: „Toți s-au abătut, netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul” (Psalmi 13, 3), așa sunteți toți. Cu toții căutați slava și cinstea acestei lumi, desfătările cele trupești și bogățiile acestui veac. Ați scos pe Duhul Sfânt din inima și mintea voastră și ați băgat pe duhul lumii acesteia. Oare cum să mai rabde Hristos Mântuitorul pe omul ce l-a izbăvit din robia diavolului: botezat fiind în numele Lui, dar cele potrivnice lucrând; nume de creștin, dar fapte de păgân; îmbrăcat pe dinafară cu chip de înger, dar pe dinăuntru având chip diavolesc? Dumnezeu voiește ca tot omul să fie al Său, ca să se bucure de viața cea veșnică și de bunătățile cele pregătite lui; cu toate acestea omul se arată nemulțumitor și nerecunoscător. Se vede că S-a mâniat Dumnezeu asupra zidirii Sale, dar, îndrăzniți!, căci primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi și plătește la fel celui de pe urmă ca și celui dintâi.

Aduceți-vă aminte cum timp de 120 de ani Noe a propovăduit că va fi sfârșitul, își râdeau de el, dar nu s-au deschis jgheaburile și ploia nu a coborât până când dreptul nu a intrat cu familia sa în corabie. În același fel, până când dreptul nu a ieșit din cetate, peste Sodoma și Gomora nu a plouat foc din cer și pucioasă. Încă și marele Patriarh Avraam, grăind față către față cu Dumnezeu, a îndrăznit, spunând: că de vor fi 90 de drepți în cetate, va pierde oare cetatea? Domnul însă i-a făgăduit că de ar fi fost 10 drepți, nu ar fi pierdut acele cetăți. Dar oare erau?

Așa, o preote, învață poporul cel creștinesc să se întoarcă de la păcatele lor și cu zdrobire de inimă să se căiască și va alfa Milostiv pe Cel ce mult L-au defăimat prin faptele lor. Cei ce nu l-au cunoscut și l-au batjocorit prin faptele lor se vor bate, dar mai puțin, iar voi cei ce l-ați cunoscut și sunteți fii ai Săi și i-ați lucrat cele potrivnice poruncilor Lui, mult vă veți bate. Dar îndrăzniți! La scopul și voința omului se uită Dumnezeu.

La aceste cuvinte ale Voievozilor cerești, Ezechia, împăratul lui Israil, vine, mărturisind: prin Isaia proorocul de la Dumnezeu înștiințare am luat: să pregătesc cele ale casei, că nu voi mai trăi, ci voi muri. Cu fața la perete m-am întors și cu amar am plâns dintru adâncul inimii și iarăși am luat înștiințare prin prooroc și mi s-au adăugat încă 15 ani la viața mea. Îndrăzniți! Astfel de Dumnezeu avem! De frica unei slujnice și eu, ca un om, spune Petru verhovnicul și vârful apostolilor, m-am lepădat de Stăpânul și Dumnezeul meu. Cu dreptate s-a întâmplat, căci Darul Lui fiind cu mine mă arătam biruitor, iar dacă s-a ridicat de la mine, ca un om m-am arătat și, ieșind afară, cu amar am plâns. Iar de fiecare dată când auzeam cocoșul, cu amar plângeam. Prin cele trei întrebări și cele trei răspunsuri, prea Bunul Dumnezeu m-a iertat și la cea dintâi rânduială m-a așezat.

Așa, o preote, învață poporul să nu deznădăjduiască; orice fel de păcate ați avea, îndrăzniți la mila Lui, deși în al unsprezecelea ceas sunteți. Dar și Pavel fratele și împreună-ostenitorul pentru mântuirea omului a mărturisit și el a lui Dumnezeu grabnică schimbare și purtare de grijă pentru neamul omenesc, cum a fost și cu el când sufla cu îngrozire asupra tuturor celor ce mărturiseau pe Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu și cum fiind întărit de Darul Lui, vas ales a fost. Așa, o preote, învață pe poporul creștin să îndrăznească prin pocăință, mărturisire și punând început bun la mila Lui.

Auzind cum sfinții îndeamnă neamul creștinesc la pocăință, cu o gură au început și cele neînsuflețite:

Noi, spuneau strănile și mobilierul din biserică, de nenumărate ori de față am stat cu creștinii, pe alții în spatele nostru i-am ținut. Nu aveau firea noastră, dar, ca și noi, de multe ori erau nesimțitori la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, cu trupul fiind în biserică, dar cu mintea la cele din lume; de nenumărate ori lucrurile cele din lume erau aduse în biserică și, ce este mai rău, cu patimile cele dobitocești se desfătau cu inima și mintea lor, deși cântările cele duhovnicești răsunau în jurul lor. Noi suntem nesimțitori, dar ne lăudăm cu firea noastră, căci din lemn a fost făcută Sfânta Cruce. Pe acest Lemn, Stăpânul nostru, Cel ce ne-a poruncit și ne-a făcut cu cuvântul, a mântuit neamul omenesc, purtând greutatea Crucii pe spatele Său. Dar ne mirăm, văzând cum omul cel cuvântător, cel simțitor, cel înțelegător, petrece ca și cum ar fi nesimțitor. O, omule! Ai intrat în biserică, în casa Domnului, ca și cum ai fi intrat în casa ta, fără frică, fără evlavie, fără să-ți ridici privirea să vezi cine este înăuntru și te așteaptă răstignit și cu brațele deschise, ca să te cuprindă cu dragoste dacă te întorci la El prin pocăință. Pentru acestea, ca un fără de simțire ai petrecut în casa Lui și cu dreptate S-a mâniat pe tine și nu te mai lasă să intri. Așa, o preote, învață poporul creștinesc ca să se întoarcă și să se tămăduiască.

Acestea zicând cele cerești și lemnul cel nesimțitor, folosindu-se mult, preotul le-a mulțumit.

Așa este, fraților creștini! Noi, cei ce suntem fiii lui Dumnezeu, cei ce ne-am botezat în numele Sfintei Treimi, cei ce am crescut cu laptele învățăturii celei mântuitoare a Sfintei Biserici, să îmblânzim pe Dumnezeu prin mai multă osteneală sufletească și trupească, prin mărturisire curată, cu hotărâre că nu vom mai greși, cu părere de rău pentru păcatele săvârșite și îndrăznind să cerem mila Lui că: „nu până în sfârșit se va iuți, nici în veac se va mânia!” (Psalmi 102, 9)

Iubiți credincioși, să facem post bine primit. Să punem, așa cum spune una dintre rugăciunile de la Taina Botezului, „capul peste cele mai pe deasupra”, ca „trupul să slujească sufletului”. Să ne gândim că viața aceasta este trecătoare, iar trupul, indiferent de ce vom face și cât de mult ținem la el, se va întoarce în pământul din care a fost luat. Dar sufletul va da seamă pentru cele ce am lucrat aici pe pământ. De aceea, să nu ne îngrijim de trup așa cum spune Mântuitorul: „De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana […]?” (Luca 6, 25) ci să ne îngrijim de suflet. Să ne punem toată încrederea în Dumnezeu, căci El ne va izbăvi din cursa vânătorilor. Iar când va îngădui Domnul ca această năpastă să treacă de la noi, să alergăm în biserici, rugându-ne cu tot dinadinsul tuturor sfinților, Maicii Domnului și Sfintei Treimi să ne ierte pentru că am nesocotit Casa Lui. Să punem în candelele noastre untelemn, adică faptele cele bune să însoțească credința noastră. Să punem genunchii la icoane, citind cele trebuincioase, acatiste și paraclise. Să învățăm rugăciunea Sfântului Efrem Sirul și împreună cu fiecare stih, să facem mătănii: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.”

 

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă.” (LUCA 6, 33)

 

+PS EPISCOP SOFRONIE SUCEVEANUL

SECRETARUL SFÂNTULUI SINOD