La invitația Pr Constantin Mercore, PS Episcop Sofronie Suceveanul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava. La cuvântul de învățătură, PS Sofronie a vorbit despre însemnătatea postului, despre cum trebuie să postim, ce să facem pentru a primi Învierea lui Hristos. De asemenea, pentru că în a cincea Duminică a Postului Mare Biserica a rânduit ca să se facă pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, PS Sofronie a vorbit și despre viața îmbunătățită a plăcutei lui Dumnezeu. După încheierea cuvântului, PS Episcop a citit dezlegarea de păcate, din cadrul Molitfei de mărturisire.