Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

Nașterea Domnului – Măgura, 2020
ianuarie 12, 2021
Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, Sf. Ierarh Vasilie – Fălticeni, 2021
ianuarie 14, 2021
Arata tot

Duminica după Nașterea Domnului – Râșca, 2020

Matei 2, 13: Fuga în Egipt

„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.”

În duminica de după Nașterea Domnului, Sfânta Evanghelie ne vorbește despre fuga lui Iosif și a Mariei, împreună cu pruncul Iisus, în Egipt, din pricina faptului că Irod, auzind că magii au plecat din Betleem pe alt drum în spre casa lor (la sfatul arhanghelului), a dat poruncă să fie uciși toți copii de la nou-născuți până la doi ani.

În această duminică, PS Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta Liturghie în parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Râșca, alături de părintele protopop Sebastian Mogîrzan și de părintele paroh Marcel Tofan. În cuvântul de învățătură al părintelui protopop, acesta a explicat de ce a trebuit să aibă loc această fugă și anume, pentru a se împlini cuvântului proorocului ce zice : „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1)”.

Comments are closed.

Show Buttons
Hide Buttons