Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

Sfântul Ierarh Sofronie – Patriarhul Ierusalimului – Măgura 2020
martie 24, 2020
PREDICA DE DUMINICĂ A UNUI PREOT, LA ACEASTĂ VREME
martie 31, 2020
Arata tot

De ce am ajuns aceste vremuri?

BISERICA ORTODOXĂ DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

EPARHIA SUCEVEI

 

De ce am aceste ?

 

Iubiților credincioși și fii duhovnicești,

Această întrebare a început să apară pe buzele multora dintre creștini, ca urmare a tulburărilor apărute în lumea întreagă. Suntem noi oare cei care trebuie să trăim zilele cele de pe urmă? Oare se vor împlini cele proorocite? Cu siguranță toate cele scrise în Sfânta Scriptură se vor adeveri, conform cuvintelor Mântuitorului Hristos: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei XXIV, 35).

Omul, fiind făptură creată din două părți: din trup și din suflet, are capcitatea prin faptele cele bune ale credinței să se mântuiască, să dobândim calitatea de sfințenie. Însă, din nefericire, mulți punem trupul pe loc mai de cinste decât trupul, confortul și bunătățile lumii acesteia în fața celor sufletești, simțurile trupului în loc de înălțimea gândului. Dar nimeni nu se gândește că, de fapt, trupul se va desface în cele dintru care a fost alcătuit și toată bogăția, confortul și desfătarea nu vor mai avea niciun folos. Tot ceea ce rămâne după despărțirea sufletului de trup este bagajul de fapte, bune sau rele, în funcție de cum am lucrat în această viață.

Am uitat cu toții făgăduințele făcute la Sfântul Botez, lucrarea noastră a minții și a inimii e numai la cele lumești. Fiecare are dumnezeul lui: unul – iubirea de arginți, altul – slava lumii, iar altul – patimile și desfătările cele trupești. Ne îndulcim în ele și petrecem ca și cum aceasta e viața noastră și nimic din cele viitoare nu există. Și așa trec zilele, săptămânile, lunile și anii. Unii, ascultând glasul Domnului: „Cel ce voiește să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie”, aleg viața monahală unde se nevoiesc, luptându-se cu cei trei voievozi: trupul, lumea și diavolul. Majoritatea își doresc legături trupești și, prin Taina Cununiei, se unesc. Dar să cercetăm câte puțin din fiecare lucrare a celor ce trec prin vârstele vieții: a copilăriei, a tinereții, a bărbatului desăvârșit și a bătrâneții.

Cum începem copilăria? Ne naștem trupește dar și duhovnicește, suntem uniți cu Hristos prin Taina Botezului, ne facem fii ai lui Dumnezeu și ai Împărăției Cerurilor, având părinte duhovnicesc pe nașul sau nașa de la botez. Cei dintâi profesori sunt părinții trupești, dar mai mari decât ei sunt cei duhovnicești, nașii. Părinților, cei ce aveți copii, aduceți și puneți înaintea conștiinței voastre învățătura ce trebuie să fie dată pruncilor. Copilul este precum un aluat: îl plămădești și îi dai forma după cum dorești, este precum un vlăstar care poate fi modelat și nu se rupe. Oare ați purtat grijă de copiii voștri, hrănindu-i cu hrană a prunciei și  adăpându-i cu laptele învățăturii celei cerești? Oare i-ați unit cu Hristos prin Sfintele Taine? Oare i-ați dus la casa lui Dumnezeu în fiecare duminică, luptându-vă cu mintea lor de prunci ca să înțeleagă după puterea lor folosul venirii la biserică și a ascultării cuvântului lui Dumnezeu? Dacă ați făcut așa, fericiți sunteți, pentru că veți vedea și vă veți bucura de rodul vostru când vor ajunge adulți, iar voi veți fi la bătrânețe. Dar cu durere spun că în zilele de astăzi, părinții iubesc prea mult pe copii, le fac toate voile, le îndeplinesc toate dorințele, dar săracii părinți vor vedea ce au crescut: iubindu-i trupește, i-au vătămat sufletește; nu le-au dat acea bogăție care este Hristos.

Cum începem tinerețea? Cu toții trecem prin această vârstă care e pricină de multe păcate, după cum spune Proorocul David: „Păcatele tinereților și ale neștiinței mele nu le pomeni, Doamne!” (Psalmi 24, 7). Cei ce ne deschid nouă mintea sunt învățătorii și profesorii, prin cele ce ne predau din cărți și prin experiența lor personală. Ca și în copilărie, părinții, de multe ori iubindu-și copiii, se îngrijesc de trup mai mult decât de suflet. Cel dintâi lucru pe care și-l dorește copilul e un telefon sau o tabletă. Suntem în era tehnologiei, într-adevăr, dar nu putem vedea ce se ascunde în spatele telefonului: toate păcatele cele trupești, dobitocești și mai presus de fire, precum și cele pe care omul nu și le poate închipui se regăsesc în telefon. Toată manipularea se face prin mijloace tehnologice. Cât de tare se bucură părintele când vede pe copilul său că se pricepe în a mânui cele ale tehnologiei. Dar, vai! Va ajunge copilul un om dependent de telefon, de tabletă, de calculator, de laptop, și, în scurt spus, un om gândit, iar nu gânditor. Nu se pune accent pe ceea ce înseamnă rugăciunea, postul, faptele cele bune, respectul de părinți și păzirea poruncilor. Cu ochii cufundați în ecrane, tinerii noștri devin docili, îndobitociți, negânditori. Nu mai au imaginație, nu mai au creativitate, în schimb au probleme de exprimare, de comportament, de respect față de părinți și de cei din jur. Încercați să luați copilului din mână telefonul și tableta și veți vedea că reacționează precum un demonizat: trântește, lovește, ocărăște pe părinți, plânge și face crize de nervi.

Dumnezeu ne-a dat posibilitatea de a hotărî asupra valorilor creștine și asupra familiei tradiționale la Referendumul din 20. Prin mijloace tehnologice și prin internet, mulți dintre creștini s-au supus acelor cuvinte: „Să stăm acasă!”. Iată că cererea lor s-a îndeplinit în zilele de acum, când Dumnezeu a slobozit ca noi să stăm cu adevărat în casă, împotriva voinței noastre. Dar ce veți face sau ce veți răspunde lui Dumnezeu când veți vedea pe fii și fiicele voastre săvârșind acele păcate pe care nici dobitoacele cele necuvântătoare nu le fac? Cu siguranță, dacă vor săvârși acele păcate, vor răspunde, spunând că sunt drepturilor lor. Putem spune că toți cei care nu ați fost să votați pentru drepturile familiei creștine au ajutat ca fărădelegea să fie lege, iar păcatul să fie ridicat la rang de virtute. Un lucru și mai dureros e că la parada gay s-au aflat creștini care împreună cu fii lor, pe margine stând, aplaudau parada lor diavolească. Să ne mai mirăm oare de aceste vremuri? Nu, fraților creștini, le-am chemat prin faptele noastre. Aveau copiii în programa școlară obiectul numit „Religie”, dar lucrarea vrăjmașului a făcut ca acest obiect să fie scos din programă și înlocuit cu „Educație sexuală”. De 2000 de ani, pământul României a fost, este și va fi creștin. Astfel, credința Ortodoxă este cea care ne caracterizează. Ce fel de generație va ieși dacă părinții nu învață pe copii credința și nici la școală nu se va mai auzi de Iisus, de apostoli sau de biserică ci se va auzi de păcate și de fărădelegi? Ce viitor vor avea creștinii? Oare va mai înflori curăția, nepătimirea și virtutea? Greu de crezut! Să nu ne mirăm de aceste vremuri. Noi le-am chemat!

Cum începe vârsta bărbatului desăvârșit? Această vârstă are toate patimile. Omul, fiind în putere, se crede Dumnezeu, uită din ce este alcăuit, se înalță cu mintea, precum oarecând îngerul cel ce a căzut, i se pare că toate acestea ale lumii i se cuvin și sunt ale lui. Pentru a dobândi bani, slavă și cinste se supune și se înjosește, neprețuind nimic: nu mai are Dumnezeu, nici suflet, nu se gândește nici la Rai sau iad, de multe ori nici tată, nici mamă nu are. Iată acesta este bărbatul desăvârșit în vârstă, cu părerea că este cineva, dar în realitate nedesăvârșit în minte și gândire duhovnicească. Un bărbat ca acela, nu demult, l-am văzut protestând cu sloganul: „Vrem spitale, nu catedrale!”. Fraților creștini, oare nu avem un Dumnezeu care ne aude și ne îndeplinește dorințele noastre? Acum avem pline spitalele, iar bisericile sunt goale și închise. Toți cei ce strigau cu acel slogan nu vor scăpa de spital, dar nu știu de vor mai ieși de acolo așa cum au intrat. Au început a se ridica împotriva Sfântului Potir, a Trupului și Sângelui Mântuitorului Hristos. Nu este oare Biserica a lui Hristos casă zidită pe temelia credinței, că El este Fiul lui Dumnezeu? Nu este El izvorul vieții? Nu este El doctor sufletesc și trupesc? Nu stăpânește El viața și moartea? Acestea le zic pentru cei credincioși, căci cei necredincioși nu au minte și sunt vătămați la suflet. Lor le zice Proorocul: „Zis-a cel nebun întru inima sa: nu este Dumnezeu!”. (Psalmi 52, 1) Oare să ne mai mirăm de aceste vremuri? Nu, fraților creștini, noi le-am chemat!

Cum începe vârsta bătrâneții? Omul când este copil, tânăr sau bărbat desăvârșit nu se gândește la trecerea din această viață. De multe ori petrece rudele sale până la mormânt, pe moment îi trec gânduri că poate și el va fi într-o zi ca cel mort, dar cu grăbire își întoarce gândul să nu zăbovească. E trecut în vârstă, vin peste el boli, neputințe trupești, dar cu toate aceastea nu vrea să se gândească, să cugete la anii săi și, căutând alte pricini, își mângâie conștiința sa. Ar vrea să se ostenească mai mult, să se nevoiască, dar nu-i ajută puterea trupească. Vine diavolul și îi mângâie conștiința lui, zicând că „ești bătrân și neputincios, Dumnezeu știe că nu mai poți și te iartă”. Așa este, fraților creștini: tinerețea ne-o petrecem în păcate, spunând că ne vom pocăi la bătrânețe, iar când anii cei de pe urmă ajung, ne mângâiem pârâșul – conștiința noastră – cu gândurile aduse de vrăjmașul mântuirii sufletelor noastre. Și așa, săracul om bătrân pleacă fără nicio roadă de mântuire. Oare să ne mai mirăm de aceste vremuri? Nu, fraților creștini, noi le-am chemat!

Vedem că în toate vârstele vieții noastre petrecem în păcate. Au trecum mai mult de 2000 de ani de când Sfântul Ioan Botezătorul striga tuturor: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor! Faceți roduri vrednice de pocăință căci securea stă la rădăcina copacului și tot ce nu face roadă se taie și în foc se aruncă!”.  (Matei III, 2,10) Au venit la Mântuitorul Hristos, spunându-i de cei 18 peste care a căzut turnul. Ce a spus Domnul: „Oare credeți că sunteți mai drepți? Amin zic vouă: de nu vă veți pocăi, toți așa veți pieri!” (Luca XIII, 5).

Am auzit, fraților creștini, cum mureau oamenii în China și spuneam că la noi nu va veni moartea. Am auzit la fel și de cei din Italia, dar oare care dintre noi cu adevărat a pus început bun? Suntem în Postul cel Mare și Sfânt, așteptând Patimile și Învierea Mântuitorului Hristos. Să postim postul cel bun, nu numai de bucate, căci acela se numește regim alimentar. Așa se lăuda și fariseul în Templu, spunând că „Postesc de două ori în săptămână!” (Luca XVIII, 12). Să postim și de faptele cele rele, așa cum îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur:  „Incă şi gura trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbele cele de ruşine şi de înjurături sau sudalme; căci ce ar folosi, dacă noi nu mâncăm carnea dobitoacelor, dar ca nişte fiare sălbatice sfâşiem numele cel bun al fraţilor noştri?” Tot marele Patriarh spune: „Aşadar, vezi că ninivetenii nu prin înfrânarea de la mâncare, ci prin schimbarea vieţuirii lor au scăpat de primejdia cea mare şi iarăşi au împăcat pe Dumnezeu.”, căci Proorocul Iona se dusese să le spună că Dumnezeu va omorî cetatea cu mai mult de 120000 de oameni, din cauza păcatelor lor. Așa să ne schimbăm și noi în bine, lepădând clevetirea, bârfa, judecarea aproapelui, hula împotriva lui Dumnezeu, petrecerile cu beție și dans, înfrumusețarea trupului. „Să postim deci, iubiţilor, în aşa chip, ca noi să ne înfrânăm nu numai de la mâncare, ci şi de la păcate.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Să ne apropiem de colțul nostru unde sălășluiesc icoanele – ferestre către Rai – și să ne rugăm din toată inima mult-milostivului Dumnezeu, Preacuratei Fecioare și tuturor Sfinților pentru a ne liniști, pentru a ne ajuta, pentru a trece cu bine ispitele. Astfel, copiii și nepoții voștri văzându-vă în genunchi în fața icoanelor și a candelei aprinse, vor pune și ei genunchii lor și se vor ruga împreună cu frățiile voastre. Să alergăm, cât cu putință la duhovnici, pentru a spovedi păcatele noastre, căci prin Taina Pocăinței, prin părere de rău și făgăduirea unui început bun, creștinului i se iartă păcatele și se reîmbracă cu haina imaculată a Botezului, cea care mai înainte era pătate de patimi și de nelegiuiri. Dacă este cu putință, să îndrăznim a ne apropia către Sfântul Potir – cu toate că suntem nevrednici – să ne împărtășim cu Sfânta Euharistie, lepădând gândurile cele deșarte și luând aminte la ceea ce se cântă: „Trupul lui Hristos primiți și din izvorul cel fără de moarte gustați!”.

Iar dacă Dumnezeu va îngădui și va trece de la noi această stare de izolare și de lipsă a libertății, să alergăm la biserici și să ne rugăm cu toată inima. Să nu mai trândăvim acasă când clopotele se vor auzi din nou și toaca ne va vesti începerea Sfintelor Slujbe. Să îi luăm pe copiii noștri, explicându-le tezaurul și comoara incomensurabilă a Ortodoxiei. Și astfel, pregătiți fiind, vom primi toate cele ce vor urma cu inimă curată, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate cele bune, dar și pentru cele rele.

Mulțumesc IPS Mitropolit Vlasie că ne-a sfătuit și îndemnat în aceste timpuri grele pentru noi și pentru întreaga creștinătate să ajutăm creștinii noștri prin povățuiri, prin îndemnuri, prin sfaturi, chiar și prin mustrări.

 

CU NOI ESTE DUMNEZEU, ÎNȚELEGEȚI NEAMURI ȘI VĂ PLECAȚI, CĂCI CU NOI ESTE DUMNEZEU!

 

 

+PS EPISCOP SOFRONIE SUCEVEANUL

SECRETARUL SFÂNTULUI SINOD

Comments are closed.

Show Buttons
Hide Buttons