Mănăstirii „Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul"
Pagina oficială a Mănăstirii

aprilie 16, 2018

Duminica Tomei 2018

După Învierea cea din morți, Mântuitorul Hristos intră la ucenicii Săi prin ușile încuiate și le dăruiște pacea Sa. Sfântul Apostol Toma nu era atunci împreună cu ceilalți ucenici. Mai târziu întâlnindu-se cu ei, aceștia i-au spus că L-au văzut pe Domnul. „De nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și de nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!” le spune Sfântul Toma. Și Domnul, cunoscătorul tuturor lucrurilor, după opt zile vine din nou în foișorul unde erau adunați ucencii, de această dată și Toma fiind cu ei. Îi poruncește Mântuitorul să pună mâna în […]
aprilie 16, 2018

Izvorul tămăduirii 2018

Vinerea din Săptămâna Luminată este dedicată Izvorului nesecat al tămăduirilor pe care Maica Domnului l-a făcut să izvorască pentru folosul oamenilor credincioși. Este o zi specială pentru că se săvârșește slujba Aghiasmei celei mici, folositoare tuturor credincioșilor. PS Episcop Sofronie Suceveanul, alături de PS Episcopi Demosten Nemțeanul, Teodosie Brașoveanul, Iosif Botoșăneanul, Dionisie Gălățeanul și Evloghie Sibianul au slujit Sfânta și Dumnezeiasca Litughie și slujba Aghiasmei la Mănăstirea „Izvorul tămăduirii”, din localitatea Brădățel, județul Suceava, cu ocazia hramului mănăstirii. Alături de PS Episcopi a slujit și un sobor de preoți și diaconi din parohiile dimprejur. 
aprilie 16, 2018

Marțea luminată 2018

În a treia zi de Paști, PS Episcop Sofronie Suceveanul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Eroilor „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni.
aprilie 8, 2018

Învierea Domnului 2018

HRISTOS A ÎNVIAT! După un urcuș duhovnicesc de o frumusețe deosebită din Săptămâna Patimilor, punctul culminant îl reprezintă sărbătorirea marelui praznic al Învierii Domnului când „toate s-au umplut de lumină și cerul și pământul și cele de desubt.” Lumina lui Hristos a luminat peste toți cei din iad, aflați acolo ca urmare a zapisului scris de Adam, și cei ce au crezut în Mântuitorul și au avut faptele cele cuviincioase au intrat împreună cu tâlharul în Rai. Femeile mironosițe au auzit din însăși gura Mântuitorului: „Bucurați-vă!” și apostolii au crezut în Înviere, propovăduind-o la toată omenirea după cum le-a poruncit […]