BISERICA ORTODOXĂ DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

EPARHIA SUCEVEI

 

LUPTA NEVĂZUTĂ ÎMPOTRIVA BISERICII LUI HRISTOS

 

          După cuvântul Sfântului Apostol Pavel, Mântuitorul S-a născut când a venit „plinirea vremii” (Gal. 4, 4), când lumea era adică pregătită pentru venirea Lui. Importantul eveniment al Întrupării şi Naşterii lui Iisus Hristos din Fecioara Maria a fost precedat de pregătirea lumii în mijlocul căreia avea să-şi desfăşoare activitatea pământească Mântuitorul.

          Creştinismul îşi datorează apariţia Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, Care, ca Fiu al lui Dumnezeu, S-a născut mai înainte de veci, dar ca Om S-a întrupat în timp, din Fecioara Maria. La Înălţarea Mântuitorului, credincioşii Lui formau două grupuri mai cunoscute: unul în Galileea, altul la Ierusalim, trăind în rugăciune, în aşteptarea Mângâietorului promis şi a botezului cu Duhul Sfânt. După 10 zile de la Înălţare, făgăduinţa făcută de Iisus s-a împlinit, prin Pogorârea Sfântului Duh, care a întărit pe Apostoli cu puteri şi daruri supranaturale pentru misiunea lor în lume.

La originea Bisericii Creştine, întemeiată de Sfinţii Apostoli după învăţătura şi puterea Mântuitorului, stă acest fapt extraordinar din ziua praznicului Cincizecimii.  Efectul Pogorârii Sfântului Duh a fost imediat şi revelator. Grăind în limbile mulţimii de iudei şi de prozeliţi adunaţi la Ierusalim pentru praznic, Apostolii au convertit din prima zi „ca la trei mii de suflete”. În cuvîntarea Sfîntului Petru, avem un tip de predică apostolică: Iisus Nazarineanul, care a învăţat cu minuni şi cu semne, pe care le-a făcut prin El Dumnezeu, El, Cel răstignit şi ucis, a înviat, S-a înălţat și a împlinit făgăduinţa luată de la Tatăl, de a revărsa asupralor Duhul Sfânt. In El s-au împlinit profeţiile mesianice, El este «Domn şi Hristos», adică Dumnezeu şi Mesia. «Pătrunşi la inimă», ascultătorii s-au pocăit de păcatelelor şi au primit botezul (Fapte 2, 14-36).

Prima comunitate creştină era astfel formată. Se trăia o viaţă nouă, „stăruind în învăţătura Apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”. Aceşti trei mii de primi creştini, iudei şi prozeliţi, dovedesc succesul prodigios al predicii apostolice şi caracterul supranatural al evenimentului care stă la începutul Bisericii.

Mai pe urmă, Apostolii au mers în toată lumea cunoscută de atunci, în Asia, Europa și Africa. Primul chemat Apostol, Andrei, ajunge la gurile Dunării, în Sciția Minor de atunci, pentru a predica Evanghelia Învățătorului său, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Astfel, poporul idolatru al dacilor primește și îmbrățișează această nouă credință, numită creștinism și, totodată, Tainele Bisericii, 7 la număr.

Dumnezeu, în multe feluri, a dorit să cerceteze neamul omenesc și să îl readucă la adevărul cel neclintit. Amintind de Noe, putem spune că, prin potopul cel de ape, Creatorul a vrut să aducă înapoi la El pe creația Sa, pierdută prin delăsare, lene, patimi, desfrânare. Mai mult decât atât, prin pierderea cetăților Sodoma și Gomora, Dumnezeu ne arată că păcatul este cel care aduce mânia Sa peste oameni, boală și suferință și, deși este „îndelung răbdător și mult-milostiv” (Psalmi 102, 8), este totodată și judecător drept și nemitarnic.

Trăim într-o lume care, ca și pe timpul lui Noe, a uitat pe Dumnezeu și, ca pe timpul celor două cetăți, săvârșește păcate grave și nemaivăzute. Un singur lucru este cert: Dumnezeu este neschimbat și dorește „ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”. (I Timotei 2, 4) De aceea, precum un tată iubitor de copii îi ceartă și îi mustră, dorind prin asta ca ei să se îndrepteze, în același fel și Cel Preaînalt ne ceartă și ne mustră. Trebuie însă ca noi să arătăm căință, precum oarecând regele Ninivei împreună cu cei 120000 de cetățeni. Aceștia, la aflarea veștii că Dumnezeu va pierde cetatea lor, s-au îmbrăcat cu sac sărăcăcios și și-au presărat cenușă în cap, pocăindu-se.

Revenind în zilele noastre, Dumnezeu a îngăduit ca această boală să apară peste tot în lume. Și pentru că se spune că virusul se poate transmite de la o persoană la alta la o distanță mai mică de 2 metri, multe state au interzis manifestările publice și socializarea, ieșirile în parc sau chiar plimbările, limitând la doar 2 sau 3 oameni accesul în zone publice sau chiar izolarea completă la domiciliu. Autoritățile din România au decis ca toate manifestările de natură culturală, sportivă, socială sau religioasă să fie interzise. România, țară majoritar ortodoxă și pe teritoriul căreia mulți sfinți s-au proslăvit, se vede lovită de către conducătorii ei și lăsată fără cea mai de preț rugăciune și slujbă, Sfânta Liturghie. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Tot creștinul trebuie să se afle des în sfânta biserică și să nu lipsească niciodată de la Sfânta Liturghie săvârșită în ea.” (Mystagogia, cap. XXIV, trad. rom. cit., p.347)

Este inadmisibil, dragi conducători, să opriți creștinii să participe la Dumnezeiasca slujbă. Lucrarea voastră este de la diavol – vrăjmașul omenirii și al Domnului. Cum este posibil ca, sub pretextul izolării și al carantinei, să închideți bisericile pentru credincioși, dar mijloacele de transport în comun să fie ticsite și pline de oameni? Cum este posibil ca slujbele solemne de botez, cununie sau înmormântare să fie „permise” doar pentru 8 oameni, iar stațiile de metrou, tramvai sau autobuz să fie pline până la refuz? Mi se pare mie sau lupta voastră este împotriva Ortodoxiei?

Lucrurile nu se rezumă numai aici. În prigoana aceasta pornită împotriva Creatorului, ați atacat și atacați o taină a Bisericii – Euharistia, fără de care creștinul nu se poate mântui, conform cuvintelor Domnului: „Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.” (Ioan 6, 53). Cum poate cineva să îndeplinească aceasta? Cu siguranță participând la Sfânta Liturghie și împărtășindu-se cu Sfânta Împărtășanie.

Această Taină a fost instituită de Însuși Mântuitorul Hristos, când joi, înainte de Pătimirea Sa cea de bunăvoie, împreună cu Ucenicii, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat lor zicând: „Luați, mâncați, aceasta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi. Aceasta să faceți întru pomenirea Mea.” (I Corinteni 11, 24) „Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.” (Luca 22, 20) Pe lângă arvuna vieții veșnice, Sfânta Euharistie are ca efect  vindecarea trupului şi a sufletului, înlăturarea gândurilor şi obiceiurilor urâte, a nălucirilor de noapte şi a duhurilor rele şi întunecoase, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur.

Dar sunt nebuni care afirmă că prin acel Sfânt Potir și pe acea Sfântă Linguriță se poate transmite virusul. Cât de mare este nebunia! Ei vin cu soluția ca în Potir să existe un fel de dispozitiv care să permită turnarea fără a fi atinsă lingurița sau chiar să vină lumea cu lingurițe de unică folosință. Nu v-ați pus întrebarea că încă de la instaurarea acestei taine, de acum aproape 2000 de ani, nimeni nu s-a infectat sau s-a îmbolnăvit, deși tehnica de împărtășanie este aceeași, utilizându-se lingurița? Nu oare se cântă la strană: „Trupul lui Hristos primiți și din Izvorul cel fără de moarte gustați!”? Cum puteți afirma că aceste Daruri sunt purtătoare de boală, când ele sunt izvorul vieții? Iar cât privește lingurița de împărtășanie, în orice carte numită „Molitfelnic”, există rugăciune specifică de sfințire a linguriței: „[…]Hristoase caută acum cu milostivire spre rugăciunea noastră și trimite binecuvântarea Ta cea cerească spre lingurița aceasta și o binecuvântează și o sfințește pe ea, ca să fie vas vrednic spre luarea și darea Preasfântului Trup și a scumpului Sânge al Tău, care se vor da prin lingurița aceasta credinciosului Tău popor, spre curățirea de toată spurcăciunea și spre iertarea păcatelor”. Cum poate fi vrednică o linguriță de unică folosință să se atingă de Preacuratele Taine? Iar dacă s-ar atinge și, prin natura ei de unică folosință, se va arunca, ce se va întâmpla când se duce la gunoi împreună cu toată necurăția? „Sfânta Euharistie nu este şi nu poate fi niciodată izvor de îmbolnăvire şi de moarte, ci izvor de viaţă nouă în Hristos, de iertare a păcatelor, de vindecare a sufletului şi a trupului”. Acesta este unul din fundamentele adevăratei Biserici, fundament care trebuie cu atât mai mult reafirmat în aceste vremuri.

Un alt lucru de ocară se întâmplă în altă țară ortodoxă, Grecia. De frica pandemiei, sinodul pe stil nou de acolo a hotărât să se sărbătorească de două ori Sfânta Înviere. Canoanele Apostolicești și ale Sfinților Părinți au hotărât odată pentru totdeauna datele de prăznuire a principalei sărbători ortodoxe. Acum, mânați de o nebunie cumplită, încalcă regulile după care, de aproape 1700 de ani a funcționat în mod perfect Biserica. Cum au curajul acei neînțelepți să treacă peste cuvântul celor insuflați de Duhul Sfânt? Cu adevărat, trăim la sfârșitul veacurilor, când necurăția și nedreptatea vor domni.

Autoritățile vor face tot posibilul să ia creștinilor lumina Învierii. Sărbătoarea cea mai mare a Ortodoxiei va fi serbată anul acesta, se pare, cu porțile închise. Este drept, dragi guvernanți? Vi se pare corect să luați din sufletele oamenilor raza cea mântuitoare? Vi se pare corect ca salutul pascal să fie unidirecțional și dintr-un dialog profund dogmatic „Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!” creștinii să nu poată mărturisi biruința Domnului asupra iadului și să răspundă preotului? Se pare că într-adevăr există o luptă împotriva Bisericii.

Ba mai mult decât atât, nu demult auzeam pe necredincioși spunând despre cei care venerează Sfintele Moaște că se închină la oase, adresând și alte hule adresate Sfinților. Întotdeauna, când pe teritoriul Țărilor Române au existat epidemii (de ciumă, de holeră etc.) sfinții au sărit în ajutorul oamenilor credincioși și nu numai. În acele vremuri de încercare si lipsiți de orice ajutor, românii au căutat alinarea și la doctori trupești, dar mai ales au strigat la Doctorul sufletelor și trupurilor cerându-I ajutorul prin sfinții Săi. Dimitrie Papazoglu, în cartea sa „Istoria fondărei orașului București”, istorisește despre credințele strămoșilor din Capitală și despre felul lor de a se raporta la Divinitate in caz de boală. „Am spus că poporul nu avea alți doctori, decât pe sfinți si pe sfinte, precum: Ion, Maica Domnului de la Biserica Olarilor, Sfântul Elefterie de sub Cotroceni, Sfânta Vineri, Sfinții Trei Ierarhi de la Colțea, Dimitrie Basarabov, Sfântul Haralambie și Sfântul Mina (aceasta pentru hoții). Singurul Vodă avea doctorul și spiterul lui.” Locuitorii Capitalei erau încredințați că numai o minune mai putea să stăvilească moartea adusă de ciumă. Se spune în cartea arhimandritului Veniamin Micle „Sfântul Grigore Decapolitul – viața și minunile”: „În acest scop, cu toții, domn, mitropolit, episcopi, boieri, egumeni, preoți și popor se sfătuiesc să facă rugăciune solemnă către Dumnezeu prin mijlocirea unui sfânt.” Și cum moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov încă nu se aflau la noi în țară, s-a hotărât aducerea Moaștelor Sfântului Grigore Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița (Vâlcea). Moaștele au fost aduse în mare procesiune la București și așezate cu cinstea cuvenită în catedrala mitropolitană de pe Dealul Patriarhiei. După aceea, boala a scăzut treptat până a dispărut. Moaștele Sfântului Grigore au mai fost duse în procesiune în Oltenia la 1848, pe vremea holerei, și așezate timp de șase zile în catedrală. Iarăși s-au înregistrat vindecări miraculoase. Și la Sfânta Cuvioasa Parascheva, numita în popor Sfânta Vineri, s-au rugat oamenii încă de cand moaștele sale au fost aduse la Iași. S-au întâmplat de-a lungul vremii mai multe vindecări miraculoase produse în urma rugăciunilor în fața raclei cu moaștele Sfintei originare din Epivata. Nu putem trece cu vederea în aceste vremuri, multele minuni atribuite Sfântului Spiridon, prin a sa icoană de la Iași aflată la început într-un paraclis pe locul căruia se află astăzi Biserica Sfântul Spiridon. Multele vindecări ale celor atinși de ciuma abatută asupra Iașilor a făcut să se organizeze în jurul acestei icoane făcătoare de minuni bolnița și ulterior spitalul cu numele sfântului amintit.

Uneori Cezarul caută să restricționeze sau să interzică activitatea bisericii și a slujitorilor ei, având motivații din cele mai nobile. Dar se face abstracție în acest context de faptul că biserica înseamnă Hristos, biserica este și un spital de suflete care găzduiește taine ce transced materia și puterea de înțelegere a oamenilor. În locul persecutării, autoritățile și societatea ar putea să vadă în biserică nu problema, ci o posibilă soluție în rezolvarea problemei. Reamintim că prima școală românească a apărut în incinta unei biserici iar primul spital de pe teritoriul țării noastre a apărut în incinta unei mănăstiri de pe strada Azilului din orașul Sibiu, pe data de 24 iunie 1292 (nemaivorbind de bolnițele medievale întemeiate pe lângă mănăstiri). Biserica a fost așadar atât leagănul educației cât și a sistemului sanitar. E timpul să ne amintim de aceste lucruri și să ne reîntoarcem la originile noastre cu nădejde și credință în rezolvarea problemelor ce ne stau în cale.

 

Al vostru către Domnul rugător,

+ PS EPISCOP SOFRONIE SUCEVEANUL