În a 3-a duminică din Sfântul și Marele Post al Sfintelor Paști, sfinții părinți au așezat prăznuirea Sfintei Cruci, arma cea biruitoare atât a creștinilor, cât și a multor sfinți din Vechiul Testament. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, PS Sofronie Suceveanul a fost în mijlocul credincioșilor din Anglia, slujind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Buna Vestire” din Londra, alături de părintele paroh Nicolae Căpitanu.
După cuvântul de învățătură al eparhului Sucevei, în care a evidențiat importanța Sfintei Cruci în istoria creștinismului, acesta a citit Molifta cea Mare pentru Taina Sfintei Spovedanii, rânduială specifică Postului Mare.