Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

septembrie 27, 2017

Înălțarea Cinstitei Cruci

Al doilea mare praznic din decursul anului bisericesc este reprezentat de Înălțarea Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului.  În această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:  – Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemna in fata poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335; – Aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim. PS Episcop Sofronie Suceveanul, alături de […]
septembrie 27, 2017

Nașterea Maicii Domnului

„Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare, Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea. Că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru și, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare și stricând moartea ne-a dăruit nouă viață veșnică.” Cu adevărat, Nașterea Maicii Domnului a adus după sine începutul mântuirii și răscumpărarea făgăduită lui Adam se apropie. Prin ea, marginile pământului se bucură și toată făptura se veselește. PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit alături de PS Episcop Demosten Nemțeanul și Iosif Botoșăneanul la Mănăstirea Brădățel, cu ocazia hramului bisericii mici.
septembrie 27, 2017

Începutul Anului Nou Bisericesc și Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul

1 Septembrie marchează începutul anului bisericesc și sărbătorirea Sfântului Cuvios Simeon Stâlpnicul, cel care dă startul unui nou tip de nevoință: răbdarea și suferința gerului și a caniculei, stând în rugăciune în vârful unui stâlp.  PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnez„eiasca Liturghie în parohia „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din localitatea Poiana – Brusturi, județul Neamț.  
septembrie 20, 2017

Duminica a XIV-a după Rusalii

PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XIV-a după Rusalii la Mănăstirea Sfântul Mina. După Liturghie, PS Episcop a săvărșit Tedeumul pentru începerea anului școlar, binecuvântând elevii și studenți care au participat la slujbă.   
Show Buttons
Hide Buttons