Iubiților credincioși,

Hristos a înviat!

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am ajuns și la Sfintele Sărbători Pascale, care sper că v-au regăsit pe fiecare împăcați atât cu voi înșivă, cât și cu aproapele dumneavoastră. Ca de fiecare dată, să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a trimis și în acest an dragostea și binecuvântarea Sa prin Sfânta Lumină ce s-a pogorât la Ierusalim și nădăjduim ca prin acest adevăr de necontestat să realizeze creștinii că Dumnezeul nostru nu ne-a uitat, chiar dacă noi Îl uităm de multe ori și ne amintim de El poate doar în timpuri de răstriște și necaz.

Deși bucuria pascală este una deosebită, în îndatoririle mele se regăsește și cea a păstrării bunei-rânduieli în viața duhovnicească a dumneavoastră, a creștinilor ce ați fost încredințați mie spre păstorire: chiar dacă postul cel mare s-a terminat, iar osteneala acestuia a resimțit-o fiecare după cum a lucrat, perioada aceasta de după Sfânta Înviere nu este una de relaxare, ci una de continuare și stăruire în rugăciune și fapte bune. Este drept, Sfinții Părinți au așezat o perioadă mai ușoară, atât din punct de vedere al slujbelor și pravilei de zi cu zi, cât și din punct de vedere al dezlegărilor la bucate, însă din această îngăduință nu trebuie să facem o batjocură și un nesațiu continuu, ci trebuie să ne întărim trupul (care se presupune că în urma postului s-a slăbit), cu chibzuință și cumpătare, așa cum ar trebui să fie viața unui creștin.

În epistola sa către Efeseni (cap. 6, vers. 9-18), Sfântul Apostol Pavel ne lasă învățătură despre cum ar trebui să fim noi ca și creștini, asemănându-ne cu un soldat care se pregătește de luptă, numai că lupta noastră nu este una trupească, ci una duhovnicească. Totodată, această luptă este continuă, spre deosebire de un război lumesc ce la un moment dat se sfârșește. Lupta noastră se încheie când ajungem la sfârșitul vieții pământești: „Fraților, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului”. De asemenea, trebuie să înțelegem că tot ce facem, trebuie să facem în Dumnezeu, adică punându-l pe El înainte ca ajutător și povățuitor, pentru că fără de sprijinul Său, noi nu reușim să ducem la bun sfârșit niciun lucru bun, care să aibă continuitate și să fie de folos atât pentru noi cât și pentru alții.

Desigur, dacă tot am amintit de post și de faptul că dacă s-a terminat, nu trebuie de acum să lepădăm cele ale sale, este important să amintim și de rugăciune. Rugăciunea trebuie să fie necontenită și, prin ea, creștinul dobândește o platoșă, o armură, prin care putem să respingem săgețile cele înveninate ale vicleanului vrăjmaș. Cu cât rugăciunea este mai puțină și mai superficială, cu atât acea platoșă devine mai fragilă și cei trei voievozi care se luptă cu noi – trupul, lumea și diavolul – pot mai ușor să ne rănească.

Aceste scurte îndrumări sunt menite atât să vă întărească în credința adevărată, cât și în lucrarea faptelor bune, căci ce folos are cineva, fraților, dacă zice că are credință dumnezeiască, dar nu are și fapte potrivite credinței? Așa ne învață și Apostolul Iacov spunând: „Credința fără fapte moartă este” (Iacov 2, 20).

Și pentru că, așa cum am amintit, lupta noastră este continuă, aș vrea să mai menționez un lucru. Mi s-a adus la cunoștiință faptul că la Vatra Dornei se dorește să se construiască o Biserică de către niște slujitori care și ei țin calendarul iulian, dar cu care noi nu avem comuniune euharistică. Acești „slujitori” aparțin de o ramură desprinsă din Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora, ramură ce se intitulează RTOC (Russian True Orthodox Church – Adevărata Biserică Ortodoxă Rusă), iar pentru a deschide această „parohie” la Vatra Dornei a fost desemnat un „preot” de-al lor, Daniel Candrescu, un fost creștin de-al Bisericii noastre, care s-a lepădat cu mai mulți ani în urmă de învățătura pe care am primit-o de la înaintașii noștri cu preț de sânge și care a fost „hirotonit” în această grupare. Nu vreau să deschid polemici pe această temă și nu vreau să arunc cu noroi în nimeni, mai ales în acest mediu online, însă datoria mea este să vă atenționez că aceștia nu sunt în comuniune cu noi; chiar dacă țin calendarul vechi și dacă vi se vor prezenta ca și preoți care „sunt pe vechi”, să știți că NU fac parte din Biserica noastră, ci doar se folosesc de numele nostru pentru a vă înșela.

Episcopul are cel mai important rol în Biserică. De aceea, la slujbe el stă cu picioarele pe un covoraș rotund, pe care este imprimat un vultur. Semnificația acelui vultur este următoarea: așa cum această pasăre este foarte vigilentă și își alege prada de la foarte mare distanță, în același mod trebuie și episcopul să vegheze de sus asupra turmei încredințate, pentru a pândi pericolul și de a o salva de la pieire. De aceea, simțind pericolul ce vine, este necesar să vă fac cunoscute anumite informații despre acești slujitori. Din moment ce nu există comuniune euharistică între Biserica noastră și ei, înseamnă că existe anumite probleme acolo.

Conducătorul acestei grupări (RTOC) este Arhiepiscopul Tihon al Omskului și Siberiei, succesorul Arhiepiscopului Lazar Zhurbenko, care are și acesta o istorie destul de complicată. Comunitatea de creștini ce aparține acestora este foarte mică, se regăsește cu precădere în Rusia și Ucraina, dar se mai numără puțini creștini și în Grecia și Anglia. Răspunzător de creștinii din Grecia și Anglia este așa-zisul episcop Filaret de Pallini și Europa de Vest, un om cu o istorie zbuciumată, care are în subordine o mănăstire cu un monah în Atena și o parohie mică în Anglia. Fiind născut în SUA (tatăl lui fiind american), el cunoaște engleza bine și după ce a fost hirotonit preot de către sinodul GOC (Biserica de stil vechi din Grecia cu care am fost în comuniune), din anumite „considerente personale”, dacă le putem numi așa, a plecat din sinodul GOC, fiind ulterior și caterisit în 1999. A intrat mai întâi sub omoforul lui Akakie de Diavlia, care se rupsese și el de Biserica Greacă de Stil Vechi și după câțiva ani a trecut la un alt sinod tot pe stil vechi din Grecia, cel al lui Macarie. Mai pe urmă, s-a supus Sinodului de la Suzdal (ROAC) și, fiind nemulțumit și de acesta, a ales până la urmă să ajungă sub Tihon, care imediat l-a hirotonit episcop, cu scopul să „învieze” Ortodoxia în Grecia și Europa (se pare că și în România).

Astfel, Filaret s-a perindat pe la toate confesiunile de stil vechi din Grecia și nu numai, urmărind, din păcate, nu adevărul de credință, ci hirotonia în treapta de episcop. Prin urmare, ridicarea sa în treapta de episcop în cadrul RTOC este nulă. Susținătorii acestui grup afirmă că s-au despărțit de sinodul GOC din motivele comuniunii cu Sinodul în Rezistență condus de IPS Kiprian, lucru total fals, deoarece, în data de 23 decembrie 2005 (SV)/3 ianuarie 2006 (SN), episcopul Tihon trimite o scrisoare Sinodului în Rezistență prin care cere comuniunea cu acesta, dar răspunsul a fost unul negativ deoarece, printre alte motive, gruparea aceasta numită Tihonită (RTOC), nu botează prin afundare pe cei care au fost botezați prin stropire de către bisericile oficiale.

Mai mult decât atât, fiind împins de mândrie și de un zel nespecific unui creștin ortodox, unul dintre preoții noștri, Hariton, a ales să facă parte din această „biserică” ce se erijează a fi una „adevărată” și a fost primit de către Episcopul Filaret. Pentru acest lucru, Sfântul nostru Sinod a decis caterisirea acestui ieromonah și, implicit, avertizăm pe creștinii noștri să nu participe la „slujbele” oficiate de el.

În cazul în care veți avea discuții cu aceștia și vă vor ridica anumite teme/probleme, sau dacă frățiile dumneavoastră aveți întrebări cu privire la aceștia, vă rog insistent să le discutați cu duhovnicul dumneavoastră, sau cu orice alt slujitor din Biserica noastră, pentru a vi le lămuri.

Aducându-ne aminte de cuvintele Domnului „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7, 21) vă îndemn, iubiții mei, să stați aproape de Biserică, să nu vă pierdeți de trupul acesteia, să fiți cu luare aminte la învățăturile ei și urmați-le, încercați pe cât posibil să fiți cât mai echilibrați și mai cumpătați.

Hristos a înviat!

Al vostru către Dumnezeu rugător,

+ Episcop Sofronie Suceveanul