Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

noiembrie 24, 2023

Sfântul Mare Mucenic Mina – Roșiori, 2023

În a 11-a zi a lunii noiembrie Biserica Ortodoxă îl serbează pe Sfântul Mare Mucenic Mina. Zi de multă bucurie duhovnicească pentru obștea Mănăstirii „Sfântul Mina” din Roșiori al cărui patron spiritual a fost sărbătorit astăzi. La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au participat PS Episcopi Sofronie Suceveanul, Glicherie Ieșeanul, Dionisie Gălățeanul și David Nemțeanul, preoți, diaconi, psalți și creștini cu precădere din eparhiile Sucevei și Neamțului. În cuvântul de învățătură, Prea Sfințitul Dionisie l-a evocat pe marele mucenic drept un exemplu pentru creștinii de azi și din toate timpurile, viața și faptele acestuia constituind mărturisiri de credință și pildă de […]
noiembrie 22, 2023

Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina – Suceava, 2023

A 9-a zi a lunii noiembrie este marcată de prăznuirea Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul(făcătorul de minuni), mitropolitul Pentapolei. În această zi de bucurie, Parohia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din Suceava și-a serbat cel de-al doilea ocrotitor al acesteia, prilej pentru care PS Episcop a fost prezent aici și a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Nu s-a făcut lipsită nici prezența credincioșilor, care au venit să cinstească sfântul făcător de minuni, alături de slujitori din Eparhia Sucevei.
noiembrie 22, 2023

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Buda, 2023

În ziua prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, a 8-a a lunii noiembrie, PS Episcop Sofronie Suceveanul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în cadrul Mănăstirii „Duminica Mironosițelor” din localitatea Buda, cu ocazia celebrării celui de-al doilea hram al acesteia. Cu acest prilej, ziua aceasta a fost marcată de prima slujbă săvârșită în biserica nouă din incinta locașului de cult. Eparhului Sucevei i s-au alăturat în rugăciune credincioși atât din localitatea suceveană, cât și din împrejurimi.
noiembrie 9, 2023

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir – Brădățel, 2023

În ziua de 26 octombrie Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Marele Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cu acest prilej, PS Episcop Sofronie Suceveanul, alături de PS Episcopi Iosif Botoșăneanul, Flavian Ilfoveanul, Antonie Băcăuanul, Dionisie Gălățeanul, Evloghie Sibianul și David Nemțeanul au slujit sfânta Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Brădățel, Suceava. Acestora li s-au alăturat și un sobor de preoți, diaconi, psalți și credincioși atât din Eparhia Sucevei, cât și din cele alăturate.
Show Buttons
Hide Buttons