Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

aprilie 16, 2018

Izvorul tămăduirii 2018

Vinerea din Săptămâna Luminată este dedicată Izvorului nesecat al tămăduirilor pe care Maica Domnului l-a făcut să izvorască pentru folosul oamenilor credincioși. Este o zi specială pentru că se săvârșește slujba Aghiasmei celei mici, folositoare tuturor credincioșilor. PS Episcop Sofronie Suceveanul, alături de PS Episcopi Demosten Nemțeanul, Teodosie Brașoveanul, Iosif Botoșăneanul, Dionisie Gălățeanul și Evloghie Sibianul au slujit Sfânta și Dumnezeiasca Litughie și slujba Aghiasmei la Mănăstirea „Izvorul tămăduirii”, din localitatea Brădățel, județul Suceava, cu ocazia hramului mănăstirii. Alături de PS Episcopi a slujit și un sobor de preoți și diaconi din parohiile dimprejur. 
aprilie 25, 2017

Izvorul tămăduirii

Vinerea din săptămâna luminată este dedicată izvorului nesecat al milostivirii Maicii Domnului care se revarsă asupra tuturor celor ce vin cu credință și cer apă de vindecare trupească și sufletească. De aceea, această zi poartă denumirea de Izvorul Tămăduirii și are ca tradiție săvârșirea slujbei de sfințire a apei celei mici, care se împarte credincioșilor spre sănătate sufletească și trupească. De altfel, cuvântul agheasmă, care provine din limba greacă, înseamnă sfințire. PS Episcop Sofronie Suceveanul, alături de PS Episcopi Teodosie Brașoveanul, Iosif Botoșăneanul și Dionisie Gălățeanul, alături de un sobor de preoți și diaconi, au slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie […]
mai 12, 2016

Izvorul tămăduirii și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Una dintre sărbătorile cele mai iubite ale Maicii Domnului o reprezintă Izvorul tămăduirii, care se prăznuiește în fiecare an, în Vinerea din Săptămâna Luminată. Această sărbătoare preamărește pe Preasfânta Fecioară, căci ea este Împărăteasa cerului și a pământului și are îndrăzneală către Fiul său, rugându-se pentru cei ce cu credință se roagă ei. În mod tradițional, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, se săvârșește slujba Aghiazmei celei mici, credincioșii gustând din această apă spre tămăduirea bolilor trupești și sufletești. În această zi s-a prăznuit și pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, care a mărturisit credința creștinească pe timpul împărăției […]
Show Buttons
Hide Buttons