Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

Duminica Samarinencei – Roșiori, 2022
mai 23, 2022
Înălțarea Domnului – Bogdănești, 2022
iunie 6, 2022
Arata tot

Duminica Orbului – Târgu Frumos, 2022

În duminica a VI-a după Învierea Domnului, Evanghelia de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne prezintă minunea Mântuitorului Hristos care a vindecat un orb din naștere. În această zi, la invitația părintelui paroh Petru Tărăbuță, Preasfințitul Episcop Sofronie Suceveanul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sfinții Trei Ierarhi” Târgu Frumos alături de un sobor de preoți, diaconi și psalți.
 
Prilejul pentru care episcopul Sucevei a fost prezent în mijlocul creștinilor din această parohie este hirotonia întru treapta diaconiei a părintelui Lucian Tărăbiță, fiul cel mare al părintelui paroh. Cu această ocazie, PS Sofronie l-a felicitat pe noul diacon și i-a urat multă sănătate, răbdare și înțelepciune în calea și misiunea pe care și-a asumat-o.

Comments are closed.

Show Buttons
Hide Buttons