În ziua a 28-a a lunii iulie facem prăznuirea icoanei Maicii Domnului ”Umilenie” de la Diveevo, icoană făcătoare de minuni ce a aparținut Sfântului Serafim de Sarov. Aceasta este și una din protectorii Mănăstirii ”Sfântul Mina” din Roșiori, prilej pentru care PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în acest sfânt locaș, alături de părinți slujitori din eparhiile Sucevei și Neamțului.
Părintele stareț, arhimandritul Varnava Ene, a hotărât să ofere credincioșilor spre închinare copia icoanei aflată în patrimoniul mănăstirii, așezându-o în mijlocul bisericii.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către ierarhul sucevean și a avut ca și subiect principal minuni săvârșite de către Maica Domnului, împărăteasa cerului și a pământului.