Iisus Hristos a venit în lume cu scopul mântuirii neamului omenesc, fiind astfel arătat că odată cu Maica Domnului, întreaga umanitate sfinţită va învia şi se va muta la viaţa veșnică.
Învierea Mântuitorului se revelează în adormirea Maicii Domnului şi întregul ei sens apare acum cu claritate. Învierea nu a fost rodul unei minuni particulare, ci un dar adus omenirii de către Hristos tuturor celor ce vor să se mântuiască. De aceea mormântul Sfintei Fecioare este văzut ca propovăduitor şi vestitor al vieţii veşnice („Cuvântări de laudă la Adormirea Maicii Domnului”, Edit. Sophia, Bucureşti, 2008, pag. 16-17).
Pentru aceasta, Fecioara Maria a fost mutată cu trupul la cer, fără să vadă stricăciune. În plus, mormântul Fecioarei din Grădina Ghetsimani de pe Muntele Măslinilor, dă mărturie despre realitatea învierii întregului neam omenesc, încât, pe bună dreptate, praznicul Adormirii Maicii Domnului corespunde prăznuirii Învierii pascale a Mântuitorului, meritându-și cu prisosinţă numele de „sărbătoare a sărbătorilor”.
Adormirea Maicii Domnului este atât temeiul, cât şi garanţia mântuirii noastre, pentru că aşa cum Fecioara-Mamă a înviat întru Învierea Fiului, la fel şi sfinţii vor învia cu ea împreună (Sf. Ioan Damaschin, „Dogmatica”, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2004, p. 16).
Preacurata Fecioară Maria n-a fost ţinută mult timp în „legăturile morţii” şi în „tărâmul stricăciunii”, ci după trei zile s-a descoperit că a înviat, asemenea Fiului ei, Domnul Iisus Hristos.
Biserica nu vorbeşte despre înviere şi înălţare, ci o numeşte numai „mutare”, pentru că învierea şi înălţarea Născătoarei de Dumnezeu nu este mărturisită în Sfintele Scripturi, aşa cum se întâmplă cu învierea şi înălţarea Fiului şi Dumnezeului nostru.
Imaginea scripturistică de referinţă a adormirii şi învierii Maicii Domnului devine versetul 11 al Psalmului 44: „Șezut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată”. Acest verset închipuie profetic slava veşnică a Fecioarei în ceruri, precum şi starea sufletului mântuit după moarte, îmbrăcat în veşmântul de slavă al dumnezeirii, amintind de transfigurarea şi schimbarea la faţă a Mântuitorului Iisus din Muntele Tabor. Astfel, imaginile transfigurării atât a Domnului nostru Iisus Hristos,cât și a Maicii Sale după trup, exemplifică modelul transformării tuturor celor îndumnezeiți prin har divin.
În contrast cu Fiul ei, Maica Domnului nu a mai petrecut timp pe pământ,de aceea a fost mutată din mormânt în locurile cerești, însă moartea acesteia este considerată ca o trecere din viață la Viață, adică nu a fost supusă greutăților prin care trece un om obișnuit în momentul decesului său.
Trupul Fecioarei Maria, care a născut pe Fiul lui Dumnezeu, este slăvit împreună cu El și înviază împreună cu Hristos Cel înviat mai înainte de a treia zi. Iar ca înfăţişare a ridicării ei din morţi se fac giulgiurile găsite singure în mormânt de cei care au venit să o caute pe Preacurata Fecioară.
Așa cum spune psalmistul în psalmul 132, versetul 1: „Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!”,un sobor impresionant de preoți și credincioși,alături de trei dintre episcopii Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România (PS Sofronie Suceveanul, PS Antonie Ploieșteanul și PS Evloghie Sibianul), s-au adunat, cu binecuvântarea IPSM Vlasie Mogârzan, în Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din București, întâmpinați fiind de PS Flavian Ilfoveanul, pentru a o cinsti pe Cea mai înaltă decât cerurile, pe Maica Luminii celei veșnice.
În cadrul slujbei privegherii( Vecernia unită cu Litia și apoi Utrenia) s-a intonat în strănile de cântăreți Prohodul Maicii Domnului, odă bine așezată cu un mesaj puternic și totodată, foarte emoționant. La sfârșitul Sfintei Liturghii, în predica sa, Preasfințitul Evloghie Sibianul afișează credincioșilor motivul alegerii acestui hram pentru sfânta mănăstire, amintind astfel de ctitorul acesteia, PS Evloghie Oța și de râvna sa față de Fecioara Maria, râvnă pe care tot omul ar trebui să o aibă deoarece „Dumnezeu a binecuvântat-o să nu se atingă nici un păcat de ea, decât păcatul strămoșesc;(…)Maica Domnului este mărgăritarul cel mai de preț al oamenilor;(…)a fost martor al Patimilor Mântuitorului, a rămas alături de sfinții apostoli și a stat în mijlocul primei Biserici Creștine.”
„Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea în rugăciuni neadormită şi în folosinţă nădejde neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o, căci ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel care S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.” (Condac la Praznicul Adormirii Maicii Domnului)