Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luam aminte…”
martie 4, 2022
Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului – Măgura, 2022
martie 24, 2022
Arata tot

Iată-ne ajunși, din Mila lui Dumnezeu, în prima duminică din sfântul și marele post, numită și Duminica Ortodoxiei. Zi de mare bucurie duhovnicească pentru credincioșii parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni deoarece aceștia au avut parte de binecuvântarea și prezența PS Sofronie Suceveanul în cadrul Sfintei Liturghii. Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul de psalți al parohiei.

Totodată, în timpul sfintei slujbe, psaltul Alexandru Mihăilescu a fost hirotonit diacon pe seama parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drăgușeni.

Pentru că a început Postul Mare, la sfîrșitul Sfintei Liturghii, după cuvântul de învățătură al preasfințitului episcop, acesta a oficiat și rânduiala moliftei pentru taina sfintei spovedanii.

Comments are closed.

Show Buttons
Hide Buttons