La Praznicul cel mare al Cincizecimii, Sfinții Apostoli adunați la rugăciune au primit, în chip de limbi de foc, pe Duhul cel Preasfânt și au început să propovăduiască Evanghelia la toată zidirea. Astfel, în acea Duminică a fost instituită Biserica, instituție divino-umană, ce are ca scop mântuirea credincioșilor.

În Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel spune către Timotei, ucenicul său: „Din această pricină, îţi amintesc să aprinzi şi mai mult din nou harul lui Dumnezeu, care este în tine, prin punerea
mâinilor mele.” (II Timotei 1, 6). Apostolii au transmis mai departe, prin punerea mâinilor, Harul Sfântului Duh, hirotonind episcopi, preoți și diaconi în cetățile în care începuseră oamenii a se converti la creștinism.

Această punere a mânilor a format o legătură neîntreruptă de-a lungul anilor și, astfel, întotdeauna mărturisim în Simbolul credinței că noi credem „într-una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”. Hirotonia, deci, este cea care oferă har în legătură cu gradele preoției și slujirii Sfântului Altar. Prin această taină a Bisericii, se așează cele trei trepte (stări) ale preoției: diaconia, preoția și arhieria, fiecare dintre ele având o rânduială proprie de hirotonie. Această slujbă se poate săvârși doar de către arhiereu și doar în interiorul bisericii, la anumit timp în cadrul Sfintei Liturghii. Prezentând veșmintele în care urmează a sluji clericul, arhiereul rostește „Vrednic este!”, poporul confirmând aceasta, rostind aceleași cuvinte.

Odată săvărșită această slujbă de hirotonie, clericul va intra în drepturi depline în raport cu slujirea la care a fost ridicat. Cu toate acestea, referitor la slujirea preoției, preotul este iconom al Harului lui Dumnezeu și nu izvor al Harului. Astfel, preotul se cuvine să-și împlinească partea sa de lucrare cu toată evlavia, cu cinste și curăție, așa cum spune și Sfântul Vasile cel Mare: „Când binecuvântezi, împărtășești sfințenie. Or, cine nu are sfințenie, pentru că a păcătuit…, cum s-o dea altuia?”

Însă, pentru anumite fapte, necorespunzătoare pentru un cleric, acesta poate primi sancțiuni de la episcopul de care aparține, de la mai mulți episcopi sau chiar de la Sinodul respectivei Biserici. Orice greșeală a preotului are rele urmări asupra atitudinii credincioșilor, atât față de el, cât și față de Biserică. În cartea numită „Pidalion”, sau „Cârma Bisericii Ortodoxe”, acea faimoasă culegere de canoane și îndrumări, ce își are obârșia încă de la Sfinții Apostoli și care continuă cu cele 7 Soboare Ecumenice, Soboarele locale și canoane ale Sfinților Părinți (cum ar fi Sf. Vasile cel Mare), sunt precizate faptele pentru care un cleric poate fi oprit de a sluji cele sfinte, caterisit, excomunicat sau chiar anatematisit.

Vom prezenta în cele ce urmează ce înseamnă a fi caterisit, ce înseamnă a fi oprit de slujbă și problemele care ar apărea cu clerici care au avut parte de aceste canonisiri.

Oprirea de slujbă

Când un cleric (diacon sau preot) are o purtare incorectă, dar care, totuși, nu se abate foarte tare de la canoanele bisericești, el poate fi oprit de a mai sluji cele sfinte de către episcopul său pentru
o perioadă de timp, aleasă în așa fel încât acel cleric să se îndrepteze pe sine și să își reia activitatea spirituală obișnuită. Cel oprit de slujbă nu este scos din tagma preoţească, se poate împărtăşi, dar fără să slujească. Poate exista însă şi oprire aspră de la slujbă care presupune şi oprirea de la împărtăşanie pentru un anumit timp precum şi retragerea dreptului de a binecuvânta. Această oprire aspră se dă însă pe o durată relativ scurtă, cel mult 6 luni. Cel care este oprit de slujbă, chiar fiind nevinovat, nu mai are dreptul de a sluji, decât în momentul în care se demonstrează nevinovăția lui. În caz contrar, se face neascultător față de episcopul său și cade în incidența următoarei pedepse, anume caterisirea.

Un episcop nu poate ridica decizia altui episcop de a opri de slujbă un cleric din eparhia sa. De asemenea, cel oprit de slujbă nu are dreptul să meargă la alt episcop pentru a primi dezlegare. Este,
de asemenea, interzis ca un cleric să slujească cu un alt cleric oprit de slujbă.

Caterisirea

Se pare că termenul provine de la verbul grecesc καθαιρέω care în dicţionar are peste 20 de sensuri. Cele mai frecvente sunt: a înlătura, a distruge, a supune unei ultime judecăţi, etc. Conform dreptului canonic bisericesc, caterisirea înseamnă luarea tuturor drepturilor de a sluji vreo lucrare sfinţitoare a Bisericii şi trecerea vinovatului în rândul mirenilor. Sentinţa de caterisire a unui preot sau diacon trebuie dată de un Sinod local, conform Canonului 12 de la Cartagina: „Dacă vreun episcop ar cădea în oarecare învinovățire și ar fi multă nevoie cât să nu poată mulți a se aduna, pentru a nu rămâne el întru învinovățire, de doisprezece episcopi să se asculte. Și prezbiterul de șase și de al său. Și diaconul de trei.” iar dacă vina clericului respectiv este una vădită şi clară, atunci el poate fi caterisit doar de episcopul său, dar numai în cazuri extreme. Arhiereii se caterisesc, însă, de întreg Sinodul din care fac parte, conform Canonului al doilea de la Constantinopol 2 (394): „Hotărâm că nu trebuie de aici înainte, nici de trei, nici de doi, episcopul cel învinovățit cercetându-se să se caterisească; ci cu judecata de mai mult sinod, și de este cu putință, de a tuturor eparhioților, precum și apostoliceștile canoane au rânduit.”, 4 Antiohia: „Dacă vreun episcop caterisit de sinod, ori presbiter, ori diacon de episcopul său ar îndrăzni a lucra ceva a liturghiei, ori episcopul după obișnuirea cea dinainte, ori presbiterul, ori diaconul, să nu mai fie slobod lui nici întru alt sinod, a-i fi nădejde de așezare, nici loc de răspundere să aibă”. Caterisirea este definitivă şi pentru totdeauna. În urma caterisirii, clericului caterisit (diacon, preot sau episcop) i se oferă actul de caterisire, act pe care îl poate da numai Sfântul Sinod.

Un diacon, preot sau episcop care este caterisit nu mai are cum să slujească în nici o parohie de pe teritoriul eparhiei respective și/sau în altă eparhie a Bisericii Ortodoxe precum spune canonul 12 Apostolic: „Dacă vreun cleric sau mirean afurisit, adică neprimit, ducându-se în altă cetate se va primi fără scrisori recomenduitoare (încredinţare) să se afurisească (să fie excomunicat din Biserică) şi cel care l-a primit, şi cel ce s-a primit”. Evidența credincioșilor nu se mai face în ziua de astăzi, însă, cu privire la clerici, încă se mai respectă această rânduială a Scrisorii de recomandare, pentru ca mergând în altă comunitate, cel caterisit să nu fie primit ca și cleric în funcție. De asemenea, canonul 11 Apostolic spune: „Dacă cineva, cleric fiind, cu caterisit cleric împreună s-ar ruga, să se caterisească și el”.

Caterisirea este o pedeapsă ecleziastică ce se poate continua prin excomunicare, ceea ce face ca fostul cleric să fie „scos din comuniune” cu biserica pentru o anumită perioadă, sau definitiv, sau prin anatema care este cel mai mare blestem pe care îl poate acorda Biserica. Aceste acțiuni sunt, de obicei, decizia unui sinod al episcopilor. În aceste cazuri, nu numai că îl caterisește pe fostul cleric dar îi și interzice intrarea într-o biserică ortodoxă și primirea Euharistiei sau altor lucruri sfinte sau primirea de binecuvântare din partea altui cleric.

Din nefericire, fiindcă omul este supus păcatului, au existat cazuri de clerici opriți de slujbă, dar, mai ales, de cei caterisiți. Așa cum a fost afirmat și mai sus, atâta timp cât un cleric este oprit de
slujbă își petrece perioada aceasta de pedepsire cu smerenie, cu părere de rău și cu zdrobire a inimii pentru cele săvârșite, el este din nou chemat la slujirea sfântă. Problemele care ar putea apărea cu acest tip de clerici sunt cele legate de neascultarea față de episcopul său, spunând că el este nevinovat și că nu ar trebui să fie pedepsit în acest fel. Astfel, dacă el îndrăznește să slujească, neascultarea față de episcop duce la o pedeapsă și mai gravă, anume caterisirea. Dar, mai mult decât atât, acel cleric duce în sminteală pe alți oameni și poate astfel slăbi autoritatea episcopală în parohia sa, defăimând pe episcopul său.

Clericii caterisiți nu mai au dreptul să fie repuși în funcție. Au existat cazuri când cei caterisiți și-au pus din nou epitrahilul și au făcut slujbe. Cum oare mai poți sluji, știind că Sinodul te-a
îndepărtat de la aceasta? Ce cutezanță mai poți avea, când nu mai ai dreptul să rostești rugăciunile din Sfântul Altar? Ce încredere mai pot avea oamenii, văzând astfel de nereguli? Cum să le explici la predică oamenilor despre înfrânare și de ferirea de a păcătui, iar ei să vadă pe cei ce au fost vădiți slujind din nou? Orice lucrare a clericului caterisit este lipsită de Harul Preasfântului Duh. Orice binecuvântare a lui nu este binecuvântare, pentru că nu mai este iconom al Darului. Vasul s-a spart și cum poate, oare, un vas spart să poarte în continuare apă?

Alte probleme pot apărea când unul din episcopi, sau mai mulți, din exces de zel, trec peste hotărârile Sinodului și dezleagă spre a sluji pe cei care au fost caterisiți. Astfel, deși faptele celor caterisiți au fost aduse la cunoștința poporului, acesta îi văd din nou în veșminte pe cei care mai înainte fuseseră scoși de la slujire. Confuzia și sminteala creată nu sunt de bun augur pentru popor.

De aceea, iubiți credincioși, dacă se știe despre cineva că este caterisit sau oprit de slujbă, să aveți grijă și să reamintiți persoanei/persoanelor respective că nu mai au dreptul de a sluji. Iar dacă ei
vor fi cuprinși de mândrie și de îngâmfare și vă vor răspunde că au fost dezlegați, să nu îi credeți, fiindcă ei se fac furi de cele sfinte și își iau osândă.

Participarea frățiilor voastre la slujbe cu cei caterisiți vă va face și pe frățiile voastre să gustați din aceeași lipsire a Harului. În loc să vă înălțați duhovnicește, veți primi mai mare păcătuire. În loc să vă duceți acasă plini de Duh Sfânt, veți avea sămânța neghinei. În loc să vă bucurați sufletele, le veți umple de tristețe. Plecați spre biserică cu bucurie și veți primi osândă.

De acea osândă să vă feriți, de asemenea și de alte păcate, fiți lângă Biserică, Mireasa lui Hristos, pentru a dobândi Împărăția cea veșnică, în vecii vecilor. AMIN!

Al vostru către Dumnezeu rugător,
+ EPISCOP SOFRONIE SUCEVEANUL