Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

Întronizarea PS Episcop David Nemțeanul – Slătioara, 2022
aprilie 7, 2022
Învierea Domnului – Măgura, 2022
mai 7, 2022
Arata tot

În a 5-a duminică din Sfântul și Marele Post, numită și Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Preasfințitul Episcop Sofronie Suceveanul a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din Municipiul Suceava. Acesta a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de părintele paroh și de doi diaconi din Eparhia Sucevei.

În cuvântul de învățătură al ierarhului, acesta a explicat pericopa evanghelică așezată de sfinții părinți și anume, cea a săracului Lazăr și a bogatului nemilostiv, după care a menționat și câteva aspecte importante din viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca și de ce s-a rânduit să se prăznuiască, pe lângă ziua din calendar, și în una din duminicile urcușului duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post.

Comments are closed.

Show Buttons
Hide Buttons