Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

Sfinții Trei Ierarhi – Măgura 2019
februarie 12, 2019
Duminica fiului risipitor și Sfântul Mucenic Vlasie, 2019
februarie 25, 2019
Arata tot

Către tinerii ortodocși

P.S. Sofronie Suceveanul către tinerii ortodocși

Dragii mei,

Nădăjduiesc că veți avea răbdarea să citiți până la capăt.

Ceea ce veți citi în rândurile de mai jos este un semnal de alarmă privind urâciunea vremurilor noastre, nu o critică sau o judecată. Sunteți vulnerabili în fața atâtor manipulări, obligativități și condiționări spre renunțarea la credință și la tot ceea ce mai există omenesc în societatea noastră creștină, pe care numai împreună le putem evita.

În primul rând să-I mulțumiți Domnului pentru că v-ați născut în această credință pentru că, chiar și în al 12-lea ceas, mai aveți șansă la mântuire, chiar dacă, mulți dintre voi, nu aveți habar, sau nu vreți să știți, ce înseamnă mântuirea, credința și implicațiile ei.

V-ați botezat în numele Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, și cu pecetea Darului Duhului Sfânt v-ați uns făcându-vă fii ai lui Dumnezeu prin baia Botezului și frați întru Hristos. Viața voastră este privilegiată pentru că în familia ortodoxă toți ne rugăm unul pentru altul și, bineînțeles, că și pentru mântuirea voastră se roagă foarte mulți: asceți, pustnici, monahi și monahii, preoți și credincioși, părinți, bunici și alții, convinși de ceea ce va veni.

 

Semnele sunt din ce în ce mai clare, proorociile se adeveresc, răul e mai prezent ca oricând în tot ceea ce mișcă pe acest pământ iar prooroci mincinoși întâlnim la tot pasul.

„Când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni” (Psaltirea-Catismaa 2-a). Vreau să vă previn că niciodată nu a fost mai multă minciună pe pământ ca acum, asta pentru că accesul la informație, cel mult dorit, este la îndemâna oricui, însă informația în totalitate este controlată de câțiva indivizi care, în interes personal, manipulează tot ce ajunge la urechile voastre, deci sunteți parte integrantă a minciunii lor.

Cea mai mare abilitate a diavolului constă în faptul să ne convingă că nu există.

Mulți dintre voi nu realizați că aveți șansa și onoarea de a fi parte a familiei ortodoxe. În timp, Duhul Sfânt lucrează, și veți înțelege. Uitați-vă la oamenii din jurul vostru, vise pare că sunt normali? Nu, sunt slugi robotizate, oameni pe care, de multe ori, îi copiați sau invidiați. Trăiți în lux și aveți venituri mari? Totuși gândiți-vă la ce v-ar plăcea să faceți în viață și cu viața voastră. E ceea ce faceți acum? Nu, în niciun caz. Visurile voastre sunt altele, sunteți slugile sistemului care va îndobitocește în fiecare zi câte puțin.

Așteptați concediul anual că să faceți ce făceau părinții voștrii în fiecare zi: să vă vedeți părinții, rudele și casa părintească.

Stăpânii lumii încearcă, şi în mare măsură au reuşit, să instaureze o Nouă Ordine Mondială, în care oamenii să fie sclavi, muncitori docilizaţi, care doar muncesc; muncă modernă, nu pe câmp, oameni care habar nu au şi cărora nu le pasă că sunt sclavi. Scopul este exploatarea maselor de oameni, de către o elită profitoare, care să aibă controlul total al omenirii prin nenumărate metode şi instrumente subversive, malefice, mai mult sau mai puţin ascunse, aplicate toate în cadrul Sistemului de exploatare din fiecare țară. De ce nu pot vedea oamenii ce se petrece cu adevărat în jurul lor? Oamenii sunt supuşi continuu unui proces de distrugere mentală premeditată, adică unor tehnici şi metode prin care creierul omului să fie pur şi simplu distrus, limitat, îndobitocit. Fără un creier și o inima plină de credință nu poți înțelege ce se întâmplă în jurul tău. Aşa că trebuie să fii distrus mental.  Distrugerea creierului are loc în plan fizic – adică se lucrează la râncezirea creierului, la limitarea capacităţii biologice, anatomice a creierului de a funcţiona la capacitate optimă şi în plan psihic, mental, intelectual, gândire etc – pentru a limita capacitatea de a înţelege lumea în care trăim, pentru a te înregimenta în nişte tipare nocive de funcţionare prestabilite și ideale pentru Sistemul de exploatare, pentru a nu-ţi pune întrebări, pentru a nu căuta răspunsuri, pentru a nu face faţă psihic adevărului, pentru a respectă autoritatea, pentru a fi obedient etc. Pe scurt, pentru a fi sclavul perfect. Pentru asta ei trebuie să distrugă credință ortodoxă, singură barieră în calea planurilor lor stanice.

Credeți că ceea ce lucrați într-o săptămână ați putea să faceți în 2 zile?… Da, însă sistemul nu va slăbește, ceea ce pătimiți voi este foarte bine stabilit de stăpânii vostri care nu vor să gândiți mai mult decât ceea ce vor ei să gândiți, să fiți utili acolo unde vor ei, nu vor oameni care văd mai mult decât le e acordat să vădă.

Familia, pentru voi, nu mai este liantul care a creat națiuni, a susținut credința, respectul față de ceea ce este frumos și nobil la un popor și nu în ultimul rând, perpetuarea speciei noastre prin nașterea de copii.

Nu uitați ceva: cu cât vă credeți mai importanți la un moment dat, veți fi în aceeași măsură fără valoare lumească mai târziu.

Acum treburile voastre sunt cele mai importante? Da, și din păcate nu realizați ce se întâmplă în jurul voastru. Degeaba vă roagă părinții, bunicii sau alții, ceva, că nu aveți timp, nu țineți minte ce vă roagă și va iritați când vă aduc aminte.

Văavertizez, ceea ce va roagă alții, sau ceea ce au nevoie alții, e mult mai important să faceți. Ceea ce dai vei primi și ceea ce primești fără să meriți vei da înzecit!

Nu mai aveți valori reale, cine văvor alina neputințele la bătrânețe? Credeți că ceea ce aveți acum veți avea mereu? În niciun caz, când nu veți mai fi de folos veți fi aruncați în periferia societății și veți avea familia pe care ați creat-o și susținut-o, adică nimic.

Vise pare că viață e lungă și aveți timp să faceți orice? Greșit, intrați în capcanele sistemului și nu mai aveți șanse să scăpați. Numai cu post și rugăciuni se poate scăpa, știți ce sunt acestea? Încă nu, dar nădăjduiesc să aflați cât mai repede, înainte de a fi prea târziu.

Fiecare etapă din viață omului depinde în mare măsură de cea anterioară ei; o copilărie curată ne pregătește pentru o tinerețe frumoasă, iar o tinerețe creștină ascunde în ea o bătrânețe înțeleaptă și chiar viață cea veșnică. Evanghelia ne pune înainte cuvinte înțelepte: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă și, chiar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Pilde 22, 6). Au rămas niște vorbe fără noimă pentru voi, vai de sufletele voastre de nu vă veți întoarce către normalul vieții…..către Hristos.

Părinții voștri, la un moment dat, nu vor mai fi să vă bazați pe ei, așa cum faceți acum, fără să vă dați seama, și chiar dacă nu vă ajută financiar, știți că sunt acolo și se roagă pentru voi, iar în sufletul vostru, fără să recunoașteți, simțiți că rugăciunile lor vă sprijină și datorită lor sunteți ceea ce sunteți. Când nu vor mai fi, cine se va mai ruga pentru viețile și mântuirea voastră? Fără Dumnezeu nu faci și nu ai nimic!

Despărțirea tinereții de bătrânețe este una dintre marile înșelări în care diavolul caută să-l târască pe om, pentru că acesta din urmă să-și trăiască în mod greșit tinerețea, să-și deformeze restul vieții, să-și îngreuieze bătrânețea și să-și rateze mântuirea.

Tinerețea, cumva, trebuie răstignită. Acest cuvânt îi poate scandaliza pe mulți, însă îl spun având în vedere cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele” (Galateni 5, 24). Răstignire, adică omorârea pornirilor pătimașe care ne îndepărtează de Dumnezeu. Cum are loc, însă, această răstignire a tinereții? Ne spune împăratul David, zicând: „Prin ce își va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale!” (Psalmi 118, 9).

De ce tot ceea ce a fost bun, nobil și înălțător timp de 2000 de ani, brusc nu mai este bun și de actualitate?Nu mai există păcatul avortului, calomniei, desfrâului, malahiei, pornografiei, clevetirii, minciunii și altor moravuri ridicate azi la nivel de calități.

Sfântul Apostol Pavel, plin de Duhul Sfânt, spune: „Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său. Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu preț! Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6, 18-20).

Nu vi se pare că indiferent cât de mult ați câștiga nu puteți agonisi nimic? Oare de ce?Nu vi se pare că nu mai aveți timp să petreceți cu cei dragi? Vă vedeți părinții odată, de două ori pe an, și atunci, în loc de respect, îi tratați și îi umiliți așa cum va tratează pe voi sistemul. Când părinții vă atenționează despre faptul că ați uitat să trăiți, să iubiți și să credeți, voi îi certați că sunt înapoiați și exagerați în credința lor învechită.Din fericire, ei văd ce se petrece, voi nu, pentru că îndobitocirea intră unde credința e slabă.

Feriți-vă de păcatul nerespectării părinților voștri și gândiți în profunzime situația înainte de a-i contrazice. Ei au înțelepciunea vieții din urmă și a sacrificiilor făcute, dar mai ales, au harul de a vedea ce se întâmplă cu voi, chiar fiind departe.

În marea voastră majoritate nu ați dat în viața voastră ajutor sau bani la vreo biserică sau la săraci, dar judecați și criticați permanent Biserica și faptul că trăiește pe banii poporului, pentru că așa ați fost manipulați să credeți. Lăsați-i pe cei milostivi să-și facă probleme despre ceea ce fac și unde își dau veniturile, asta e ultima voastră problemă. Înțelegeți odată că Biserica e singura care va poate salva din caracatița în care ați intrat benevol, vrăjiți de speranțele deșarte ale traiului bun, fără grija zilei de mâine. Biserica noastră a supraviețuit 2000 de ani, chiar și în cele mai întunecate vremuri, credința, nădejdea și dragostea învinge orice, asta a făcut Sfânta Noastră Biserică; a luptat cu mâinile goale și a renăscut mereu din jertfă și sângele mucenicilor ei.

Dacă nu respectați prezentul și oamenii acestor vremuri, respectați istoria creștină și oamenii acelor vremuri, fără de care nu existați ca națiune și identitate.

Strigați că „vreți o țară că afară” și Dumnezeu v-a dat toate urăciunile din occident. Strigați că „vreți spitale, nu biserici”, sănătatea trupească și sufletească o aduce credința, imunitatea trece prin biserica strămoșească, sau vom avea spitale de psihiatrie la tot pasul.

Judecați acolo unde nu aveți niciun drept să judecați în loc să va judecați viețile voastre și propriile voastre acțiuni contra a tot ceea ce e bun și nobil de la Hristos încoace.

Sunteți sănătoși și vi se pare că totul e la piciorele voastre, totul vi se cuvine, uitați-vă la cei bolnavi și neputincioși și vedeți cât de mult se roagă Domnului să-i miluiască, nu lăsați viața voastră să ajungă acolo, rugați-vă înainte de a ajunge neputincioși, cei aflați în neputințe ajung să înțeleagă că Hristos rămâne singura șansă de vindecare și de viață, pentru că El este Calea, Adevărul și Viața.

Nimic din ce are valoare pe lumea asta nu veți putea cumpăra.Nu uitați asta!Nici sănătatea, nici iubirea, nici copiii sau înțelepciunea, așa că nu vă mai zbateți să câștigați mai mult că nu va ajută, singurătatea înavuțirii vă va distruge ultimul dram de liniște sufletească.

Vreți să faceți cariere, să vă recunoască lumea ca specialiști licențiați, docți? Foarte bine, dar peste 20-30 de ani, acea lume care vă laudă acum, vă va renega, și veți rămâne în uitare, cu ultima speranță că familia vă va alina și vă va recunoaște meritele și sacrificiile făcute, dar oare aveți o familie, v-ați făcut una? Sau ați destrămat și ceea ce ați avut?

Globaliștii nu vă vor în familii închegate pentru că nu sunteți productivi, când expirați ca productivitate nu-i mai interesează soarta voastră.Aici este lucrarea lui Dumnezeu care nu lasă niciun suflet părăsit, care are măcar un dram de credință, trebuie doar să-L rogi să te ocrotească acum, și pentru când nu vei mai fi Tare și Mare.

 

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!

 

…..și fiți cu luare-aminte și cu băgare de seamă!

 

P.S. Sofronie Suceveanul

 

 

 

Comments are closed.

Show Buttons
Hide Buttons