Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

Duminica Sfintei Cruci – Londra, 2022
martie 30, 2022
Duminica a 5-a a Marelui Post – Suceava, 2022
aprilie 11, 2022
Arata tot

Noul Episcop al Eparhiei Neamțului, Preasfinţitul David, a fost întronizat joi, 25 martie, în ziua binecuvântatului praznic al Bunei Vestiri, la Catedrala Mitropolitană „Schimbarea la Față” din Slătioara.

Ceremonia de întronizare a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Demosten, Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, împreună cu un sobor de arhierei, preoţi, diaconi și psalți. În soborul arhiereilor s‑au aflat: PS Sofronie Suceveanul, PS Teodosie Brașoveanul, PS Iosif Botoșăneanul, PS Antonie Băcăuanul, PS Glicherie Ieșeanul, PS Dionisie Gălățeanul și PS Evloghie Sibianul.

După citirea gramatei mitropolitane cu privire la așezarea Preasfinţitului Episcop David în demnitatea de Episcop al Neamțului, Preasfințitul Episcop Sofronie i‑a înmânat acestuia însemnele arhiereşti (mantia, crucea, engolpionul şi cârja arhierească), după care l‑a aşezat în scaunul de arhiereu din Catedrala Mitropolitană.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de IPS Mitropolit Demosten în care acesta a evidențiat importanța praznicului Bunei Vestiri, a luptei pe care atât Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul, cât și sfinții de-a lungul timpului au purtat-o pentru păstrarea adevărului ortodoxiei, încurajându-l astfel pe noul episcop să le urmeze exemplul.

La final, a luat cuvântul PS David Nemțeanul, care a acordat cinstire predecesorului său, IPS Demosten, asigurându-i pe toți cei prezenţi că va lucra la sporirea realizărilor înfăptuite de Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul.

Comments are closed.