Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

august 2, 2017

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Cei mai mari din ceata Sfinților Apostoli, corifeii și ai lumii învățători, Sfinții Petru și Pavel se sărbătoresc în fiecare an în data de 29 iunie, dată la care se și termină postul care le poartă numele. Influența acestor doi bărbați a fost covârșitoare pentru întreaga omenire, căci ei au adus Evanghelia Fiului lui Dumnezeu într-o mare parte a bazinului Mediteranei, convertind cete întregi de păgâni la creștinism.  PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia Rădășeni, cu ocazia hramului mare al bisericii. 
septembrie 19, 2016

Sfințirea Bisericii Sfinții Apostoli din Focșani

Cu ajutorul Domnului și al Sfinților Apostoli, Biserica al cărui hram este sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel din Municipiul Focșani a ajuns la desăvârșire, odată cu slujba de sfințire. Mulțime mare de credincioși din județ și din toată țara au participat la această slujbă și au putut săruta Sfânta Masă, locul în care Se jertfește Mântuitorul Hristos și Se pogoară Sfântul Duh. Slujba de sfințire a fost săvârșită de PS Episcop Sofronie Suceveanul, iar Sfânta Liturghie de către PS Episcop Teodosie Brașoveanul. Alături de cei doi Episcopi, încă 5 arhierei au luat parte: PS Episcopi Iosif Botoșăneanul, Flavian Ilfoveanul, Antonie […]
Show Buttons
Hide Buttons