Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

noiembrie 9, 2016

Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov

Mare apărător al Ortodoxiei pe meleagurile țării noastre se află acest Sfânt Cuvios Dimitrie Basarabov, ale cărui sfinte moaște se regăsesc în București. Trăind în secolul al XIII-lea la sud de Dunăre, Sfântul s-a nevoit într-o peșteră, iubind pe Dumnezeu și liniștea redată de El. A adormit între două pietre, iar trupul a fost curând acoperit de ape. Sfintele moaște au fost aduse descoperite printr-o viziune de către o fată posedată și aduse în București în 1774. PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia din localitatea Mihăiești, cu ocazia hramului bisericii, alături de un sobor […]
noiembrie 9, 2016

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Mare Mucenic Dimitrie poate fi luat ca un exemplu demn de urmat de către toți tinerii, indiferent de starea lor socială. Tânăr voievod al Tesalonicului, a lăsat toate pentru a urma Mântuitorului Iisus Hristos, mărturisindu-L chiar în fața păgânului împărat Maximian. A întărit și pe tânărul Nestor, prin binecuvântare, și l-a făcut pe acesta biruitor asupra necredinciosului Lie, pentru care Nestor a luat și el cununa muceniciei, fiindu-i tăiat capul. Sfântul Dimitrie a urmat pătimirii Mântuitorului Hristos, pentru că martiriul s-a săvârșit prin multe lovituri de sulițe în coaste. Mare îndrăzneală având la Tronul Dumnezeirii, Sfântul ajută tuturor celor care […]
octombrie 28, 2016

Sfânta Preacuvioasă Maică Parascheva

„Veniți toți credincioșii să lăudăm pe Cuvioasa Parascheva, zicând: pe lauda Epivatei și a Moldovei!” (Mărimurile Sfintei Parascheva) Acest îndemn răsună în inimile tuturor ortodocșilor creștini din întreaga Românie și, mai ales, din Moldova, căci această Sfântă este povățuitoare pe calea mântuirii și sprijin și ocrotitoare a țării noastre. Cinstitele sale moaște sunt de minuni săvârșitoare, căci nimeni care a venit cu credință cerând milă nu a fost îndepărtat, ci cererile s-au transformat în realități. Joi, 14/27 octombrie, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a prăznuit pe această mare Sfânta a Ortodoxiei și în cinstea ei multe lăcașuri de […]
octombrie 18, 2016

Sfinții Kiprian și Iustina

„Ce lucru bun și ce este mai frumos fără numai a locui frații împreună?”. Acest frumos verset din Psalmii Împăratului David se potrivesc cu adevărat în ceea ce înseamnă astăzi comuniunea liturgică și euharistică dintre Bisericile Ortodoxe locale. Iată că sâmbătă, 02/15 octombrie, a avut loc sărbătorirea celor doi martiri ai lui Hristos, Sfântul Ierarh Kiprian și Sfânta Iustina Fecioara, hramul catedralei Mitropolitane al Mitropoliei de Ororpos și Fili, Grecia. PS Episcop Sofronie Suceveanul, alături de PS Episcopi Iosif Botoșăneanul și Dionisie Gălățeanul au participat la această frumoasă prăznuire a celor doi sfinți și au slujit alături de frații arhierei […]
Show Buttons
Hide Buttons