Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

Istoria este scrisă prin faptele măreţe ale oamenilor. Nu oricine are locul său în istorie, ci doar aceia care, făcând ceva deosebit, au fost ţinuţi minte de către alţii. Bineînţeles, acel lucru deosebit făcut de cei menţionaţi prin cărţi, poate fi catalogat drept rău sau bun. Ca exemplu, istoria bisericească ni-l aminteşte pe Arie, cel care a despărţit pe Fiul de Tatăl şi care şi-a luat blestemul de la Dumnezeu pentru hula aceasta, dar totodată ne aduce aminte şi de către Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din 325, cel care l-a condamnat pe acest lup îmbrăcat în piele de oaie. Avem de-aface, astfel, cu două cazuri diametral opuse. Nu este cazul să facem o filozofie din acest lucru, ci mai bine este a ne concentra pe ceea ce reprezintă acest loc pe care se află acest sfânt lăcaş.
Mântuitorul spune în Evanghelia Sa, scrisă de Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei: „Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei, 18:20), dar şi „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” (Matei, 7:21). Ce legătură au aceste vorbe ale Domnului Iisus Hristos cu istoria acestui loc? Vă voi dezvălui în cele ce urmează. Biserica lui Hristos a avut, încă de la început, duşmani atât văzuţi, cât şi nevăzuţi. Nu putem să trecem cu vederea începuturile creştinismului, dominate de sângeroase jertfe ale martirilor, cei ce şi-au dat viaţa pentru a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu şi de a fi alături de El. Mulţi dintre ei şi-au găsit refugiul prin pustietăţi sau munţi, vrând să se ascundă de frica celor care îi cotropeau. Edictul de la Milano din 313 a dat o nouă faţă acestei credinţe. Se construiesc biserici, se zidesc mănăstiri, iar creştinii puteau vieţui în linişte. Apar astfel marii asceţi, cei ce au preferat singurătatea şi pustietatea spre a ajunge la desăvârşire. De aceea, mulţi dintre sfinţi şi creştini şi-au găsit adăpost acolo, creând o nouă imagine dată munţilor şi pustiei. Observăm că pustia a servit adăpost atât martirilor, cât mai ales cuvioşilor. Iată că, după mai bine de 1900 de ani de la Naşterea Domnului, munţii noştri s-au arătat prietenii a doi oameni aleşi de Dumnezeu, pentru a duce mai departe fanionul credinţei celei adevărate, a Ortodoxiei. Numele lor, păstrate în amintirea tuturor, sunt Glicherie Tănasă şi David Bidaşcu, primul fiind ieromonah, iar celălalt ierodiacon. Acest Glicherie, ce din botez a fost numit Gheorghe, a luat încă de mic viaţa monahicească drept model bun de urmat şi a ajuns la Mănăstirea Cetăţuia, îndrumat fiind de către bunicul lui, căci părinţii muriseră încă de când era mic.

Multe au îndurat aceşti doi, după schimbarea din anul 1924, căci s-au opus cu bărbăţie schimbării papistăşeşti a calendarului şi, prin aceasta, a schimbării hotărârilor Sfinţilor Părinţi adunaţi la cele 7 Soboare Ecumenice ce s-au dovedit temelia Ortodoxiei. Multe au răbdat şi alţii, ascunşi tot prin munţi şi prin locuri pustii şi neumblate de nimeni, dar noi suntem încredinţaţi să păstrăm vie amintirea acelor doi, căci unul dintre ei este neîncetat lângă Scaunul Dumnezeirii, rugându-se pentru noi. Dacă în trecut împăraţii creştini construiau biserici şi catedrale pe mormintele Sfinţilor Mucenici, iar unele dintre aceste morminte serveau ca bază pentru Sfânta Masă din interiorul Sfântului Altar, de ce să nu construim o biserică şi în locul în care a trăit şi s-a adăpostit Sfântul Glicherie Mărturisitorul? Pentru că avem destule mărturii că acest bărbat de Dumnezeu ales este sfânt. La Mănăstirea Slătioara se arată ca un izvor de minuni moaştele Sfântului Glicherie, iar prin bunăvoinţa sa, multe biserici şi mănăstiri din ţară se bucură de aceeaşi fericire, căci părticele din această mare comoară se odihnesc în baldachine frumos împodobite.
După introducerea noului calendar în Biserica Ortodoxă Română (în anul 1924), o parte din preoţi, călugări şi maici din Mănăstirile Neamţ, Agapia şi Văratec, datorită faptului că nu au acceptat aceste înnoiri în Biserică, au fost nevoiţi să ia calea exilului. Câţiva s-au refugiat la „Râpa lui Coroi”, alţii la „Sfânta Teodora”, iar unii dintre părinţi au poposit şi în pădurile din jurul comunei Râşca.
Preotul Glicherie Tănasă şi ierodiaconul David Bidaşcu, după ce au stat un timp la „Râpa lui Coroi” din judeţul Neamţ, s-au mutat în pădurile Râştii, mai precis la „Măgura”, acolo unde există şi pârâul omonim. Pe acest loc a fost un schit mai vechi, de prin anul 1870. După trei ani de şedere la Măgura (între 1939 şi 1942), temându-se că vor fi descoperiţi, s-au mutat la locul numit „Ghizunoaia”, care este aproape de „Poiana lui Ioan”, unde au vieţuit până în anii 1946. După acest an, au revenit în mijlocul poporului, întemeind Mănăstirea Slătioara, sediul actual şi Mitropolia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România.
De menţionat că în hărţile silvice un pârâu din apropiere a primit denumirea de „Pârâul lui Glicherie”, în amintirea vieţuitorilor din acele locuri.
Cu trecerea timpului şi, totodată, cu bunăvoinţa lui Dumnezeu a venirii libertăţii, s-a hotărât ca acest loc binecuvântat să nu fie trecut cu vederea. Astfel, în conformitate cu legile in vigoare in ceea ce priveste statutul proprietăţii şi normele silvice, s-a hotărât a fi reînviate aceste locuri de o mare importanţă istorică pentru Biserica Ortodoxă de Stil Vechi şi în amintirea acelor mari vieţuitori, dintre care Mitropolitul Glicherie Tănasă a fost trecut în rândul sfinţilor, şi a stareţului David Bidaşcu, a cărui rămăşiţe pământeşti se află odihnindu-se în Mănăstirea Slătioara. Ca un bun păstor, Sfantul Glicherie a stat totdeauna în mijlocul credincioşilor. Dupa trecerea sa la cele veşnice, acest lucru nu ia sfârşit, ci prin înlesnirea lui Dumnezeu, sfintele ale Parintelui Glicherie Marturisitorul bucura credinciosi din toata Romania, dar si din strainatate. Cea mai mare parte se afla intr-o racla frumoasa, in biserica Mitropoliei Slatioara. Ia naştere astfel Mănăstirea Marturisitorul, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Vlasie Mogârzan, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România şi cu deosebitul efort al PS Episcop Vicar Sofronie Suceveanul, ierarhul sub a cărui oblăduire se află acest Sfânt Lăcaş, ce conţine, ca o comoară de mult preţ, o părticică din moaştele celui ce a pătimit în aceste locuri, Sfântul Ierarh Glicherie.

Binecuvântări arhiereşti tuturor celor ce trec pragul acestui loc blagoslovit de Dumnezeu!

Show Buttons
Hide Buttons