Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți – Zănești, 2021
martie 8, 2021
Duminica Ortodoxiei, Fălticeni – 2021
martie 23, 2021
Arata tot

PĂRINTE, este credința ortodoxă de stil vechi singura canonică și adevărată?

+PS Episcop Sofronie Suceveanul

 

„Din început am cunoscut dintru mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.” (Ps. 118, 152).”

 

Dragii mei,

 

O să încep cu o poveste adevarată sau mai bine zis o istorie documentată, care să vă ajute să înțelegeți de ce în  Biserica noastră s-a păstrat nealterată credința creștină și ortodoxă de la Hristos Mântuitorul și este continuatoarea și păstrătoarea respectării întocmai a Sfintelor Canoane de la încreștinare până astăzi.

Va trebui să aveți răbdarea să citiți până la capăt pentru a înțelege drept adevărul, pentru că adevărul și dreptatea sunt lumina divină.

În anul 1883, la 30 august, în satul Brehuiești-Botoșani se năștea, cel ce avea să fie unul dintre cei mai aprigi luptători împotriva schimbării calendarului ortodox tradiționalist iulian, cu cel catolic Gregorian, viitorul mitropolit, Galaction Cordun.

A studiat și absolvit Academia Imperială Teologică din Sankt Petersburg (Rusia), de la care a primit titlul de magistru în teologie. În perioada studiilor  a fost coleg cu Alexei Simanski (viitorul patriarh al Moscovei în perioada 1945-1970). A urmat apoi cursurile de doctorat la Universitatea din Cernăuți (Bucovina), fiind coleg acolo cu Kiril Markov (viitorul patriarh al Bulgariei în perioada 1953-1971) și obținând titlul științific de doctor în teologie.

Ulterior a fost hirotonit preot pentru Catedrala Mitropolitană din București unde a slujit până la alegerea sa ca arhiereu vicar.

În această perioadă a făcut multe vizite la Mănăstirea Cernica pentru a se documenta din lucrările Episcopului Calinic, cel ce va fi canonizat Sfânt, despre pericolul schimbării nedogmatice a calendarului ortodox și despre alte pericole ce planau asupra bisericii tradiționale, pe care Sfântul Calinic le-a intuit și combătut, rămânând în istorie cu afirmația făcută împotriva celor ce încercau să-l convingă cu introducerea inovațiilor în biserică, “Cu cei necredincioși nu mă voi însoți!”

În anii următori schimbării calendarului, arhiva de aur a Sfântului Calinic, care explica detaliat păcatul suprem al inovațiilor în biserică, precum și condamnarea acestora, a dispărut fără urmă, aceste lucrări deranjând pe Mitropolitul primat Miron Cristea, artizanul schimbării.

Nicolae Iorga îl caracteriza pe Miron Cristea, printre altele, ca fiind ”un om alunecos, fără personalitate, lipsit de bărbăție în luarea de hotărâri și periculos”. Asta pentru că, completez eu, a fost  numit de mai marii vremii occidentale cu directive clare, “unirea cu catolicii”. El, de fapt, a înființat și postul de Ministru al României la Vatican.  

Dar să revenim la perioada premergătoare schimbării, când începeau frământările în biserica ortodoxă.

La data de 29 decembrie 1916, arhimandritul Galaction Cordun a scris  o adresă către I.P.S. Conon Arămescu-Donici, Mitropolitul primat al Bisericii Ortodoxe Române, în care își exprima protestul față de ordonanța germană de a sărbători Crăciunul și Anul Nou 1916-1917 odată cu Biserica Catolică, luând astfel poziție împotriva amestecului în treburile bisericești de către forțele de ocupație germane. El a fost reținut de poliția centrală germană la 31 ianuarie 1917 și internat ca ostatic sub pază la Mănăstirea Săveni (județul Ialomița), fiind învinuit (conform adresei Poliției germane nr. 10591 din 27 iulie 1917) de „activitate păgubitoare intereselor germane, în contrazicere violentă cu misiunea sa apostolică, ceea ce face imposibilă reintegrarea sa în demnitatea ce o ocupa până acum”. Pentru o perioadă mai scurtă a fost deportat și în Bulgaria.

În adresa sa, arhimandritul Galaction spunea așa:

„Chestiunea ce preocupă astăzi toate straturile societății românești din teritoriile ocupate de străini, este fără îndoială aceea a introducerii calendarului gregorian ce ni s-a impus de către guvernul și comandamentul german și a-l pune și în uzul Bisericii noastre, chiar după trecerea Anului Nou și a Bobotezei noastre ortodoxe.

Din punct de vedere al dreptului tradițional și al practicii observate în Biserica noastră de răsărit încă din cele mai vechi timpuri, această inovație care nu reprezintă în sine o dogmă nealterabilă, ci numai un calcul de 11 sau 13 zile de diferență între unul și celălalt, ar constitui totuși o mare lovitură morală pentru poporul nostru ortodox și în același timp ar fi un succes enorm pentru Biserica papală, a cărei mână se poate întrevedea și aici, căci folosindu-se de autoritatea germană se străduiește acum să ne forțeze ca să primim calendarul ei, mai ales în așa circumstanțe, când misiunea organelor ocupante și preocupările lor sunt îndreptate cu totul în altă parte decât în aceea de cum sărbătoresc românii Paștele, Crăciunul și Anul Nou, mai ales că avându-se in vedere chiar ocuparea teritoriului nostru, nu se poate anticipa o rămânere aici după încheierea păcii și implicit luarea de măsuri care să faciliteze bunul mers al administrației teritoriului nostru”.

În mâna ce caută să dirijeze acest aranjament, dați-mi voie să întrevăd sub masca catolicismului, ascunzându-se cu cea mai mare precauție, umbre de renegați tot dintre ai noștri, plecați din cauza nesatisfacerii ambițiilor lor prea exagerate, care servind în această chestiune cauza Bisericii dușmane, doresc să-și poată câștiga acolo un titlu nenorocit de glorie și o recompensă mai mare decât 30 de arginți, prețul vânzării rânduielilor Bisericii Domnului. De aceea eu, ca un smerit slujitor al Î.P.S. Voastre, declarându-vă că în atitudinea energică ce va trebui să luați pentru apărarea drepturilor noastre tradiționale, voi fi gata a vă apăra, chiar cu prețul vieții mele, jertfind și ultima picătură de sânge pentru respectul așezămintelor noastre bisericești și a predaniilor moștenite din străbuni”

— Galaction Cordun

A luptat în continuare pentru anularea hotărârii de schimbare a calendarului, folosind toate pârghiile pe care le avea, din păcate foarte puține, pentru ca înainte de hotărârea Sfântului Sinod, în 1924, toți ierarhii care au condamnat schimbarea au fost marginalizați, li s-au sugerat crearea unor posibile probleme familiilor lor, cu condamnări și alte amenințări, pentru ca niciunul să nu poată opri directiva apusului privind apropierea de catolici. A încercat să găsească un ierarh care să-l sprijine în continuarea religiei tradiționale, constituind o biserică continuatoare și păstrătoare a ortodoxiei nealterate, rămasă de la încreștinarea Sfântului Apostol Andrei din secolul unu, așa cum scria în memoriile sale.

După introducerea calendarului gregorian în uzul Bisericii Ortodoxe Române în anul 1924, PS Galaction  a continuat să slujească în Biserica Mitropolitană din București, după calendarul gregorian. Ulterior el avea să arate cauza pentru care acceptase slujirea în bisericile stilului nou:„Când am fost eliberat din Mănăstirea Săveni și mi s-a încredințat din nou treapta de preot slujitor, arhimandrit în Biserica Mitropolitană din București, slujind cea dintâi Sfântă Liturghie, după o absență apăsătoare, stând în fața Sfintei Mesei, rugam pe Dumnezeu, să nu lase ca fărădelegea să biruiască dreptatea, nici toiagul păcătosului asupra dreptului”

În anul 1932, arhimandritul Galaction Cordun a fost numit în funcția de Mare Eclesiarh la Catedrala Patriarhală din București. El a publicat ulterior un valoros studiu referitor la sectele religioase care își au originea în Cabala, intitulat: Cum s-a manifestat iudaismul în propaganda adventistă.

După efectuarea examinării canonice din 27 martie 1935, Galaction Cordun a fost hirotonit  episcop cu titlul de „Craioveanul” în Biserica Domnița Bălașa din București în ziua de 31 martie 1935. Ceremonia hirotonirii a fost oficiată de către următorii trei episcopi: Vartolomeu Stănescu al Râmnicului – Noul Severin (hirotonit în 1912), Gherontie Nicolau al Constanței (hirotonit în 1923) și Policarp Morușca al Episcopiei misionare pentru românii ortodocși din America (hirotonit în 1935). Deci doi dintre arhiereii care au participat la hirotonie au fost hirotoniți, la rândul lor, înainte de schimbarea calendarului. În septembrie 1940, PS Galaction a fost numit duhovnic al familiei regale, fapt care nu a permis numirea sa ca episcop într-un alt scaun episcopal.  A devenit atunci episcop în retragere, care a continuat să slujească doar ca arhiereu invitat. În perioada ianuarie – noiembrie 1942, PS Galaction a îndeplinit funcția de locotenent (locțiitor) de episcop al Eparhiei Tomisului.

Episcopul Galaction Cordun a fost numit apoi ca stareț al Mănăstirii Neamț. Aici s-a aprins din nou speranța reînființării bisericii tradiționale după primirea în mănăstire în vara anului 1945, pe ascuns, a unei delegații de “stiliști” păstrători ai vechiului calendar pe care, poate din motive de securitate pentru ei, nu le pomenește numele în memoriile sale. Bănuim că era o delegație trimisă de Cuviosul Părinte Glicherie, întemeietorul Mănăstirii Slătioara, viitoarea mitropolie a bisericii de stil vechi.

Episcopul Galaction Cordun, începând din acele momente a căutat calea canonică prin care să reîntemeieze biserica ortodoxă în vechile canoane, corespondând cu mari clerici ai Ierusalimului, ai Sfântului Munte Athos și alți arhierei păstrători ai vechiului calendar, de la care a primit binecuvântare deplină pentru acțiunile sale.

În anul 1947, o altă delegație a vechilor calendariști merge la București pentru a stabili împreună cu Episcopul Galaction un plan de înființare a Bisericii Ortodoxe Tradiționale Române cu sediul la Mănăstirea Slătioara a cărei construcție începuse.

Luptele episcopului Cordun pentru aceste mărețe planuri și declarațiile lui au făcut ca în 1949 să fie pensionat forțat și marginalizat, considerat periculos pentru BOR.

Arhiereul Galaction Cordun a anunțat trecerea sa la vechiul calendar, făcându-și publică intenția printr-un act legalizat la Notariatul de stat din București la 5 aprilie 1955, document ce a fost trimis atât Patriarhiei Române, cât și foștilor colegi de la Academia Teologică, Patriarhii Alexei al Moscovei și Kiril al Bulgariei. El a fost proclamat, la 5 aprilie 1955, conducătorul Bisericii Tradiționale și înscăunat ca Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Dreptslăvitoare De Stil Vechi din R.P.R. cu sediul la Mănăstirea Slătioara.

PS Galaction a devenit conducătorul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi la 13 aprilie 1955, a făcut o mărturisire de credință publică, anunțând întoarcerea sa la calendarul iulian. Mărturisirea sa a fost adusă la cunoștința Patriarhiilor Rusiei și Bulgariei și, prin reprezentant legal, remisă Bisericii oficiale. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române avea să-l declare ca „neascultător și nesupus”.

PS Galaction a dat un răspuns ferm Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: „Nu mă voi supune unor francmasoni, îmbrăcați în redingotă neagră, care vânează câștigul fără muncă, ci mă voi supune canoanelor Sfinților Părinți, insuflați de Duhul Sfânt”.

Declarația făcuta de el este următoarea:

„Subsemnatul arhiereu Galaction Cordun, cu domiciliul în București, raionul Nicolae Bălcescu, str. Cuza Vodă nr.2, șeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiționale de Răsărit (Biserica Ortodoxă de stil vechi), declar prin prezenta în fața clerului și poporului din toate parohiile și mănăstirile de pe teritoriul R.P.R. că: Eu, arhiereul Galaction Cordun, de bunăvoia mea și nesilit de nimeni, am acceptat propunerea și alegerea pe care poporul a făcut-o în persoana mea, de a fi șeful spiritual al acestei Biserici, arhiereul ei, așa cum am declarat Sfântului Sinod în scrisoarea pe care am trimis-o prin Tribunalul Capitalei R.P.R. la 5 aprilie 1955, scrisoare menționată în revista Bisericii Ortodoxe Române, Buletinul Oficial al Sfântului Sinod, nr. 3-4. Asupra acestei declarații publice n-am renunțat niciodată. Declar în fața poporului dreptcredincios că sunt și rămân Arhiereul și Șeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiționale de Răsărit, mărturisire pe care o fac pentru totdeauna”

—Galaction Cordun

De altfel el obținuse binecuvântarea ierarhilor bisericilor păstrătoare ale calendarului iulian din toate zonele lumii și sprijinul necondiționat, precum și recunoașterea Bisericii Tradiționale De Stil Vechi ca și continuatoarea tradiției creștine în România.

Cel mai elocvent sprijin privitor la “neascultarea și catherisirea sa” de către BOR  l-a primit din partea Patriarhului Moscovei, fostul lui coleg de la Academia Imperială Teologică din Sankt Petersburg, Alexei Simanski (1945-1970) care-i scria ca răspuns, printre altele “Un rătăcit sau o adunătură de rătăciți nu pot caterisi adevărul Lui Hristos” blagoslovind Biserica Pravoslavnică Tradițională de Răsărit al cărei întâistătător era PS Galaction Cordun.

 

Dragii mei,

 

Vă voi spune în continuare o altă poveste, la fel de adevărată, impresionantă, dar și legată de cele spuse mai sus, despre un om simplu, smerit, blajin dar un munte de credință, cel ce a fost stâlpul Bisericii de Stil Vechi din Romania încă de la trădarea Lui Hristos de către BOR din 1924 și până astăzi.

În ziua de 9 februarie a anului mântuirii 1891, familia Tănase, soții Nicolae și Rahila, a fost  binecuvîntată de Dumnezeu prin naşterea unui fecior, cel dintîi şi singurul vlăstar, pe care ei l-au botezat întru Hristos cu numele de Gheorghe, ocrotitorul plugarilor şi al tuturor cultivatorilor de pămînt.

Rămânând orfan de părinți la 7 ani, după ce i-a murit tatăl și a fost părăsit de mamă, a rămas sub îngrijirea fratelui tatălui, Ilarion Tănase, care de mic a cultivat în Gheorghe credința în Dumnezeu.

De mic copil, Gheorghe dorea să devină călugăr, și, în anul 1916, la vârsta de 25 de ani, a fost primit la Mănăstirea Cetățuia din Iași. După puțin timp el este tuns în monahism cu numele Glicherie, ca ulterior să fie hirotonit drept ieromonah în catedrala mitropolitană din Iași.

Pentru ca să conducă schitul, i-a venit în ajutor  ierodiaconul David Bidașcu, cu care ulterior s-a împrietenit.

În octombrie 1924, Biserica Ortodoxă Română a trecut oficial  la calendarul nou , ziua de 1 octombrie devenind 14 octombrie, dar ieromonahul Glicherie, ierodiaconul David și doisprezece viețuitori ai schitului Procrov au continuat să oficieze slujbele conform calendarului vechi. În curând, la schit a ajuns o scrisoare a ieromonahului Arsenie Cotea din Sf. Munte Athos, care îndemna toți ortodocșii români să se împotrivească reformei calendaristice, pe care o considera o capitulare în fața catolicismului.

Episcopul Nicodim Munteanu, l-a invitat la el pe ieromonahul Glicherie încercand să-l convingă să nu se împotrivească reformei calendaristice, promițându-i în schimb că-l va face stareț asupra schitului de alături, Vovidenia. După ce Sfântul Glicherie și Ieroschimonahul David s-au sfătuit, ei au respins propunerea, retrăgându-se la Râpa lui Coroi,  ce se află în apropierea schitului Sihla. Acolo ei au construit un bordei, unde și-au petrecut iarna iar în primăvara anului 1926, au ridicat un sălaș cu trei camere, dintre care una a fost folosită drept capelă.

Schimbarea calendarului religios în România a atras o serie de probleme din punct de vedere al respectării Sfintelor Canoane. Astfel, schimbarea datei la care se sărbătorește Învierea Domnului era una dintre controversele noului calendar. Dacă am lua evenimentele din punct de vedere istoric, Biserica Catolică (în permanență) și cea Ortodoxă Română (în 1926 și 1929) au serbat Învierea înainte ca evreii să-L răstignească pe Mântuitorul sufletelor noastre, căzând sub blestemul Canonului al 7-lea Apostolic (Dacă vreun Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, sfânta zi a Paștelor mai înainte de primăvereasca Isimerie cu Iudeii o va săvârşi, să se caterisească) dar și sub blestemul Sinodului de pe timpul Patriarhului Ieremia, imediat după introducerea calendarului gregorian în Vestul Europei (Cel ce nu urmează tradiţiilor şi obiceilor Biserici şi celora, cum au poruncit cele şapte Soboară Ecumenice despre Sfintele Paşti, legiuind toate bine, ca să-i urmăm, şi voeşte a urma pascaliei Gregoriene şi călindarului papist acela, ca şi ateii astronomi lucrează contra tuturor hotărârilor Sfintelor Soboarelor, voind prin aceasta a le schimba şi a le slăbi, să fie anatima, depărtat de la Biserica lui Hristos şi dela adunarea credincioşilor.)

Însăși schimbarea calendarului avea să aducă o controversă: data de 1 octombrie 1924 avea să devină 14. În decursul acestor zile suprimate, pe lângă praznicul Acoperământului Maicii Domnului, sărbătoare ce începea să fie prăznuită de prin secolul al IX-lea, deci cu o vechime considerabilă, Biserica are de pomenit încă alte 12 sărbători ale sfinților. Când au fost pomeniți acei mucenici? Când s-au cântat laude pentru acei cuvioși?

Mai mult decât atât, fiindcă Patriarhia Română face uz de două calendare (cel gregorian pentru sărbătorile cu dată fixă și cel iulian pentru cele cu dată schimbătoare), Postul Sfinților Apostoli, instituit de Biserică încă de prin secolul al IV-lea, în anumiți ani nu are 8 zile (așa cum este normal să aibă un post) sau chiar dispare complet. Aşadar, analizând problema de faţă cu privire la Pascalie, Sfinţii Părinţi ne învaţă că din moment ce s-a stabilit când să se sărbătorească Paştile nu mai era nevoie de alte Sinoade şi de astronomi care să recalculeze timpul, aşa cum s-a întâmplat în 1582 la catolici.

Pe lângă ieromonahul Glicherie, mulți creștini care nu au acceptat schimbarea calendarului au întemeiat  „Biserici Pravoslavnice Tradiționale de Răsărit”, ca următoare și păstrătoare a tuturor canoanelor pe care Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți le-au întemeiat. După ce au reuşit să schimbe calendarul, văzând că o parte a clerului şi credincioşilor continuă lupta de rezistenţă şi apără Stilul Vechi, Biserica Oficială a cerut interzicerea acestei mişcări şi a făcut apel la sprijinul organelor de represiune ale Statului în acest scop. Până în anul 1936, peste 30 de biserici și mănăstiri, aparținând Bisericii tradiționale au fost dărâmate la ordinul autorităților, oamenii au fost încarcerați, bătuți și amenințați și chiar uciși, dar totuși credința nu a fost biruită. Puțini clerici au rămas fideli Sfintei Tradiții, iar aceștia continau să săvârșească în ascuns slujbele necesare credincioșilor.

Se cuvine aici să mai amintim şi acestea. Cu două luni înainte de schimbarea calendarului, s-a produs un fapt însemnat în biserica mare a Mănăstirii Neamţ. Era în ajunul Adormirii Maicii Domnului. Părintele eclesiarh venise în biserică să pregătească cele necesare, să aprindă lumânări şi candele pentru slujba Miezonopticii. Vremea era liniştită cu cer senin şi împodobit cu stele; nici urmă de nor nu se vedea. Totuşi, deodată, din înălţimea cerului s-a slobozit un fulger grozav, care a pătruns printr-o fereastră din turla bisericii, a ajuns în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, a lovit într-o lespede din podea pe care a îngropat-o în pământ, iar din curentul puternic ce s-a produs, sfeşnicul din faţa icoanei s-a mişcat într-o parte odată cu piatra în care era fixat. Când au intrat părinţii şi fraţii la rugăciune, eclesiarhul le-a povestit întâmplarea şi toţi privind urmările fulgerului, au zis că a fost un semn dumnezeiesc.

Iată şi un alt fapt. Când a ajuns cuviosul Glicherie la Râpa lui Coroi, în pustietatea aceea, gânduri şi frământări sufleteşti l-au cuprins. Noaptea mai ales, după îndelungate rugăciuni, îl chinuiau grele gânduri. Cum se face – îşi spunea el – că în ţara noastră, atât de mulţi preoţi cu înaltă învăţătură teologică şi o mulţime nenumărată de intelectuali, îşi părăsesc calendarul vechi bisericesc, pe care îl respectă poporul cu scumpătate din strămoşi, aşa cum l-au lăsat Sf. Părinţi ai Bisericii noastre ortodoxe şi eu să nu fac la fel ca ei, eu să rămân pe stil vechi? Oare nu greşesc eu în faţa lui Dumnezeu? Târziu, în noaptea aceea de referinţă, a avut o minunată vedenie în chipul acesta:

Se făcea că de la apus s-a ridicat un nor foarte întunecat, ce căuta să acopere lumea întreagă şi venea cu furie spre răsărit, clocotind ca un balaur. În faţa acestui nor se iscase o năpraznică furtună, ce purta un lanţ negru ca păcura, pe care se arătau cruci negre; lumea toată era înfricoşată. Dar privind spre răsărit, se vedea venind dintr-acolo, un alt nor alb ca zăpada, strălucind ca aurul şi înaintea lui era tot un lanţ însă de aur, pe care erau agăţate tot cruci, dar aurite. Privind spre norul de la răsărit mai mult, acolo s-a arătat un sobor de arhierei, pornind deasupra acelui nor şi îmbrăcămintea lor era aurită. Într-un loc anume, norul de la răsărit s-a ciocnit cu cel de la apus şi acesta s-a prăbuşit, iar în locul lui s-a întins pe mare de apă ce a cuprins tot pământul. Peste valurile acestei mări plutea singur, cuviosul Glicherie, înnotând şi luptându-se din greu cu valurile năpraznice. Cuprins de deznădejde, cuviosul a început să plângă cu amar. Dar în faţă i-a apărut un chip de călugăr, ce călca peste apele acelei mări, având înfăţişarea Domnului nostru lisus Hristos, iar faţa Lui strălucea ca soarele. Când s-a apropiat, cuviosul Glicherie, care se simţea cufundat până la subţiori, i-a sărutat picioarele. El s-a aplecat şi apucându-l de o mână, i-a zis: „Dacă ai văzut acestea toate, mergi de spune în lume că aproape este sfârşitul” şi îndată s-a făcut nevăzut şi a dispărut şi marea. Cuviosul s-a deşteptat, uimit de această minunantă vedenie, numai după ce a fost scuturat puternic de cuviosul David, care l-a auzit plângând. Dar cuviosul Glicherie era atât de tulburat de vedenie şi de plâns, încât n-a putut să-i povestească fratelui său duhovnicesc, nimic din cele ce s-au întâmplat. Şi această înfăţişare de noapte, cu zbucium, cu plângere, după îndelungata sa rugăciune a fost tot un semn ceresc.

 

„Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi povesti lucrurile Domnului.” (Ps. 117, 17).

 

Dragii mei,

 

La 5 aprilie 1955, destinele celor doi eroi ai descrierilor istorice zbuciumate de mai sus, se întâlnesc, când Cuviosul Glicherie și Episcopul Galaction oficializează în mod canonic de netăgăduit, cu respectarea Sfintelor Canoane, reînființarea Bisericii Ortodoxe Adevărate cu numele de Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din România, biserica recunoscută de toate bisericile păstrătoare ale calendarului vechi, iulian, nerecunoscută de autoritățile române datorită influenței dușmănoase a bisericii rătăcite oficiale.

În această perioadă Cuviosul Glicherie se afla arestat la domiciliu într-un bordei din Bărăgan, în localitatea Răchitoasa.

Astfel, la Mănăstirea Copăceni, Mitropolitul Galaction a hirotonit noaptea primii doi arhierei, arhimandritul Evloghie Oța († 1979) și părintele Meftodie Marinache († 1977), precum și alți mulți preoți și diaconi.

De asemenea, s-a hotărât aducerea la Copăceni a părintelui Glicherie pentru a fi hirotonit arhiereu. Acesta a fost scos, pe ascuns, cu un camion din Răchitoasa și transportat la București. El a fost hirotonit ca arhiereu la biserica din Moara Domnească la data de 17/30 noiembrie 1956 de către IPS Galaction. Mitropolitul Galaction a rămas la Mânăstirea Căldărușani, fiind păzit de călugărul de stil nou, Teofan, însărcinat de superiorii săi să împiedice evadarea deținutului.

Totuși, în decursul istoriei Bisericii, în vreme de prigoană sau restriște, au fost acceptate și hirotonii de către un singur episcop, după cum și tâlcuirea acestui canon spune: „Iar rânduirile Apostolilor poruncesc cum că, cel ce se va hirotonisi de un Episcop să se caterisească, împreună cu cel ce l-a hirotonisit, afară numai, dacă dupre nevoie de goană, ori altă oarecare pricină, nu pot mulţi a se aduna, şi cu alegerea acestora se va hirotonisi de unul. Precum Sidirie s-a hirotonisit Episcop Pavlevischi, dupre Sinesie, nu de trei, ci de un Episcop – de Filon, pentru că nu puteau Episcopii a se înfăţişa în vremile acelea.” Astfel, succesiunea apostolică a continuat să existe în sânul celor din biserica ortodoxă de stil vechi din România.

Revenit la Mănăstirea Slătioara, episcopul Glicherie a organizat vizitarea IPS Galaction cât mai des cu putință, pentru a i se aduce hrană și alte lucruri necesare la o vârstă înaintată și cu o stare a sănătății în continuă degradare. Călugării de stil nou aveau dispoziții să nu permită vizitarea lui de către persoane necunoscute. Cei care au fost trimiși să-l viziteze au fost Pavel Mogîrzan (viitorul paroh al bisericii din comuna Râșca, județul Suceava) și avocatul Albu din București, care motivau vizitele cu pretextul că-l apără în procesul ce va urma.

Într-un final s-a reușit organizarea evadării mitropolitului Galaction de la Mănăstirea Căldărușani.

De la Mănăstirea Slătioara, IPS Galaction împreună cu Episcopul Glicherie au făcut numeroase memorii adresate Marii Adunări Naționale, Președintelui Consiliului de miniștrii, Ministerului Cultelor, Ministerului Afacerilor Interne, Comitetului Central al P.M.R., Procuraturii Generale și chiar Patriarhiei Ortodoxe Române, în care a denunțat actele de persecuție atât la adresa clericilor, cât și a Biserici Ortodoxe de Stil Vechi.

Având sănătatea puternic zdruncinată de perioada de detenție și prigoană prin care trecuse de când devenise conducătorul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, mitropolitul Galaction a mai trăit doar câteva luni, el trecând la cele veșnice în ziua de 8 iulie 1959. A fost înmormântat în secret noaptea lângă biserica de la Mănăstirea Slătioara, în locul ales chiar de el, agenții organelor de represiune din regiunea Suceava (procurorul șef al regiunii Suceava, Râciu, împuternicitul Cultelor și șeful Securității raionului Fălticeni, maiorul Constantinescu) nepermițând să se celebreze o ceremonie religioasă așa cum se cuvenea unui arhiereu.

Clericii stilului nou ne numesc pe noi  „schismatici”, „eretici”, „calendariști”, „vechioși”, „stiliști”, „neascultători”, „necanonici” și așa mai departe, dar este interesant faptul că noi suntem considerați a fi schismatici. La litera „L” în Pidalion găsim scris: „schismatici sunt pentru schimbarea Pashaliei și a calendarului lor”. Aici se referă la catolici și, implicit, și la cei ce au serbat Paștile în altă dată, neținând cont de Pascalia Iuliană. Acum vine întrebarea: cui să ne supunem noi, care suntem rămași la Ortodoxia adevărată? Celor care au fixat (Sfinții Părinți) sau celor care au schimbat (bisericii oficiale)? Dumneavoastră celor ce citiți vă rămâne să răspundeți. Schisma, după cum spuneam în rândurile de mai sus, înseamnă rupere, scindare, frântură. Dacă Biserica de Stil Vechi din România nu a făcut niciun adaos și nu a știrbit nimic din tradiția patristică, cum putem fi numiți noi „schismatici”? Cu adevărat, cel ce se abate de la o cale corectă și o ia pe cărări greșite poate fi numit schismatic.

Ni s-a spus că suntem „eretici”, pentru că botezăm a doua oară. Știm foarte bine că Sfântul Apostol Pavel ne arată că există „o credință, un Domn, un Botez” (Efeseni 4, 5). Odată săvârșit corect, botezul nu se repetă. Însă, sub influența catolicismului și a societății care întotdeauna a desconsiderat credința, botezul nu se mai săvârșește conform regulilor. Denumirea de baptism (βάπτισμα­), provine din limba greacă și semnifică „afundare”. Dacă botezul nu este săvârșit corect, prin trei afundări, nu se poate numi botez și păcatul strămoșesc nu este spălat din sufletul celui care se botează. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România nu face al doilea botez, ci face Botezul.

”Învechiți” și „vechioși” sunt alți termeni de denigrare și de lipsă de respect cu care suntem porecliți. Cu ce deranjăm pe cineva dacă noi sărbătorim Nașterea Domnului după calendarul iulian?

„Stiliști” se pare că este termenul cel mai iubit de cei din mediul teologic nou calendarist. De altfel, în seminariile și facultățile de teologie a fost introduse studii în acest sens. Considerați a fi o sectă, mulți „teologi” au scris cărți împotriva credinței neștirbite pe care noi o mărturisim. Sunt utilizate acuzații nefondate, sunt spicuite fragmente de canoane și sunt aruncate cuvinte denigratoare.

Am mai fost numiți și „necanonici”. Cei care ne-au acuzat astfel au argumentat că hirotoniile Mitropolitului Galaction nu au fost valide. În scurta istorie prezentată mai sus am discutat despre hirotonia făcută de unul singur de către IPS Galaction și de faptul că, în mod negreșit, succesiunea apostolică există și hirotoniile sunt valide.

Din lipsă de cunoaștere din partea mass-mediei și a ziariștilor, creștinii de stil vechi sunt numiți în mod eronat „de rit vechi”. Cei de rit vechi sunt lipovenii. Biserica de Stil Vechi din România nu are nicio legătură cu Biserica Lipovenească, deși ambele folosesc calendarul iulian.

Dragii mei,

Ceea ce am transmis explicit mai sus, este dovada continuității în credința strămoșească ortodoxă, în vechile canoane a bisericii noastre, așa cum Sf. Apostol Andrei, binecuvântat de Mântuitorul Hristos și cu harul Sfântului Duh ne-a adus-o pe meleagurile noastre carpato-dunărene, dovada argumentată clar și cuprinzător, descriind în mod corect toată istoria păstrării calendarului iulian de la schimbarea lui necanonică, de către BOR, până astăzi.

Este o scurtă caracterizare a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, Biserică ce are un mitropolit, 9 episcopi, protoierei și peste 160 de mănăstiri, schituri și parohii în țară și străinătate.

BOSVR are calitatea de „asociație religioasă” ca urmare a deciziei nr. 4/19.11.2007 și este organizată ca mitropolie pe aceleași stabilimente pe care a funcționat biserica ortodoxă de la înființare în secolul întâi până în 1924, anul trădării.

BOSVR are sediul central la Mănăstirea Slătioara, comuna Râșca, județul Suceava și se bazează cu certitudine pe cca. 970 de mii de credincioși afiliați acestei credințe strămoșești majoritatea fiind din România, dar o bună parte fiind si români stabiliți definitiv sau rezidenți în afara granițelor țării.

Scopul acestei scurte documentări, nu este de a judeca pe nimeni și nimic, ci pentru a arăta tuturor adevărul, harul bisericii noastre, al clericilor și mirenilor, ca și continuatori ai dreptei credințe ortodoxe „de pe stil vechi”, și de a prezenta în mod corect și echidistant poziția noastră față de atacurile ce se desfășoară pe mai multe planuri, mai ales cel din mediul online și mass-media.

Drept pentru care vă rog sa fiți cu luare aminte și cu băgare de seamă la tot ceea ce se întâmplă în jurul vostru, să fiți aproape de duhovnici și să vă rugați la Dumnezeu să vă arate calea de urmat în aceste vremuri tulburi în care Satana e mai prezent ca oricând printre noi, ispitindu-ne cu fel și fel de desfătări lumești imorale, sminteli spre a judeca aproapele și biserica, precum și alte urâciuni spre pierzarea sufletului. E o perioadă în care rugăciunea trebuie să fie neîncetat în inima noastră pentru că mai bine ne rugăm cu inima fără cuvinte decât cu, cuvinte fără inimă. Trebuie  să ne rugăm neîncetat cu luare-aminte şi cu atenţie. Să nu lăsăm mintea să hoinărească în timpul rugăciunii. Că la ce te gândeşti, la aceea te și închini şi rugăciunea se preface în păcat, că te închini idolilor din mintea ta, iar nu lui Hristos. Deci să cerem ajutorul lui Dumnezeu ca să ne putem ruga cum trebuie spre mântuire.

Al vostru către Domnul rugător,

+PS EPISCOP SOFRONIE SUCEVEANUL

MĂNĂSTIREA SF. GLICHERIE MĂRTURISITORUL-MĂGURA

               2021, FEBRUARIE 10/23

Comments are closed.