Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

ianuarie 22, 2016

Nașterea Domnului

De marele Praznic al Nașterii Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul.
decembrie 28, 2015

Sfinții Mucenici Evstratie, Evghenie, Mardarie, Avxentie și Orest

PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Mănăstirea Sfânta Treime, sediul Episcopiei Galațiului, alături de PS Episcop Dionisie Gălățeanul, cu ocazia sărbătoririi hramului mic al acestui Sfânt Lăcaș: pomenirea celor 5 mucenici: Evstratie, Evghenie, Mardarie, Avxentie și Orest și Sfintei Mucenițe Lucia fecioara. Alături de cei doi episcopi au luat parte la slujbă și un sobor de preoți și diaconi, precum și numeroși creștini.
decembrie 28, 2015

Sfântul Ierarh Spiridon

  Unul dintre cei mai mari ierarhi ai Ortodoxiei, Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, a fost sărbătorit în data de 12 decembrie. Multele sale minuni sunt cunoscute în întreaga lume creștină. A fost unul dintre cei mai aprigi apărători ai Sfintei Treimi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, acolo unde, spre multa uimire a celor prezenți, a făcut acea faimoasă minune cu cărămida, explicând în mod lesne de înțeles, unimea Sfintei Treimi: cărămida era una singură, dar când a fost strânsă în mână, apa a curs, lutul a rămas în mâna Sfântului, iar focul s-a ridicat în sus. PS […]
decembrie 23, 2015

Sfânta Muceniță Filofteea

Această Sfântă Muceniță este un exemplu de viață creștină, plină de milostivire pentru sărmani și săraci. De altfel, motivul pentru care tatăl său a martirizat-o a fost acesta: faptul că ducea merindele și le împărțea nevoiașilor. Rugăciunea întotdeauna era pe buzele acestei fericite fecioare, iar nădejea către Hristos se suia la înălțimi greu de atins. Dumnezeu, după moartea acestei tinere, căci avea doar 12 ani când a fost secerată de barda tatălui, ne-a dăruit sfintele moaște ale muceniței, ca un prinos de mare preț. Aceste moaște se află în Curtea de Argeș, spre închinare. PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit […]
Show Buttons
Hide Buttons